Zeul obscen adorat de strămoşii noştri: cine a fost Priapus şi de ce miresele erau obligate să se aşeze pe falusul său imens

O înfăţişare a zeităţii antice. Wikimedia Common.

Urmele cultului lui Priapus, zeul mai multor popoare antice înfăţişat în cele mai obscene ipostaze, au fost descoperite în ruinele aşezărilor daco-romane din mai multe zone ale României, semn că zeitatea romană a fertilităţii şi-a găsit adepţi şi în teritoriile provinciei Dacia.

Priapus a fost un zeu al fertilităţii adorat sub diverse nume de popoarele antice din zona mediteraneană, însă rămăşiţe ale cultului său au fost descoperite şi în siturile aşezărilor din Dacia Romană, din zona Hunedoarei, Albei şi din Dobrogea.

Zeitatea care ar fi fost adusă de romani, în ţinuturile Daciei, cinstită înainte de creştinism, se remarca printr-o înfăţişare ciudată: era reprezentată de personaj cu falus în erecţie.

Istoria „personală" a lui Priapus îl reprezintă ca fiu al lui Dionysos şi al Afroditei. Se spune că Afrodita, care a fost îndrăgostită de Dionysos, a mers să-l întâlnească la întoarcerea sa din India, dar în curând l-a abandonat. Hera, care era nemulţumită de comportamentul ei, a blestemat-o să poarte un prunc de urâţenie extremă, care a fost numit Priapus. Alţi autori antici susţineau că Priapus a fost fiul lui Dionysos şi al unei nimfe numită Chione.

El a fost privit ca promotor al fertilităţii, atât în vegetaţie, cât şi al ovinelor şi caprinelor, al albinelor, a viţei de vie, a grădină şi chiar de pescuit.

Cultul lui Priapus la romani a fost derivat de la egipteni, care, sub forma lui Apis, Taurul Sacru, adorau Puterea regenerativă a naturii. Zeitatea corespunzătoare printre egipteni a fost Horus, o personificare a soarelui, înfăţişat în artă ca un tânăr cu aripi, cu un sceptru în mâna dreaptă şi un falus în stânga sa, egal în mărime cu restul corpului. Statuile închinate lui Priapus erau de diferite forme, unele având doar un cap uman şi falusul, unele cu capul de Pan sau al unui faun (personaj mitic, imaginat ca un bărbat cu coarne, barbă şi picioare de ţap) sau sub forma zeităţii Hermes pe un piedestal pătrat, cu caracteristica obişnuită a divinităţii, un falus proeminent, informau autorii Leonard C. Smithers şi Sir Richard Burton, într-un volum dedicat lui Priapus, publicat în 1890.

Obiceiul ciudat al mireselor

Lui Priapus îi erau aduse sacrificii de animale şi ofrande de lapte şi flori, potrivit picturilor descoperite în încăperile ruinelor antice de la Pompeii. Un ritual ciudat a fost relatat de Sfântul Augustin.

„Sfântul Augustin ne informa că doamnele din lumea romană considerau ca fiind un obicei foarte adecvat şi pios pentru tinerele mirese să se aşeze pe membrul monstruos al Priapus. Şi Lactantius spune: <<Să vorbesc despre faptul că Mutinus (nume dat lui Priapus), la extremitatea cărora mirese sunt obişnuite să se aşeze, pentru ca zeul ar putea părea să fi fost primul care a primit sacrificiul modestiei lor>>. Femeile puteau fi văzute oferind în public statuetei lui Priapus cât mai multe ghirlande, pe cât a fost numărul iubiţilor lor. Ghirlandele erau atârnate în jurul falusului enorm de idol, care a fost de multe ori ascuns de la vedere în spatele numărului de ofrande agăţate de către o singură femeie”, aminteau autorii Leonard C. Smithers şi Sir Richard Burton, în volumul Priapeia, în 1890.

Potrivit celor doi autori britanici, cultului închinat zeului conţinea şi festivalurile celebrate în onoarea lui Bachus. Iniţial ceremoniile publice au fost limitate la o procesiune, care avea în centru vinul, viţa de vie, o capră, un coş de smochine şi falusul. Într-o perioadă ulterioară, festivalurile au fost organizate cu o mai mare pompă; numărul de preoţi ai lui Bachus au crescut; cei care au luat parte la slujbe erau îmbrăcaţi corespunzător şi au căutat prin gesturile lor să reprezinte unele obiceiuri şi credinţe atribuite zeul vinului.

Priapeia, textele închinate lui Priapus

Peste 100 de poeme şi epigrame, majoritatea cu caracter erotic şi obscen, au fost păstrate de-a lungul timpului şi publicate sub denumirea de Priapeia. Scrise într-un limbaj satiric, texte latine erau scurte ca formă, aparţinând unor autori necunoscuţi, dar unele au fost atribuite şi poeţilor celebri ca Ovidiu, Horaţiu şi Vergiliu, care erau folosite şi ca inscripţii pe statuile zeului Priapus. Aceste sculpturi, adesea grosolane, erau realizate dintr-un trunchi de copac, în forma unui om cu un falus imens şi puteau fi folosite la nevoie ca măciuci împotriva tâlharilor, informau istoricii. De obicei, au fost plasate în grădinile romanilor înstăriţi, în scopul dublu de a promova fertilitatea şi de a preveni jafurile.

Unde au fost descoperite statuetele lui Priapus
Cultul lui Priapus s-a răspândit în lumea romană şi ar fi ajuns şi în Dacia. În ruinele aşezării antice Micia, aflată în vecinătatea Devei, a fost descoperită o statuetă din bronz care, potrivit arheologilor, îl reprezenta pe Priapus. Statueta a fost scoasă la iveală în 1979, din zona fostului castru roman şi înfăţişa un chip uman cu barbă stufoasă şi părul în bucle. Mâinile îndoite din coate ţineau un falus erect, specific zeului Priapus.

„Fiind un obiect de mici dimensiuni, această statuetă reprezenta un obiect personal legat de credinţa intimă a celui care l-a folosit. Îl putea însoţi pentru a-l feri de primejdii, inerente vieţii militare, sau îi puteau oferi fecunditate şi virilitate. Care era zeul pe care îl vedea posesorul statuetei în spatele acestor simboluri şi ce nume purta, nu putem şti”, afirma arheologul Ştefana Cristea, în lucrarea „Serapis/Priapus de la Micia”, publiată în 2015 de Asociaţia Arheo Vest Timişoara.

Reprezentări ale lui Priapus au fost descoperite mai ales în Dobrogea, în siturile fostelor aşezări pontice Tomis şi Callatis. În 2007 arheologii au descoperit în Alba Iulia o locuinţă atelier care a funcţionat în a doua jumătate a secolului al doilea. Printre opaiţele, ace de păr, instrumente medicinale şi monede a fost descoperită şi o statuetă de bronz, care îl reprezenta pe Priapus. Statueta era unică la Apulum şi, în afară de ea, alte trei au mai fost găsite pe teritoriul fostei Dacia.

Mutul căluşarilor
Tradiţia arhaică a românilor oferă asemănări cultului lui Priapus. Numeoroase jocuri şi tradiţii vechi  au ca temă erotismul, cele mai multe fiind jocurile la care participau cetele de tineri: Ţurca, Boriţa, Cerbul, Brezaia, Capra şi Căluşarii. Deseori grupurile de tineri pornite la colindat erau însoţite de un personaj care avea rolul de a aduce fertilitatea în familiile celor colindaţi, folosind uneori un falus din lemn, legat la brâu, sau un buzdugan.„Falusul Mutului şi, uneori, totemul cetelor de căluşari din Oltenia, confecţionat din lemn răsucit în formă de cap şi gât de pasăre de baltă, se numeşte Cioc. În satele de la sud de Carpaţi falusul este sinonim cu Ciocul, unul din primele cuvinte învăţate de băieţi de la mamele acestora”, afirma Ion Ghinoiu, în volumul Dicţionar de Mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013). Se remarca între personajele din ceată „mutul căluşului”, considerat „un personaj ciudat şi misterios, care se îmbracă în haine peticite, poartă la brâu un falus cioplit în lemn, iar pe cap o mască din piele întoarsă de capră, barbă de ţap, căciulă de ied sau se mânjeşte pe faţă. El nu răspunde la comenzile Vătafului, iese din joc şi pedepseşte căluşarii, lovindu-i cu paloşul pe spate, îmbrăţişează şi sărută fetele şi femeile căsătorite, execută tot felul de năzdrăvănii cu falusul etc”, afirma Ion Ghinoiu, în volumul Dicţionar de Mitologie română (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

De la Priapus provine numele priapism, al unei afecţiuni medicale uneori dureroasă, în care penisul erect sau clitorisul nu se întorc la starea flască, în ciuda absenţei stimulării atât fizice, cât şi psihologice.

Vă recomandăm şi:

De ce nu le era dacilor teamă de moarte. Povestea lui Zamolxis, zeul care i-a făcut pe geto-daci să se creadă nemuritori

Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.

Agatârşii, tribul misterios al Daciei în care nevestele erau împărţite frăţeşte. Bărbaţii se împodobeau cu aur, îşi tatuau chipul şi mădularele

Agatârşii au locuit pe actualul teritoriu al Transilvaniei în urmă cu 2.500 de ani, potrivit istoricilor, iar autorii antici au descris obiceiurile neobişnuite ai celor consideraţi strămoşi ai dacilor. Agatârşii, tatuaţi, vopsiţi şi împodobiţi cu aur, îşi luau mai multe neveste pe care le împărţeau între ei, îşi cântau legile şi îi venerau pe Apollo şi Dionis.