Un român şi-a omorât iubita din cauza unei emisiuni TV. La ce pedeapsă l-au condamnat judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: indiatimes.in
FOTO: indiatimes.in

Bărbatul a fost judecat doar pentru lovituri cauzatoare de moarte, însă îşi doreşte o pedeapsă mult mai mică, dosarul fiind la Curtea de Apel.

Un bărbat din Iaşi, care şi-a omorât nevasta în bătaie pentru că aceasta îi cerea să schimbe postul TV la care se uita, vrea să scape de închisoare, după ce a fost condamnat în primăvara anului 2021 la şase ani de închisoare. În plus, ieşeanul nu are voie să intre în baruri timp de trei ani după eliberare. 

Crima s-a petrecut în luna martie, după ce bărbatul s-a întors acasă băut, a pornit televizorul şi se uita la o emisiune care nu era pe placul iubitei. 

Aceasta a început să îl înjure şi să îl ameninţe că îl va părăsi, moment în care ieşeanul a lovit-o cu cotul, iar pentru că aceasta a continuat să îi vorbească urât, bărbatul a trântit-o cu capul de tăblia patului şi a lovit-o în continuare cu pumnii, după care s-a culcat. 

În dimineaţa următoare, acesta a plecat liniştit la muncă, lăsându-şi iubita în pat, iar când s-a întors a găsit-o în aceeaşi poziţie. A sunat la 112, iar operatorul i-a cerut să verifice dacă femeia mai trăieşte, moment în care bărbatul a sesizat că era caldă încă şi a încercat să o resusciteze.

Echipajul de salvare sosit la faţa locului a constatat totuşi decesul, iar în urma raportului de la IML s-a stabilit faptul că decesul s-a datorat loviturilor primite de femeie cu o noapte înainte. 

Ieşeanul a fost judecat pentru lovituri cauzatoare de moarte, judecătorii considerând că acesta nu a avut intenţia de a-şi omorî soţia. Astfel, bărbatul a primit doar trei ani de închisoare, însă acesta a făcut recurs, iar dosarul este la Curtea de Apel.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

UPDATE Grevă spontană: Niciun tren nu mai pleacă din Gara de Nord. 109 trenuri sunt afectate şi în 54 de staţii activitatea este oprită

Sirena care aminteşte că Timişoara a fost primul oraş liber de comunism s-a stricat înainte de a fi pornită

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite