Închisoare pe viaţă pentru unul dintre cei mai sadici asasini români. Ucigaşul unui copil de 10 ani, adus din Germania

Închisoare pe viaţă pentru unul dintre cei mai sadici asasini români. Ucigaşul unui copil de 10 ani, adus din Germania

Vasile Miron a fost condamnat la închisoare pe viaţă FOTO Ziarul de Iaşi

Tribunalul Iaşi a dat o primă soluţie în dosarul de omor în care inculpat a fost Vasile Miron, bărbatul acuzat că ar fi ucis un copil de 10 ani după care a fugit din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sentinţa Tribunalului Iaşi vine după ce la precedentul termen de judecată Vasile Miron a declarat că nu este vinovat şi a cerut să fie achitat. El fost acuzat de omor calificat şi profanare de cadavre.

În rechizitoriu, procurorii au arătat că, în după amiaza zilei de 29 mai 2015, Vasile Miron se afla în satul Covasna, comuna Costuleni, şi l-a lovit cu un corp contondent, de mai multe ori, pe minor, pe motiv că acesta îi scăpase telefonul, stricându-i-l.

Din cauza rănilor suferite, băiatul a murit, fiind abandonat de Miron. Acesta a revenit la locul crimei după mai bine de 24 de ore şi a înfăşurat trupul într-un sac de rafie şi o pătură. Cadavrul l-a legat cu o bandă textilă şi sârmă ghimpată.

„În continuare, pentru nu fi descoperit cadavrul victimei, l-a transportat în braţe până la o râpă în care se adună ape pluviale, unde l-a ascuns. Corpul victimei a fost astfel expus o lungă perioadă de timp condiţiilor de mediu, insectelor şi rozătoarelor, ceea ce a determinat distrugerea ţesuturilor moi, fiind găsit scheletizat în data de 26 septembrie 2015“, au precizat procurorii Parchetului General.

Ulterior comiterii fapte, Miron a plecat în Germania de unde a fost extrădat la solicitarea autorităţilor din România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: