Zece lucruri puţin ştiute despre Horea, omul care i-a condus pe iobagi în cea mai sângeroasă răscoală din ultimele secole. Cu care alt personaj istoric era înrudit
0
Numele lui Horea a rămas în istoria Transilvaniei ca simbol al patriotismului, chiar dacă povestea omului care i-a condus pe iobagi într-una dintre cele mai sângeroase revolte din ultimele trei secole a stârnit numeroase controverse.
Horea a fost cel mai important lider al iobagilor participanţi la Răscoala ţărănească din anii 1784 – 1785. S-a născut în Ţara Moţilor, în satul Albac, şi a fost de meserie meşter lemnar. În toamna târzie a anului 1784, potrivit istoricilor, Horea a fost omul care a pornit revoltele care au tulburat Transilvania la sfârşitul secolului XVIII. Răscoala ţărănimii iobage împotriva feudalilor a izbucnit în satul hunedorean Curechiu şi s-a extins cu repeziciune în Ţara Zarandului şi apoi în cea mai mare parte a Transilvaniei. Potrivit unor mărturii prezentate de David Prodan, Horea şi Cloşca au fost cei care i-au îndemnat pe iobagi, sub pretextul poruncii împăratului, să pustiască moşiile şi curţile grofilor.
Revoltele au fost cumplite, iar reprimarea lor, pe măsură, însă cea mai cruntă soartă au avut-o capii răscoalei, Horea şi Cloşca, care au sfârşit traşi pe roată. Răscoala condusă de Horea a avut urmări groaznice pentru mulţi dintre iobagii care au participat la revolte, dar, treptat în urma ei, situaţia moţilor s-a îmbunătăţit relativ: li s-a acordat libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie şi au primit dreptul de a se căsători fără consimţământul nobilului şi drepturi la învăţătură. Despre Horea, o serie de lucruri au rămas mai puţin cunoscute publicului larg.
1 Cum se numea, de fapt, Horea şi de unde îi provine numele
Numele Horea, purtat de liderul moţilor răsculaţi din 1784, era, de fapt, un supranume, primit de la faptul că ştia să cânte frumos, să "horească". În realitate, el se numea Nicula Ursu. Şi numele „Ursu” avea o semnificaţie aparte: provenea dintr-un obicei arhaic al moţilor, care în trecut dădeau nume de animale sau de copaci viguroşi copiilor din credinţa că pruncul va căpăta puterea animalului sălbatic sau a copacului după care a fost botezat. Unii istorici susţin că „Horea” era un nume conspirativ.
2 Portretul lui Horea – sărac, dar popular
Omul care i-a reprezentat pe moţi era „deştept, vorbăreţ, simpatic ca înfăţişare, constant şi foarte hotărât, mai ales faţă de duşmanii ţăranilor”, potrivit scriitorului Ion Abrudeanu, autor al volumului „Moţii, Calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit” (1938). Horea, născut în anul 1731, lucra ca meşter lemnar şi tot el îi reprezenta pe ţărani la judecătoriile comunale din munţii Abrudului. „Sărac lipit, căci n-avea decât o căsuţă de bârne late de brad, era înzestrat în schimb cu multe cunoştinţe practice, câştigate în viaţa sa agitată şi în călătoriile sale pe la Viena. Se bucura de o imensă popularitate, mai ales printre iobagii comunelor de pe văile Arieşului Mare şi Arieşului Mic. Din căsătoria cu soţia sa Ilina a avut doi copii: pe Ion, care a fost şi dânsul vice-căpitan pe vremea revoluţiei, şi pe Luca”, mai scria Ion Abrudeanu.
3 Horea, înaintea răscoalei
Potrivit documentelor vremii, Horea devenise un personaj important în Transilvania încă din anul 1780, o vreme în care a fost ales ca reprezentant al moţilor din satele din jurul Abrudului, oameni tot mai împovăraţi de sarcinile iobăgeşti, de conflictele cu funcţionarii nobilimii şi de abuzurile la care erau supuşi de nobili. „Iobagii n-aveau nici măcar dreptul să reclame în contra asupritorilor”, scria Ion Abrudeanu, în volumul „Moţii, Calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit” (1938). În aceste timpuri, Horea făcuse mai multe drumuri la Curtea Împărătească din Viena, pentru a solicita împăratului Iosif II salvarea vieţilor iobagilor acuzaţi de nesupunere faţă de asupritorii lor şi pentru a expune plângerile muntenilor despre numeroasele abuzuri şi cruzimi la care aceştia erau supuşi. Unii istorici susţin că Horea era membru al unei loji masonice sau ar fi avut legături strânse cu masoneria, motiv pentru care ar fi fost primit în audienţe de împărat.
4 Cum i-a mobilizat pe iobagi
În primăvara anului 1784, Horea se întoarce din Viena, unde, potrivit istoricilor, în 1 aprilie fusese primit în audienţă de împăratul Iosif II. Îi anunţă pe moţi că împăratul a dat în repetate rânduri ordine în Transilvania ca ţăranii să nu mai facă servicii nobilor în măsura de până atunci, ci numai împăratului, şi să se pregătească de revolte. Le-a transmis oamenilor că „împăratul l-a autorizat pe el ca să răscoale pe românii din Ardeal şi cu ajutorul lor să extermine pe toţi magnaţii, pe toţi nobilii şi pe ceilalţi unguri, să le prădeze şi prefacă în cenuşă toate curţile şi averile, aşa ca să nu mai rămână piatră pe piatră, căci aceasta este voinţa şi porunca împăratului”, scria Ion Abrudeanu. Pentru a convinge ţărănimea, Horea s-a prezentat în faţa moţilor cu o cruce aurită pe care se afla chipul împăratului Iosif II şi pe care, zicea el, i-a dat-o însuşi împăratul pentru ca românii să aibă deplină încredere în cuvintele sale. „Cuvintele lui Horia, puse în gura împăratului şi spuse ţăranilor în semnul crucii, prindeau de minune şi scânteia revoluţiei încolţise în aproape toate masele ţărăneşti. Comunele iobăgeşti, la auzul zvonului că împăratul voieşte să militarizeze ţara întreagă, începură a alerga la ofiţerii din Alba Iulia ca să ceară arme şi să-şi înscrie flăcăii ca militari. Tendinţele revoluţionare se manifestau în toate părţile. Prin unele sate ţăranii declarau în public că “ţara asta e a românilor şi nu a ungurilor şi că dacă vor căpăta ei arme în mână, vor alunga de pe pământurile lor pe unguri şi pe domnii feudali!”, afirma autorul volumului „Moţii, Calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit”.
5 Cum a izbucnit Răscoala lui Horea
Revoltele ţărănimii iobage împotriva feudalilor au izbucnit în primele zile din noiembrie 1784 în satul hunedorean Curechiu şi s-au extins cu repeziciune în Ţara Zarandului şi apoi în alte teritorii din Transilvania. Potrivit unor mărturii prezentate de David Prodan, Horea şi Cloşca au fost cei care i-au îndemnat pe iobagi, sub pretextul poruncii împăratului, să pustiască moşiile şi curţile grofilor. „Răscoala izbucneşte elementar, cu furie, cu sânge, cu atrocităţi. Se petrec scene crude, îngrozitoare”, scrie David Prodan, în volumul „Răscoala lui Horea” (1979).
Furiei răsculaţilor îi cad pradă întâi nobilii din familia Kristyori, ucişi cu securile de răsculaţi, pentru ca apoi iobagii să se îndrepte spre alte conace din zona Bradului, unde urmează alte crime. Scriptele nobiliare exacerbează faptele, prezintă imagini atroce, iar unele înfruntă verosimilul, informa autorul volumelor „Răscoala lui Horea” (1979).
„Soţiei lui Krâjnik pe cale să nască i-ar fi tăiat copilul din pântece. Scos viu, unul l-ar fi luat în furcă de fier, altul i-ar fi tăiat capul şi apoi ceilalţi l-ar fi tăiat în bucăţi. Pe doi copii i-ar fi îngropat de vii, mai respirând încă. În mărturiile celor 32 de ascultaţi însă nimic despre aşa ceva”, relata David Prodan, citând mărturii din vremea răscoalei.
Horea nu este prezentat deloc în centrul scenelor cumplite, despre care ulterior sunt depuse mărturii. În zilele care au urmat, multe familii bogate urmărite de răsculaţi, care au aflat din timp despre crimele comise în satele în care au avut loc revolte, au reuşit să scape de furia răsculaţilor, refugiindu-se în oraşele mari din Transilvania.
6 Horea devine un personaj legendar
În vremea în care curţile nobiliare erau pustiite şi proprietarii lor ucişi, Horea devenea un personaj legendar. Oamenii afirmau despre el că ştia şapte limbi sau că ar fi avut puterea de a trece prin foc sate întregi. Puţini erau cei care se îndoiau de faptul că Horea primise într-adevăr misiunea de la împărat.
O mărturie spune că în vremea în care fiul său a fost capturat de oştile trimise să reprime revoltele, „bătrânul Horea a scris că dacă nu vor trimite calul şi chivără fiului său la Trăscău, va preface în scurt timp Zlatna în pulbere şi cenuşe. Ar fi spus că el nu se va odihni până nu vor fi scoşi toţi ungurii din ţară, chiar dacă ar ţine aceasta şi şapte ani”, relata istoricul David Prodan, citând o mărturie a vremii. Horea a fost, însă, şi cel care le-a dat poruncă partizanilor săi să înceteze ostilităţile şi „sub pedeapsă de moarte, să se întoarcă fiecare la casa sa”, relata Ion Abrudeanu. După o lună şi jumătate de la începerea revoltei, aceasta încetase cu totul.
7. Trădat de iobagi
Horea şi Cloşca au fost capturaţi de autorităţi, după ce au fost trădaţi pentru 600 de ducaţi. La sfârşitul lunii noiembrie a anului 1784, capii răsculaţilor hotărau să se ascundă în munţi şi să reia ostilităţile după trecerea iernii. „Horea şi Cloşca, silindu-se a nu se arăta în calea lor prin sate ca să-şi piardă urma, se întoarseră în Albac: şi în munţi şi în desele păduri a vecinului sat Scărişoara numit, nu departe de Albac, aşa loc secret îşi căutară de ascuns, cât de locul acela, afară de două frăţii a Horii din cele mai de aproape, nici un suflet de om nu a ştiut“, se arată în „Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni ai Ardealului“, manuscris publicat în „Izvoarele răscoalei lui Horea. 1784-1785“.
Ascunzătoarea căpitanilor era în pădurea Scorucetului, de lângă satele Râul Mare şi Arada. În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie 1784, ţăranii plecaţi să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Aşa au ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să şadă lângă foc. Doi se aşezară lângă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor, încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară“, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel. În 31 decembrie este prins şi Crişan, celălalt lider important al răsculaţilor.
8. Cum a murit Horea
Reprimarea răscoalei a fost cumplită. Sute de participanţi la revolte au fost ucişi de soldaţi, iar preoţii acuzaţi că i-au sprijinit pe aceştia au fost traşi în ţeapă, trimişi la spânzurătoare sau ucişi prin tortură. Cea mai cruntă soartă au avut-o capii răscoalei, Horea şi Cloşca. Prinşi în iarna anului 1784, cei doi au fost închişi în cetatea din Alba Iulia în aşteptarea sentinţei. Între timp Crişan, şi el fost conducător al răscoalei ţărănimii iobage, s-a spânzurat în celula sa, fără a mai aştepta osânda. Capul decedatului a fost tăiat şi aşezat într-o ţeapă în satul său Cărpiniş, iar trupul i-a fost despicat în patru bucăţi, expuse apoi la Bucium, Brad şi Mihăileni.
Supliciile la care trebuiau să se aştepte Horea şi Cloşca erau mult mai înfiorătoare: moartea prin tortură, prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, un cod penal aplicat până în anul 1787 şi în Transilvania, ce a precedat legile care interziceau tortura. Acuzaţi de instigarea răsculaţilor şi că au ordonat masacrarea nobililor şi pustiirea moşiilor lor, din porunca împăratului, Horea şi Cloşca au fost condamnaţi la moarte prin tragerea pe roată.
„Pe Horea şi Cloşca i-au frânt cu roata de vii luni şi apoi i-au tăiat în patru şi i-au trimis în toate părţile. Capul lui Cloşca l-au adus aici în piaţă, tocmai când treceam, îl ţineau fipt într-o ţeapă aproape de carul meu. Şi eu m-am uitat bine la el, dar n-am văzut nicicând şi nici nu mi-am închipuit să pot vedea aşa ceva fără oroare. Dar mărturisesc, l-ara privit tocmai cu sânge rece, ca când n-ar fi fost cap de om”, scria contele Samuil Teleki, într-o scrisoare adresată soţiei sale, în martie 1785, citată de istoricul David Prodan.
Alţi zeci de răsculaţi au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capului, care era apoi înfipt în ţeapă şi tregarea trupului pe roată.
9. A fost înrudit cu Avram Iancu
Potrivit istoricilor, Avram Iancu, viitor lider al moţilor, provenea dintr-o familie înstărită, tatăl său fiind pădurar şi apoi jude domenial, iar bunicul său a fost preot. Iancu a fost nepot al lui Horea, unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784, din Transilvania.
10. Legenda „împratului Horea”
Istoricii susţin că, în vremea răscoalei din 1784, aproape toate ziarele şi revistele vremii de atunci publicau portrete în care Horea era înfăţişat ca rege. Motivele pentru care era prezentat astfel erau de a-l efăima în faţa Curţii Imperiale din Viena. „Niciodată n-au fost şi n-au putut să prindă în capul ţăranului din Albac, Ursu Nicola zis Horia, asemenea gânduri de grandomanie. Că ţăranii ardeleni dela 1784, în diferite locuri şi la diferite ocaziuni, numeau pe Horia domn, craiu sau împărat, aceasta este adevarat, daca dăm ascultare câtorva poezii populare făurite pe atunci de fantezia poporului român. Aşa de exemplu la Cărpiniş se doinea: Pân’a fost Horia împărat,Domnii nu s-au desculţat, Nici în pat nu s-au culcat, Prânz la masă n-au mâncat”, scria Ion Abrudeanu. Însă liderul răsculaţilor nu şi-a manifestat astfel de gânduri, susţinea istoricul.
Vă recomandăm şi:
Moţii sunt o comunitate aparte care trăieşte în satele din ţinuturile înalte ale Munţilor Apuseni. Deşi în mod tradiţional moţii sunt consideraţi doar localnici ai câtorva sate din jurul oraşelor Câmpeni şi Abrud, treptat şi-au luat numele de moţi şi localnicii de pe Valea Crişului Alb, din Ţara Zarandului, zone din judeţele Bihor, Hunedoara, Arad şi Cluj. Povestea locuitorilor „Ţării Moţilor” este fascinantă.
Târgul de fete de pe Muntele Găina i-a fascinat dintotdeauna pe călătorii străini. Povestea a acestui obicei, aşa cum se desfăşura la sfârşitul secolului XIX, a fost relatată în detaliu de scriitorul Jokai Mor, în romanul „Sărmanii Bogaţi". Autorul se arăta impresionat de tradiţia din Apuseni, dar oferea şi o explicaţie pentru ea.
Avram Iancu este unul dintre eroii de referinţă ai românilor. Conducătorul moţilor din timpul mişcărilor revoluţionare din anii 1848 şi 1849 a rămas în istorie ca un simbol al patriotismului şi al jertfei pentru libertate. O serie de lucruri au rămas însă mai puţin cunoscute publicului care se raportează astfel la eroul naţional.
Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a fost considerată un moment crucial din istoria Transilvaniei. Mărturiile păstrate din timpul evenimentelor petrecute în toamna târzie a anului 1784 vorbesc despre momente cumplite şi crime inimaginabile, săvârşite atât de iobagii participanţi la răscoală, cât şi de către cei care au reprimat-o.
Se încarcă comentariile...
