Şoferiţa unui autobuz a dus acasă unei fetiţe rucsacul pe care-l uitase în vehicul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliana Henea, şofer de autobuz   FOTO Compania de Transport Public Iaşi
Iuliana Henea, şofer de autobuz   FOTO Compania de Transport Public Iaşi

O şoferiţă de autobuz din Iaşi a făcut un gest de omenie în miez de noapte, la sfârşitul programului de muncă. A găsit un rucsac şi l-a returnat fetiţei care-l uitase în autobuz.

Iuliana Henea, şofer pe autobuz în cadrul Companiei de Transport Public (CTP) din Iaşi, a făcut o faptă bună în miez de noapte, la finalul turei de muncă. Tânăra angajată a găsit în autobuz un rucsac, pe care l-a înapoiat imediat proprietarului. 

Reprezentanţii companiei spun că femeia şi-a încheiat ziua de muncă în creierii nopţii, apoi a făcut şi o faptă bună, fără să stea pe gânduri nici măcar o secundă. 

„Colega noastră Iuliana Henea, şofer de autobuz, este cel mai nou exemplu de omenie în rândul angajaţilor CTP Iaşi, pentru gestul pe care l-a făcut după ce a găsit un rucsac în mijlocul de transport pe care l-a condus”, transmit reprezentanţii CTP Iaşi. 

„La finalul turei, aproape de miezul nopţii, când am verificat, ca de obicei, starea autobuzului, am zărit un rucsac pe un scaun. L-am deschis şi am găsit, printre altele, un telefon cu multe apeluri ratate şi am aşteptat pe loc să sune din nou. Era vocea unei doamne care mi-a spus că fetiţa ei şi-a uitat rucsacul în autobuz şi i-am spus că merg eu să i-l duc acasă. După ce am predat autobuzul şi am semnat încheierea turei, m-am urcat în maşina personală şi, împreună cu soţul meu, m-am dus direct către adresa pe care mi-o dăduse, în Copou”, povesteşte Iuliana Henea, şofer de autobuz.

Angajata CTP Iaşi spune că, deşi gestul pe care l-a făcut a fost unul de normalitate, i s-au oferit bani drept mulţumire.

„Au venit doi membri ai familiei fetiţei cărora le-am predat rucsacul şi am rămas şocată când am văzut că insistau să îmi ofere bani. Am spus că nu se poate aşa ceva, nu am făcut nimic altceva decât ceea ce cred că ar face orice om cu inimă bună. Oricui i se poate întâmpla aşa ceva. Am fost foarte fericită în acea noapte când am văzut cu ce bucurie a fost primit gestul meu”, a mărturisit şoferiţa Iuliana Henea.

Liliana Guria, mama fetiţei care şi-a uitat rucsacul în autobuz, a transmis un mesaj de recunoştinţă: „Mulţumesc din suflet doamnei şofer, a fost deosebit de amabilă şi mi-a adus rucsacul aproape de casa, la o oră târzie, după încheierea programului. Incredibil, dar adevărat. Felicitări pentru asemenea personal”. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Poliţistă română, în centrul unui mare scandal în Regatul Unit. Motivul pentru care a ajuns să fie acuzată de rasism

Influenţele României în politica Externă a UE: conflictele prelungite şi strategia Belarus

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite