12 ieşeni au ajuns la spitale cu degerături grave

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre pacienţii trataţi la Spitalul „Sfântul Spiridon" este o femeie de 53 de ani care a ajuns cu hipotermie severă, temperatura corpului fiind de numai 30 de grade.

Pacienta este acum în stare bună, alături de ceilalte patru persoane ajunge la spital cu mânile şi picioarele degerate.

De dimineaţă, la Spitalul de Urgenţe au fost aduşi şapte pacienţi, majoritatea tineri care au stat muncit afară în frig şi au consumat şi alcool.

„Avem şi o pacientă de 83 de ani din Trifeşti care locuieşte singură şi care a fost găsită de vecini afară în stare de inconştienţă. Pacienta prezintă hipotermie şi degerături de gradul 2-3 la nivelul mâinilor", a declarat Tudor Ciuhodaru, medic coordonator UPU a Spitalului de Urgenţe Iaşi.

El a precizat că pacienta a ajuns în sala de operaţii unde chirurgii reconstructivi încearcă să salveze funcţionalitatea mâinilor.

„Prognosticul este rezervat şi datorită afectiunilor asociate. Pacienta va rămâne internată în Clinica de Chirurgie reconstructivă", a spus Ciuhodaru.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite