„1.000 de copii la şcoală“ şi o biserică plină de ghiozdane. Cum se pregăteşte un preot ieşean de începutul anului şcolar

„1.000 de copii la şcoală“ şi o biserică plină de ghiozdane. Cum se pregăteşte un preot ieşean de începutul anului şcolar

Preotul Dan Damaschin FOTO Arhiva personală

Preotul Dan Damaschin de la Maternitatea „Cuza-Vodă” din Iaşi împreună cu voluntarii săi vor să pregătească pentru şcoală 1.000 de copii nevoiaşi. Până acum, 400 de elevi au primit ghiozdane, rechizite şi îmbrăcăminte.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Preotul Dan Damaschin şi colaboratorii săi vor să trimită la şcoală cum se cuvine 1.000 de copii sărmani din satele de lângă Iaşi. 
 
Pentru fiecare copil, preotul are nevoie de cel puţin 130 de lei, bani din care îi cumpără ghiozdan, rechizite, trening, vestă, pantaloni şi pantofi.
 
În 10 zile de campanie, preotul a reuşit să cumpere rechizite şi îmbrăcăminte pentru 400 de şcolari. 
 
Alţi 200 de copii de pe liste au asigurate cele necesare începutului de an şcolar prin sprijinul pe care îl primesc de la „îngerii păzitori” pe care preotul i-a găsit pentru fiecare familie. 
 
Pentru a îndeplini proiectul aşa cum l-a gândit anul acesta, preotul ieşean mai are nevoie de sprijin pentru încă 400 de copii. 
 
„Grăuntele de muştar”, aşa cum este numită campania umanitară, ajută de trei ani elevii sărmani să meargă la şcoală cu ghiozdane, rechizite şi îmbrăcăminte nouă. Până anul acesta, preotul ieşean a umplut ghiozdanele a 200 de copii.
 
„Astăzi am comandat încă 400 de pachete cu trening, ghiozdane, pantofi şi rechizite. Am toată încrederea că în următoarele zile şi cei 400 de copii din cei 500 fără cele trebuincioase, chiar dacă vor merge desculţ şi cu sacoşa în primele zile de şcoală, îşi vor găsi donatori. Bani ştim că sunt, doar că trebuie să ajungă în spatele sau în picioarele copiilor. 130 de lei pentru un ghiozdan, încălţămintea şi îmbrăcămintea necesare, reprezintă în fapt şansa unui pui de om pentru o nouă viaţă”, a spus preotul ieşean. 
 
Dan Damaschin împreună cu colaboratorii săi contribuie şi la educaţia tinerilor din familii sărmane care ajung la facultate. Din fondurile care se strâng pentru proiectul „Grăuntele de muştar”, preotul oferă lunar şapte burse de studiu, pentru elevi şi studenţi.
 
„Acestor familii le oferim şi alimente în timpul anului ca să aibă ce pune pe masă când şcolarul se întoarce acasă. Avem în grijă de la copii de clasa zero la studenţi în anul II sau III de facultate. Bursele variază între 200 şi 400 de lei pe lună şi le oferim cazurilor cu adevărat disperate, pentru că banii statului nu acoperă nici transportul. Aici contribuim noi“, a povestit Dan Damaschin.
 
Persoanele interesate să doneze pentru proiectele preotului îl pot contacta la numărul de telefon 0744. 798.610 sau îi pot scrie pe pagina personală de Facebook.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările