Şcolile din satele ieşene, fără cabinete stomatologice

Şcolile din satele ieşene, fără cabinete stomatologice

La nivelul municipiului Iaşi există şi o criză a asistenţilor medicali stomatologici.   FOTO. ghidularadean.ro

Cabinetele stomatologice şcolare lipsesc cu desăvârşire din satele judeţului Iaşi. La momentul actual, nu există niciun astfel de cabinet de stat care să ofere servicii copiilor din unităţile de învăţământ ieşean.

Ştiri pe aceeaşi temă

În satele din judeţul Iaşi nu există, în prezent, niciun cabinet stomatologic de stat. Numărul cabinetelor private, în cele 93 de comune ale Iaşului, este de 133, însă numai 78 dintre ele au încheiate contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi (CAS Iaşi).

În mediul urban situaţia diferă, numărul cabinetelor stomatologice fiind de patru ori mai multe, asta în condiţiile în care, conform statisticilor Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi, publicate la începutul anului 2018, populaţia din rural o depăşea pe cea din urban cu aproximativ 28.000 de persoane.

Informaţiile fac parte dintr-un răspuns al reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, trimis Senatorului USR Dan Lungu, după ce acesta i-a adresat o întrebare fostului Ministru, Sorina Pintea, în legătură cu situaţia cabinetelor stomatologice din judeţul Iaşi. 
 
 
 
„Dacă în municipiu există, la momentul actual, 21 de cabinete stomatologice şcolare, în satele ieşene nu există niciun astfel de cabinet care să ofere servicii copiilor din unităţile de învăţământ”, spune senatorul USR Dan Lungu. 
 
La nivelul municipiului Iaşi există şi o criză a asistenţilor medicali stomatologici. La momentul actual, există un total de 1.500 de medici stomatologi, în cabinetele cărora lucrează numai 30 de asistenţi. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: