Ziua neagră a Văii Jiului: 26 de ani de la sângeroasa mineriadă care a prevestit declinul oraşelor miniere

Ziua neagră a Văii Jiului: 26 de ani de la sângeroasa mineriadă care a prevestit declinul oraşelor miniere

Miron Cozma, fostul lider al minerilor. FOTO: Traian Manu.

Se împlinesc 26 de ani de la cea mai violentă mineriadă pornită din Valea Jiului. Evenimente din iunie 1990 au lăsat urme adânci asupra comunităţilor din sudul judeţului Hunedoara, dar şi numeroase semne de întrebare.

Marţi se împlinesc 26 de ani de la momentul critic al celei mai sângeroase mineriadă pornită din Valea Jiului. În dimineaţa de 14 iunie 1990, primele contingente de mineri au sosit în Bucureşti şi au fost implicate în acţiunile represive contra manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Cu o seară mai devreme trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. Aproape 10.000 de oameni au ajuns a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu i-a trimis în Piaţa Universităţii, locul manifestaţiilor antiguvernamentale şi împotriva noului regim condus de Ion Iliescu. 

Potrivit rechizitoriului din Dosarul Mineriadei din iunie 1990, cu ocazia sosirii în Bucureşti, minerii au fost organizaţi şi împărţiţi în grupe conduse de liderii sindicali între care Miron Cozma, Iliescu Constantin, Varga Csaba. Minerii au fost conduşi iniţial în Piaţa Victoriei unde în jurul orelor 6:30, Ion Iliescu le-a ţinut un discurs îndemnându-i să conlucreze cu forţele de ordine şi să restabilească starea de normalitate în Piaţa Universităţii şi în celelalte zone în care au fost incidente.

Ziua atrocităţilor
La momentul sosirii în Bucureşti minerii au fost preluaţi de forţele de ordine ale Ministerului de Interne împreună cu care au făcut echipe mixte şi au început „perierea” zonelor fierbinţi ale capitalei, pentru a identifica manifestanţii din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, care fuseseră ridicaţi şi ulterior eliberaţi în aceeaşi zi, precum şi a manifestanţilor din după-amiaza zilei de 13 şi dimineaţa zilei de 14 iunie 1990. Cu acest prilej, au avut loc acţiuni de o cruzime ieşită din comun, fiind brutalizaţi nu numai manifestanţii din ziua precedentă, dar şi locuitori ai capitalei care nu aveau nici o legătură cu acţiunile de protest, informau  anchetatorii. 

„Este de precizat că acţiunile minerilor din datele de 14 şi 15 iunie 1990, care s-au desfăşurat în deplină cooperare cu forţele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de către persoane civile care acţionau în numele şi cu acordul conducerii de stat, au avut drept consecinţă nu numai vătămarea persoanelor ridicate în vederea efectuării de verificări, dar şi o multitudine de distrugeri produse la sediile Universităţii Bucureşti, Institutului de Arhitectură, la sediile mai multor formaţiuni politice şi asociaţii civice, dar şi la locuinţele unor membrii marcanţi ai partidelor politice „istorice”. Cu ocazia cercetărilor, procurorii militari nu au reuşit identificarea persoanelor îmbrăcate în civil care au acţionat împreună cu minerii, iar victimele audiate au delimitat categoria minerilor de cea a celorlalţi co-agresori, caracterizându-i pe primii ca fiind „mineri murdari”, spre deosebire de ceilalţi, ca fiind mineri curaţi”, informa Ministerul Public, potrivit rechizitoriului Parchetului de pe lângă ÎCCJ, din 2009.

Acţiunile minerilor s-au soldat cu peste 400 de răniţi şi cu cinci morţi, potrivit evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă.

Soarta tristă a minelor din Valea Jiului

Mineriada din 1990 a fost şi „un început al sfârşitului” pentru minele din Valea Jiului şi a însemnat începerea declinului accentuat al zonei. De atunci, în cele şase oraşe miniere din sudul judeţului Hunedoara, zeci de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar mai multe mine au fost închise. Dacă în primii ani de la Revoluţie, în minele Văii Jiului lucrau peste 45.000 de oameni (în 1977, numărul lor fusese de aproape 90.000), în prezent au mai rămas circa 6.000 de mineri. În anii 1990-2000 au fost închise minele Câmpul lui Neag, Petrila Sud, Dâlja, Iscroni, Sălătruc, Valea de Brazi, Aninoasa şi Bărbăteni. Aproape 20.000 de mineri au cerut să fie disponibilizaţi numai între anii 1997 şi 1999. Au primit salarii compensatorii, iar sumele obţinute erau considerate la acea vreme drept mici averi. Mulţi dintre ei şi-au vândut apartamentele pe sume derizorii şi au plecat din Valea Jiului spre locurile natale: satele din Moldova, Oltenia, Dobrogea. În ultimul deceniu, populaţia din zonă a scăzut cu aproape 30.000 de oameni, ajungând la 140.000. Cifra reprezintă jumătate din cea a populaţiei Văii Jiului din 1990.


Vă recomandăm şi:

Ce s-a ales de mineri la 17 ani după bătălia de la Costeşti. Culisele violenţelor încheiate cu Pacea de la Cozia şi decăderea apocaliptică a oraşelor-mină

Evenimentele care au culminat, pe 23 ianuarie 1999, cu Pacea de la Cozia au rămas în istorie ca apogeul puterii minerilor din Valea Jiului. De acolo nu se mai putea merge decât în jos. Şi s-a ajuns atât de jos, încât localităţile prospere de acum 25 de ani au devenit ruine, iar titanii acelor vremuri scormonesc în munţii de bolovani în căutare de cărbune ca să aibă ce mânca.

Greva care a cutremurat România lui Ceauşescu, relatată de americani: cum au fost umiliţi miniştrii care au venit să îi calmeze pe mineri

Spre sfârşitul anului 1977, Valea Jiului devenise o zonă militarizată, cu o populaţie tulburată de ameninţările autorităţilor, scriau jurnaliştii de la The New York Times. Totul se petrecea după ce în primele zile ale lunii august, peste 35.000 de oameni au protestat în Lupeni, faţă de condiţiile rele de muncă şi de lipsa alimentelor. Ceauşescu însuşi a ajuns în Valea Jiului pentru a-i calma, însă dictatorul nu şi-a respectat promisiunile.

Şapte ani de la marea tragedie din Mina Petrila: 13 mineri au murit şi 15 au fost răniţi în exploziile din subteran

Se împlinesc şapte ani de la una dintre cele mai mari tragedii petrecute în ultimele decenii în minele din Valea Jiului. În 15 noiembrie 2008, două explozii succesive într-un abataj al Petrilei au curmat viaţa a 13 oameni, mineri şi salvatori. Astăzi, minerii şi-au comemorat foştii colegi.

Lacrimile ortacilor la închiderea Minei Petrila: „Am adăugat încă o tragedie şirului de drame din minerit“

Ultimul vagonet de cărbune adus la suprafaţă din adâncurile Minei Petrila, cea mai veche exploatare minieră din Valea Jiului, a fost înâmpinat cu lacrimi de mineri. Evenimentul a marcat, simbolic, închiderea exploatării de huilă care a funcţionat neîntrerupt timp de 156 de ani.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările