Administraţia à la Iaşi: Pista aeroportului, cârpită cu 2 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii judeţeni au luat astăzi cea mai importantă decizie în proiectul de modernizare al Aeroportului, după patru ani de la aprobarea studiului de fezabilitate. Aleşii au decis să concesioneze pe cel puţin 35 de ani lucrările la Aeroport, soluţie aleasă între finanţarea investiţiei din fonduri proprii, bani europeni şi parteneriat public-privat.

Soluţie finală pentru modernizarea Aeroportului din Iaşi: investiţie pasată unui privat

După decizia de astăzi, şefii Consiliului Judeţean vor întocmi documentaţia pentru concesionarea Aeroportului, urmând ca la începutul anului viitor, să fie desemnat un investitor privat care să construiască o pistă de 3.000 de metri, paralelă cu cea existentă, un terminal de 11.000 de metri pătraţi şi o parcare de minim opt locuri.

Până atunci însă, şefii judeţului vor cârpi pista de aterizare-decolare cu 2 milioane de euro. „Pista a fost construită în 1966, iar durata de funcţionare este de 25 de ani. Trebuie schimbate 570 de dale care sunt foarte deteriorate. Trebuie să refacem pista până la concesionare“, a spus Alexandru Anghel, directorul adjunct al aerogării.

Dacă nu reabilitează pista de 1.800 de metri, Aeroportul va fi închis. „În acest ritm de operare aeriană, în cel mult doi ani, suprafaţa de mişcare aeronautică - pistă, cale rulare, platformă - va deveni impracticabilă, aeroportul trebuind să fie închis deoarece până în prezent lucrările efectuate asupra pistei, căilor de rulare, platformei de îmbarcare au fost strict de întreţinere şi/sau reparaţii. De asemenea, nici dimensiunile actuale ale căii de rulare şi platformei nu vor mai corespunde în viitor", spun reprezentanţii Aeroportului.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite