Şef de instituţie condamnat să aşeze cărţi pe rafturi. Prima condamnare în dosarul amantlâcului primarului de la Iaşi

Şef de instituţie condamnat să aşeze cărţi pe rafturi. Prima condamnare în dosarul amantlâcului primarului de la Iaşi

Ştefan Avârvarei, primul din stânga, a fost deja condamnat.Gheorghe Nichita şi Liviu Hliboceanu sunt încă judecaţi FOTO Adevărul/Mediafax

Ştefan Avârvarei, fost şef în cadrul Poliţiei Locale, a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, dar şi prestarea de muncă în folosul comunităţii, la o bibliotecă, după ce a recunoscut faptele de care a fost acuzat în dosarul spionării amantei fostului primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avârvarei a fost judecat în procedură simplificată, beneficiind de reducerea cu o treime a pedepsei. Pe lângă cei doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, el va trebuie să presteze 60 de zile în folosul comunităţii, la Biblioteca „Gheorghe Asachi” din Iaşi. Sentinţa nu este definitivă. „Sunt bucuros că instanţa i-a dat a doua şansă”, a spus Robert Amuntencei, avocatul lui Avârvarei.

Alături de Liviu Hliboceanu, Ştefan Avârvarei a fost acuzat de DNA că, la îndemnul lui Nichita, ar fi determinat mai mulţi poliţişti locali să o urmări pe Adina Samson, prin comiterea infracţiunilor Nichita obţinând pentru sine foloase nepatrimoniale. „În perioada 30 ianuarie – 16 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, în aceeaşi calitate, în mod repetat, i-a determinat pe inculpaţii Hliboceanu Liviu Mihai şi Avîrvarei Ştefan, funcţionari publici în cadrul Poliţiei Locale Iaşi, să efectueze verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite”, e una dintre infracţiunile descrise de DNA în rechizitoriu.

În viitor, Ştefan Avârvarei ar putea fi chemat ca martor în dosarul disjuns în care sunt judecaţi în prezent Gheorghe Nichita şi Liviu Hliboceanu, singurii care nu au recunoscut faptele în acest caz. Înainte de trimiterea în judecată, alte două persoane implicate în acest caz, Eugen Chişcă - fostul şofer al lui Nichita, dar şi un angajat al unei companii de telefoniei, au recunoscut fapte penale imputate de procurori în legătură cu urmărirea Adinei Samson.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: