Închisoarea pe viaţă, raritate în România. Crimele odioase care i-au convins pe judecători să aplice pedeapsa maximă

Închisoarea pe viaţă, raritate în România. Crimele odioase care i-au convins pe judecători să aplice pedeapsa maximă

Închisoarea pe viaţă este o pedeapsă care se aplică foarte rar în România FOTO Adevărul

Cea mai drastică pedeapsă judiciară care se poate acorda de către o instanţă din România este cea a detenţiei pe viaţă şi se aplică cel mai des în cazurile de omor calificat, în funcţie de aprecierea instanţelor. La Iaşi, de pildă, de la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, doar trei persoane au primit această pedeapsă, deşi numărul crimelor a fost de ordinul zecilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai rare pedepse aplicate vreodată de instanţele din România este cea a detenţiunii pe viaţă, acordată, în special, de judecători, în cazurile grave de omor. 

În noul Cod Penal din ţara noastră, intrat în vigoare pe 1 februarie 2014, se precizează că închisoare pe viaţă nu poate fi aplicată în cazul persoanelor care au mai multe de 65 de ani, aceştia putând primi, în schimb, pedepse de până la 30 de ani.
 
Ucigaşul unui copil a primit această pedeapsă

La Iaşi, de pildă, doar trei persoane au primit închisoare pe viaţă de la intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi până acum. Una dintre acestea este un bărbat care a ucis fără milă un copil. Potrivit rechizitoriului, Ionel Totoi şi concubina sa, Elena Ciocă, trăiau în concubinaj din vara anului 2012. Bărbatul era proaspăt ieşit din puşcărie, iar cei doi, împreună cu fiii inculpatei, au trăit mai bine de un an în locuinţa părinţilor Elenei Ciocă dintr-un sat din judeţul Vaslui. În tot acel timp, Totoi i-a bătut frecvent atât pe cei doi copii ai iubitei sale, cât şi pe părinţii acesteia.

Bătrânii, sătui de agresiunile suferite, l-au dat afară pe Totoi, care a luat-o pe concubină şi pe copii şi s-au mutat în comuna ieşeană Bălţaţi. Pe 28 iulie 2013, bărbatul a fost chemat la Poliţia din Târgu Frumos, fiind suspect într-un caz de viol. Mărturie în acest sens depusese chiar sora sa, iar pentru a se răzbuna, imediat după ce a ieşit de la Poliţie Totoi a mers la aceasta şi i-a pus cuţitul la gât copilului femeii.

Ulterior, ajunge acasă şi îl bate crunt cu o curea pe Felix, băiatul mai mare al Elenei Ciocă, în vârstă de 7 ani. A doua zi, agresorul îl duce pe Felix şi pe fratele său Andrei (5 ani) la tuns, timp în care consumă băuturi alcoolice. După ce ajunge acasă, fără niciun motiv, huliganul îl ia pe Andrei şi îl duce în bucătărie, acolo unde îl bate cu picioarele în cap până ce îl lasă inconştient. La scenă a asistat, au spus procurorii, atât mama copilului, cât şi fratele mai mare al acestuia.

Băiatul a stat inconştient în locuinţa lui Totoi pentru câteva ore, până ce criminalul a decis să sune la 112. Bărbatul şi Elena Cioacă au venit şi ei la Iaşi, însă Totoi şi-a dat seama de gravitatea faptelor şi a fugit, fiind depistat la scurt timp în zona Metro de către poliţişti.

Alte două persoane, ambele condamnate pentru omor, au primit condamnări similare după ce au ucis doi colegi de celulă, în interiorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi. În prealabil, la Iaşi, o condamnare similară fusese dată în 2011, pentru autorul unui dublu asasinat. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: