Zece deveni care şi-au achitat taxele şi impozitele cu cardul îşi vor primi banii înapoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Ionuţi se află pe lista câştigătorilor tombolei organizată de Primărie. Deveanca  în vârstă de 32 de ani va beneficia de suma de 52 de lei, pe care a achitat-o drept impozit pentru un autoturism Golf.

Toţi devenii care şi-au achitat cu cardul, până în 31 martie, către Primăria Deva taxele şi impozitele aferente anului 2010 au participat la o tragere la sorţi. Doar zece au fost însă câştigători, iar pe lista norocoşilor se află şi Monica Ionuţi. „Este primul an în care îmi achit taxele cu cardul. Am fost la Primărie şi nu aveam bani cash la mine, din această cauză am apelat la card. Nici nu ştiam de această tombolă. Cel mai probabil, voi folosi cei 52 de lei pentru cheltuielile zilnice din casă”, a declarat deveanca. Femeia de 32 de ani lucrează în comerţ şi a primit înştiinţare scrisă că este unul dintre fericiţii câştigători zilele trecute.

Maximum 250 de lei

Pe lista contribuabililor care-şi vor primi taxele şi impozitele înapoi se află 10 persoane, plus 17 rezerve. Suma cea mai mare care urmează a fi returnată de Primăria Deva este de 250 de lei, ce îi revine lui Eli Toderesc, care a plătit un impozit de 973 de lei, respectiv  Ancăi Anghel, care a plătit taxe în valoare de 298 de lei pentru casă şi maşină. “Dacă tot îmi primesc banii înapoi, voi merge într-o excursie”, a precizat aceasta. Potrivit Carlei Popa, şef Serviciu Taxe şi Impozite, în conturile câştigătorilor urmează să se reîntoarcă banii daţi Primăriei, sau cel puţin o parte din ei.  Conform regulamentului de participare la campanie, persoanele care au achitat taxe sau impozite mai mici de 250 de lei îşi vor primi înapoi toţi banii. Cei care au plătit sume mai mari vor beneficia de premiul maxim, adică de 250 de lei. Premiile vor intra în conturile câştigătorilor în 30 de zile de la anunţarea acestora.

Decât să folosesc banii pe care-i primesc înapoi pentru alte cheltuieli, mai bine merg o noapte la hotel” – Anca Anghel, câştigător

Cei 10 deveni care s-au ales cu premii pentru că şi-au plătit dările cu cardul sunt: Anca Anghel, Liliana Gabor, Tudor Dumitru, Eli Todoresc, Ioan Costescu, Ana Rozor, Valentin Stăncioi, Elena Orosz, Ioan Stănculesc şi Monica Ionuţi.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite