380 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Au părăsit oraşul doar de trei ori, în vremuri critice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Bogdan Bulgariu, Doxologia
FOTO Bogdan Bulgariu, Doxologia

Osemintele Sfintei Parascheva au părăsit Municipiul Iaşi doar de trei ori, în vreme de secetă, de război, iar ultima dată anul trecut, în timpul pandemiei.

Sărbătoare la Iaşi. Sâmbătă şi duminică, 12 respectiv13 iunie, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor s-au aniversat 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la Iaşi. 

Cu acest prilej, anul acesta, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” s-au săvârşit sâmbătă, 12 iunie, slujba de Priveghere, iar duminică, 13 iunie, Sfȃnta Liturghie. 

Sute de oameni au aşteptat ore întregi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, însă pentru mulţi dintre ei vremea nefavorabilă le-a stricat planurile. 

Cu toate acestea, unii au rămas în continuare în faţa Catedralei pentru a se putea ruga la moaştele Cuvioasei.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a adus mulţumire lui Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Parascheva pentru darul primit în urmă cu 380 de ani de ţara noastră.

 „Mulţumim lui Dumnezeu pentru darul făcut României, Moldovei, Iaşilor, acum 380 de ani! Perioadă de binecuvântare revărsată asupra credincioşilor care au dobândit o conştiinţă tot mai adâncă în adevărul că Sfânta Parascheva ne este ocrotitoare, mult folositoare, mângâietoare în necazuri şi ispite. 380 de ani de alai binecuvântat de pelerini veniţi din întreaga ţară şi din întreaga lume pentru a se închina smerit în faţa raclei cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva”. 

Osemintele Sfintei Parascheva au părăsit Iaşul doar de trei ori, în vreme de secetă, de război, iar ultima dată anul trecut în timpul pandemiei, când au fost duse în procesiune în judeţele grav afectate de pandemia de COVID-19.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Oraşul din România care a suferit cea mai mare depopulare. Două recorduri negative în doar un deceniu

Ce a păţit Eriksen: Presa britanică a obţinut părerea unui cardiolog

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite