Şeful Medicilor din România a pierdut un proces cu ANI în care e acuzat că a încheiat contracte publice cu fiica sa

Şeful Medicilor din România a pierdut un proces cu ANI în care e acuzat că a încheiat contracte publice cu fiica sa

Vasile Astărăstoae, fotografiat şi filmat în 2011, atunci când a fost chemat la audieri la sediul DNA. Foto: Adevărul

Vasile Astărăstoae a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că a încheiat contracte publice cu sine şi cu fiica sa, Daniela, creând un prejudiciu de peste 200.000 de lei.

Procesul prin care preşedintele Colegiului Medicilor din România a cerut anularea raportul ANI prin care era acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu a fost finalizat ieri, de judecătorii Curţii de Apel Piteşti. Aceştia au decis să respingă acţiunea medicului, făcând astfel cale liberă către un eventual dosar penal ce poate fi instrumentat de procurori pe baza raportului inspectorilor de integritate.

Vasile Astărăstoae a precizat că decizia de la Piteşti nu este definitivă sau executorie şi că o va ataca cu recurs la Curtea Supremă.

În raportul contestat de Astărăstoae, şeful medicilor a fost acuzat că prin prisma mai multor funcţii de conducere ale unor instituţii publice, ar fi comis unele nereguli. Una dintre acestea, a menţionat ANI, ar fi fost comisă în perioada în care Astărăstoae exercita şi funcţia de şef al Institutului de Medicină Legală din Iaşi.

“Institutul de Medicină Legală Iaşi, reprezentat legal de către Astărăstoe Vasile, în calitate de director, a încheiat 3 contracte civile de muncă, respectiv de prestări servicii, cu Astărăstoae Daniela, fiica acestuia, şi 3 contracte cu propria persoană. Beneficiul patrimonial total obţinut de către Astărăstoae Vasile şi fiica sa, ca produs al conflictului de interese, a fost de 204.759 lei”, au precizat inspectorii de integritate.

Şase funcţii de conducere concomitent

De asemenea, tot ANI l-a mai acuzat pe Astărăstoae şi de nereguli comise în calitatea de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” din Iaşi. “Începând cu data de 01.05.2010 şi până în prezent (n.r. raportul ANI a fost întocmit în 2011), Astărăstoae Vasile a participat, în baza unui număr de 4 contracte de muncă, respectiv de prestări servicii, la impementarea a trei proiecte cu finanţare europeană, atât în calitate de reprezentat legal al Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi – instituţie publică parteneră în proiect –, cât şi în calitate de salariat.”, a mai precizat ANI.

Şeful Medicilor din România mai poartă o luptă în instanţă cu ANI la Curtea de Apel Braşov, acolo unde a contestat un alt raport al inspectorilor de integritate prin care este acuzat de incompatibilitate după ce a exercitat simultan şase funcţii publice, cinci dintre acestea fiind de conducere.

În 2011, Astărăstoae era rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi, dar deţinea şi funcţiile publice de conducere de Director al Institutului de Medicină Legală Iaşi, Preşedinte al Colegiului Medicilor din România, Preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, Preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici"

Dosar penal instrumentat de DNA

De asemenea, Astărăstoae mai este acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de abuz în serviciu după ce ar fi participat la trucarea unui proiect european cu o valoare de peste 6 milioane de lei.

El a fost trimis în judecată împreună cu Daniela Druguş, director administrativ al UMF Iaşi, şi Adrian Ciureanu, director de comunicaţii din cadrul aceleiaşi instituţii, în decembrie 2011. Rectorul UMF a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. În acelaşi dosar mai sunt judecate şi alte persoane, reprezentanţi ai unor societăţi comerciale sau firme. Potrivit DNA, cei trei reprezentanţi ai UMF Iaşi ar fi „atribuit ilegal“ contractul de lucrări cu privire la implementarea proiectului e-learning, către SC Maguay Impex SRL Bucureşti.

„În baza unor înţelegeri prealabile şi având concursul fraudulos al numiţilor Tănăsescu Laurian Gabriel (reprezentant al SC Euro Management Grup Bucureşti şi prieten a lui Ciureanu), Pughin Corvin, Ciureanu Adrian şi Vasile Astărăstoae au decis atribuirea ilegală a contractului de lucrări în favoarea firmei SC Maguay Impex SRL Bucureşti, cauzând un prejudiciu de 6.126.481 de lei UMF, bugetului statului şi al Uniunii Europene“, se arată în rechizitoriu. 

Recent, Curtea de Apel Suceava, cea care a judecat dosarul lui Astărăstoae, a decis ca acesta să fie restituit Parchetul pentru a fi refăcut.

Citiţi mai multe despre dosarele lui Vasile Astărăstoae:

Avocaţii inculpaţilor în procesul în care este judecat şi preşedintele Colegiului Medicilor,Vasile Astărăstoae, cer restituirea cauzelor la DNA Bucureşti

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, acuzat de abuz în serviciu, a fost salvat de o greşeală a procurorilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: