Şcoală în trei schimburi la sala de nunţi din sat. Realitatea dintr-o comună din Iaşi

Şcoală în trei schimburi la sala de nunţi din sat. Realitatea dintr-o comună din Iaşi

Sală de clasă amenajată în incinta unui un local în care de obicei se organizează nunţi  FOTO Mihai Cojocaru

Un număr de 165 de copii dintr-un sat din Iaşi învaţă carte într-o sală de nunţi, în timp ce clădirea şcolii în care ar fi trebuit să se ţină orele este abandonată de constructorul care s-a angajat să o modernizeze.

Elevii dintr-o şcoală din Iaşi  fac ore pe scenariul verde, într-un local în care de obicei se organizează nunţi. Clădirea nu este suficient de încăpătoare pentru ca elevii să poată învăţa în acelaşi timp, aşa că sunt nevoiţi să înveţe în schimburi. Astfel,  programul profesorilor este de la 7:00 până la 19:00. Aceasta este realitatea din satul Humosu, comuna ieşeană Sireţel.

Pentru ca cei 165 de copii din Humosu să poată participa fizic la cursuri, aşa cum prevede scenariul verde în care se încadrează comuna, autorităţile locale plătesc proprietarului salonului de nunţi o chirie lunară de 6.500 de lei.

Şcoala din sat a intrat în renovare în urmă cu un an, dar cu întârziere de câteva luni, din cauza faptului că bugetul local a fost votat la mijlocul lunii septembrie. De asemenea, conducerea şcolii spune că în urmă cu câteva luni constructorul a sistat lucrările din lipsă de personal.

„În satul Humosu avem un corp de clădire pentru o şcoală gimnazială cu elevi de la pregătitoare până la clasa a VIII-a, plus două grupe de grădiniţă. S-a prins prin PNDL reabilitarea şi modernizarea acestui corp de clădire în 2019. Din cauza faptului că pe 4 septembrie 2019 noi nu aveam bugetul votat, constructorul a început lucrările mai târziu. A venit frigul, s-a oprit modernizarea. În martie a venit pandemia, constructorul, din câte am înţeles, a avut probleme cu muncitori care aveau coronavirus. Aşa s-a ajuns ca în 2020 să învăţăm într-un spaţiu închiriat, în trei săli, în trei schimburi”, a declarat directorul şcolii coordonatoare din Sireţel, Mihai Cojocaru.

Conducerea şcolii spune că dacă orele s-ar fi făcut la alte şcoli din comuna Sireţel, mulţi elevi ar fi abandonat, aşa că au preferat această alternativă.

„Noi am fi putut să îi deplasăm pe elevi la o structură din comuna Sireţel, dar era o distanţă de 13 km. Se găseau operatori de transport, dar, stând de vorbă cu părinţii, am luat decizia de a închiria spaţiul acesta. Altfel, mulţi copii ar fi abandonat şcoala, nu ar fi mers zi de zi 13 km, mai ales pe timp de iarnă”, a adăugat directorul şcolii coordonatoare din Sireţel, Mihai Cojocaru, în discuţia cu reporterul „Adevărul”.

Elevii din satul Humosu au învăţat în aceleaşi condiţii şi în anul şcolar 2019-2020. Constructorul are termen pentru finalizarea lucrărilor până la sfârşitul lunii octombrie.
 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Început de an şcolar cu tablete, dar cu toaletele tot în curte. „Şcolile nu aduc voturi. Totul până la băi“

VIDEO Activistul de mediu Daniel Bodnar, victimă a unui atac în stil mafiot. În toiul nopţii, i-au fost sparte geamurile de la casă şi de la maşină

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările