50.000 de tineri adunaţi pe Cluj Arena au cerut demisia primarului de Iaşi, Gheorghe Nichita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de mii de spectatori s-au adunat pe Cluj Arenala concertul Forza Zu FOTO Facebook
Zeci de mii de spectatori s-au adunat pe Cluj Arenala concertul Forza Zu FOTO Facebook

Masacrul ecologic pregătit de şefii Primăriei Iaşi în Copou stârneşte valuri de indignare în ţară. Primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, a fost huiduit la Cluj şi i s-a cerut demisia, în cadrul unui eveniment organizat de Radio Zu.

Zeci de mii de tineri adunaţi pe Cluj Arena pentru concertul Forza Zu l-au huiduit în cor şi au cerut demisia primarului de Iaşi, PSD-istul Gheorghe Nichita.

Unul dintre animatorii postului de radio, ieşeanul Daniel Buzdugan, a vorbit pe scenă despre masacrul ecologic pregătit de şefii Primăriei Iaşi în Copou, una dintre cele mai frumoase zone verzi ale României.

Angajaţii primăriei au marcat pe ascuns pentru tăiere peste 500 de arbori sănătoşi din parcurile Copou şi Expoziţiei, iar edilii refuză să dea explicaţii pertinente despre scopul acestei acţiuni.

Animatorul a îndemnat audienţa să-şi manifeste părerea despre "cei care conduc Iaşul şi vor să taie copacii". Tinerii au răspuns cu un cor uriaş de huiduieli şi au strigat "Demisia!". "Domnule primar, opriţi crima!", a îndemnat ulterior Daniel Buzdugan.

La Iaşi, societatea civilă şi intelectuali de calibru au luat, de asemenea, atitudine, împotriva proiectului care ar putea să ascundă interese imobilare ale unor oameni de afaceri apropiaţi de primărie.

Pe de altă parte, primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, le pune etichete de "cretini", "bolnavi mintal", "isterici" şi "ciudaţi" ieşenilor care se arată revoltaţi de planul masacrului ecologic.

Organizatorii evenimentului de Cluj au estimat că audienţa la spectacolul care a avut loc sâmbătă, 17 mai, s-a ridicat la 70.000 de persoane, potrivit cityzen.ro. Presa locală din Cluj a scris că la spectacol ar fi fost prezenţi 50.000 de tineri.

Mai puteţi citi:

Tabloul masacrului ecologic de la Iaşi. Un plan găunos, înţesat cu minciuni, 500 de tei ucişi fără remuşcări şi tunul imobiliar

Măcelarii teilor din Iaşi lovesc din nou. Sute de arbori sănătoşi, marcaţi pentru tăiere. Ieşenii au notificat Parchetul şi Garda de Mediu şi pregătesc proteste

O furtună violentă a rupt trei arbori la Iaşi. Şefii primăriei s-au grăbit să anunţe "dezastrul", pentru a abate atenţia de la masacrul ecologic pregătit în Copou

FOTO Masacrul teilor din Iaşi: episodul Copou. Cum sunt mutilaţi arborii-simbol din cel mai renumit cartier al oraşului

Lecţie de botanică pentru măcelarii teilor din Iaşi: „Este colosal de mult să tai 800 de copaci într-un an. Ăsta e un masacru”

Şi cu teii tăiaţi şi cu banii luaţi. Primăria Iaşi a primit o amendă de 60.000 de lei, achitabilă din bani publici, pentru că a tăiat ilegal arborii din centrul oraşului

Numărul "avocaţilor" teilor puşi la pământ în centrul Iaşiului creşte. Şefii Primăriei refuză dezbaterea publică

Toţi teii de pe cel mai important bulevard al Iaşiului sunt puşi la pământ de muncitorii primăriei

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite