Accidentul rutier fără maşină. Finalul judiciar al unei poveşti încâlcite, cu o şoferiţă acuzată de un accident bizar

Accidentul rutier fără maşină. Finalul judiciar al unei poveşti
încâlcite, cu o şoferiţă acuzată de un accident bizar

Oana Ozoreanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare FOTO Facebook

O tânără de 29 de ani din judeţul Iaşi a fost găsită vinovată de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului chiar dacă, susţine ea, accidentul de care este incriminată ar fi fost comis de o altă persoană.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alexandra Oana Ozoreanu a fost condamnată la o pedeapsă finală de trei ani de închisoare cu suspendare, însă are posibilitatea de a formula apel.

„Este acel tip de soluţie la care nu ştii cum să reacţionezi când eşti convins că achitarea trebuia să apară negru pe alb. Urmăm căile legale pentru a obţine ceea ce căutăm de peste doi ani, şi anume, stabilirea nevinovăţiei domnişoarei Ozoreanu“, ne-a spus Cristian Curcă, avocatul tinerei.

Tragedia de la care a pornit acest dosar a avut loc în data de 14 februarie 2017. În acea zi, victima, Mircea Dumitru Brînză s-a întors de la un bar spre casă şi, pe drum, mergând pe partea carosabilă, a fost lovit mortal de o maşină despre care procurorii au precizat că ar fi fost condusă de Ozoreanu.

Pentru a demonstra că la volanul maşinii care l-a lovit pe bărbat se afla tânăra, pro­curorii din Hârlău au vizionat imagini de pe camerele de supraveghere din zonele apropiate celei în care a avut loc accidentul.

Asta pentru că impactul propriu-zis nu a fost surprins de nicio cameră. În ziua respectivă era viscol, iar pe drumul pe care a fost zdrobit Brînză era zăpadă. Procurorii spun că, imediat după ce l-ar fi lovit pe bărbat, Ozoreanu a plecat de la faţa locului.

Prezenţa maşinii în zona accidentului, dar şi a femeii în maşina care l-a lovit pe bărbat, este demonstrată, spun procu­rorii, nu doar de imaginile de pe camerele de supraveghere din zona apropiată impactului, ci şi de martori.

După impact, tânăra ar fi mers în Hârlău şi ar fi în­cercat să scape de răspunderea penală. Procurorii au acuzat inclusiv că maşina tinerei ar fi suferit reparaţii, astfel încât urmările accidentului asupra acesteia să nu mai fie vizibile.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: