Află pasiunile inedite ale câştigătoarei de la Cannes FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actriţa debutantă Cosmina Stratan (27 de ani), care a înregistrat prima şi marea ei reuşită alături de Cristina Flutur la ediţia din acest a Festivalului de Film Cannes, a lăsat o impresie excepţională în oraşul natal, Iaşi.

Profesori şi oameni de cultură, toţi au doar cuvinte de laudă la adresa tinerei care a ales să stuzieze Teatrul în Capitală după ce a absolvit Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării la Iaşi în 2007.

Încă de mică, Cosmina a fost mândria familiei Stratan, urmând cursurile unuia dintre cele mai prestigioase colegii din Iaşi, „Costache Negruzzi". Din clasa a V-a până la terminarea liceului, Cosmina a avut mereu medii peste 9,30 şi a obţinut premii la olimpiadele de limba română şi matematică. Că a fost un copil excepţional o confirmă chiar profesorul Camelia Gavrilă, directorul Colegiului „Costache Negruzzi", care a fost şi diriginta Cosminei. A văzut însă potenţialul artistic al ieşencei, deşi aceasta se afla la profil real, matematică-informatică.

image

„Cosmina a fost încă de atunci de o sensibilitate accentuată. A fost un copil foarte serios, cu o inocenţă aparte şi a fost iubită de colegi. La serbări era într-adevăr o prezenţă deosebită, avea o frumuseţe angelică, acum transformată în feminitate, şi ne încânta cu muzica de la violoncel. A terminat un profil real, însă avea înclinaţie spre disciplinele umaniste, iar eu, ca profesor de limba română, am sesizat acest aspect", spune profesorul Camelia Gavrilă.

Reporter din clasa a XI-a pe domeniul cultural

În copilărie, Cosmina a fost pasionată de violoncel şi timp de trei ani a făcut pregătire în particular cu binecunoscutul Dan Prelipcean, directorul Filamonicii din Iaşi. Înclinaţia Cosminei spre partea artistică s-a manifestat şi prin desen, tânăra realizând tablouri şi în prezent. „De fiecare dată când este ziua de naştere a cuiva drag din familie îi oferă în dar câte un desen realizat de ea", spune Emil Stratan, tatăl actriţei.

O altă pasiune a Cosminei a fost sportul, urmând cursuri de echitaţie şi antrenamente de tenis. Încă din clasa a XI-a, ieşeanca a îmbinat cu succes priceperea în mass media cu pasiunea pentru artă şi, înainte de a împlini vârsta majoratului, prezenta agenda culturală la o televiziune locală, o emisiune săptămânală în care erau prezentate principalele evenimente din Iaşi. După terminarea liceului, Cosmina a optat pentru Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. În anii de facultatea a lucrat la „Opinia Studenţească" şi la TVR Iaşi.

Tatăl câştigătoarei de la Cannes: „L-a convins pe Mungiu cu o explozie de emoţie“

Profesorii din facultate îşi amintesc cu drag de studenta, pe atunci, Cosmina Stratan. „Era o fiinţă de o sensibilitate absolut uluitoare şi recunosc că nu ştiu o altă persoană care la debut să obţină un premiu de o asemenea anvergură. Este foarte bine că şi-a urmat destinul, sunt sigur că şi experienţele pe care le-a avut ca reporter au creionat personalitatea ei. Faptul că a luat contact cu realităţile româneşti au contribuit în formarea ei. Era extrem de modestă, silitoare şi absolut specială", spune profesorul Daniel Condurache.

În paralel a urmat şi cursuri la SNSPA, fără însă a-şi lua diploma. După absolvire, Cosmina a plecat în Capitală şi a devenit reporter pe cultural la Antena 3. „Prezenta festivaluri importante de la faţa locului. Îmi aduc aminte că-i plăcea foarte mult ceea ce făcea", povesteşte Emil Stratan.

Filmul „După dealuri" al ieşeanului Cristian Mungiu, selecţionat la Festivalul de Film Cannes 2012

Pentru Teatru a optat în 2009, iar vestea, deşi i-a luat prin surprindere, i-a încântat pe membrii familiei. „Într-o lună de februarie, după doi ani de lucrat la Antena 3, mi-a zis că dă la Teatru. Nu am putut să mă opun, am fost de acord cu decizia ei şi am lăsat-o să-şi urmeze pasiunea", mai spune tatăl actriţei. În perioada studenţiei la Teatru, Cosmina a fost plecată cu o bursă la o facultate privată din Germania, iar în prezent este masterandă în anul I.

Tatăl actriţei: „Sunt dependent de ea"

Tatăl Cosminei Stratan povesteşte că regizorul Cristian Mungiu a decis să o aleagă pe fiica lui în rolul Voichiţei din pelicula „După dealuri" în urma unei scene pline de emoţie. „Castingul a constat în citirea unui rol dintr-o scenă cu două persoane. La un moment dat era nevoie de o explozie de emoţii, care i-a reuşit şi care l-a convins şi pe Cristian să o aleagă pe ea în rolul Voichiţei. După două săptămâni a fost chemată şi au început filmările", spune Emil Stratan.

Iaşi: Emil Stratan: Lucrează la prima revistă-obiect din ţară

UPDATE Filmul regizorului ieşean Cristian Mungiu,"După dealuri", premiat la Cannes FOTO

Deşi obişnuiţi să vorbească şi de câteva ori pe zi la telefon, în timpul filmărilor la „După dealuri" era atât de prinsă în activitatea actoricească încât i-a cerut tatălui său să nu o sune decât o dată pe săptămână. „Eu sunt dependent de Cosmina, la fel şi sora ei. După stabilirea ei în Bucureşti nu exista zi în acre să nu ne auzim la telefon măcar o dată pe zi. Când au început să filmeze mi-a cerut să o sun doar o dată săptămână pentru a nu o deranja în timpul activităţii. Am înţeles acest lucru şi m-am conformat", mai spune Emil Stratan.

Sute de mesaje pe Facebook

Imediat după decernarea premiului pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul de Film Cannes 2012, pe pagina de Facebook a Cosminei Stratan au fost postate zeci de mesaje de felicitare pentru performanţa obţinută, mai ales că acesta era primul ei rol într-un film de lung metraj. Şi-au prezentat bucuria pentru reuşite ei prieteni din copilărie, colegi de şcoală, rude, foşti colegi de muncă. „Bravo, bravo, de milioane de ori. Acum încă un motiv să fiu bucuroasă că ai ales actoria - în primul rând pentru că aşa a devenit vacant locul din echipa Reporter Special, pe care l-am ocupat eu, şi în al doilea rând pentru că uite ce lucruri minunate ţi se întâmplă! Sunt mândră de tine. E doar începutul. Să ştii că şi acum sunt pe etajeră casetele rămase moştenire de la tine", îi scrie Carmen Moise pe pagina site-ului de socializare. Alături de Cosmina Stratan, pentru interpretare feminină a fost premiată şi ieşeanca Cristina Flutur, actriţă la Teatrul „Radu Stanca" din Sibiu.

UPDATE Mungiu şi Marinca au venit în redacţia „Adevărul de Seară“

Ostin C. Mungiu şi-a dedicat viaţa cercetării

Regizorul Cristian Mungiu a fost premiat şi la Cannes pentru scenariul semnat tot de el la „După dealuri". Familia ieşeanului a primit cu entuzism reuşita din acest an după ce în 2007 a fost primit Palme d'Or. „El trebuie să cometeze în aceste momente. Părinţii trebuie să se bucure şi asta e tot. Nu am vorbit cu el pentru că este foarte ocupat în această perioadă, se va întoarce acasă luni sau marţi. Sigur că sunt mândru de el, ca orice părinte", a spus profesorul Ostin Mungiu.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite