Administraţie de România: primarul şi fostul primar, complici la deturnarea fondurilor europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul unei localităţi din Iaşi, dar şi fostul edil, precum şi fostul viceprimar, au fost trimişi în judecată de DNA într-un dosar de deturnare a unor fonduri europene prin intermediul APIA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi a trimis în judecată mai multe perdoane acuzate că ar fi obţinut pe nedrept fonduri europene, prin intermediul APIA. Anchetatorii i-au pus sub acuzare pe Mihai Urmă şi Ioan Căruntu, foşti viceprimar, respectiv primar în comuna Andrieşeni, dar şi pe Maricel Turcu, actualul primar al comunităţii ieşene. De asemenea, Ioan şi Mihai Bunduc, administratori ai unei societăţi comerciale, au fost şi ei trimişi în judecată. 

Potrivit DNA, în perioada 2007 – 2009, Ioan şi Mihai Bunduc au folosit la Centrul Zonal Iaşi al APIA, la diferite intervale de timp, declaraţii şi documente false, având ca rezultat obţinerea ilegală a sumei de 151.000 lei, cu titlu de subvenţii pe suprafaţă, acordate din fonduri europene pentru suprafeţe de păşune aflate în domeniul public al comunei Andrieşeni (limitrofe satelor Spineni, Buhăieni, Iepureni, Drăgăşeni şi Fântânele). 

„O parte din documentele falsificate, care au stat la baza obţinerii finanţării din fonduri europene au fost emise de către ceilalţi 3 inculpaţi.  În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii, constând în indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor”, au precizat procurorii ieşeni. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite