A avut nevoie de opt persoane care să o dea jos din pat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pensionară supraponderală din Iaşi a fost ajutată aseară de pompieri şi două cadre medicale SMURD pentru a ajunge la spital. Maria Borcilă (69 de ani) a murit astăzi dimineaţă la Spitalul „Sf. Spiridon" din Iaşi.

Femeia, care locuia într-un bloc din cartierul Tătăraşi a intrat aseară în jurul orei 17.00 în stop cardiorespirator , iar fiul său a sunat la 112. Pentru că avea peste 120 de kilograme şi cadrele medicale de la SMURD nu au putut-o transporta la maşină au solicitata şi ajutorul colegilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Două cadre medicale au resuscitat-o pe femeie, iar cinci pompieri şi şoferul de pe SMURD au scos-o cu greu pe pensionară din casă şi au dus-o la spital.  „Pacienta era o femeie în vârstă cu obezitate şi a fost adusă in stop cardiorespirator.Colegii mei au reuşit să o resusciteze, însă prognosticul era rezervat", a declarat  doctor Diana Cimpoeşu, medicul coordonator UPU SMURD. Medicii nu au mai putut-o salva pe femeia, care a decedat în această dimineaţă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite