VIDEO Transformarea spectaculoasă a râului Strei. Locul unde a fost construită a treia hidrocentrală din cele 7 plănuite

Râul Strei, zona Bretea Română

Aproape 200 de milioane de lei au fost investiţi în centrala hidroelectrică Bretea de pe râul Strei, intrată în funcţiune în această vară. Amenajarea hidroenergetică a transformat priveliştea râului legendar din Hunedoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Râul Strei a trecut în ultimii ani prin transformări spectaculoase, în special pe cursul inferior, pe sectorul dintre Haţeg şi Călan, unde au fost realizate trei hidrocentrale.

GALERIE FOTO

Cea mai recentă investiţie a avut loc la Bretea Română. A fost construită o hidrocentrală, împreună cu un canal de fugă de circa un kilometru. La vărsarea canalul în râul Strei, lăţimea întinderii de apă măsoară peste 100 de metri.

Centrala hidroelectrică Bretea a fost construită în apropiere de Haţeg, pe râul Strei, iar din această vară a obţinut licenţierea şi a intrat în producţie. Investiţia în valoare de peste 197 milioane lei a fost realizată de Hidroelectrica şi aduce în sistemul energetic naţional un plus de aproximativ 33 GWh/an. Electricitatea este produsă de două turbine Kaplan, având o putere instalată de 6,282 MW fiecare, informa, recent Ministerul Energiei.

„CHE Bretea este un demers 100 % românesc: proiectantul general este ISPH Bucureşti, lucrările la centrala hidroelectrică au fost realizate de Hidroconstrucţia SA Bucureşti prin Sucursala Râul Mare Haţeg, iar montajul echipamentelor furnizate UCM Reşiţa a fost asigurat de Energomontaj SA Bucureşti”, a comunicat Ministerul Energiei.

 

În ultimele decenii, pe râul Strei au fost înfiinţate trei hidrocentrale, la Subcetate (echipată cu două turbine Kaplan, cu o putere instalată de 12,215 MW şi o energie de proiect de 26,28 GWh), Plopi (de tip derivaţie, echipată cu două turbine Kaplan, cu o putere instalată de 12 MW şi o energie medie multianuală de 27,42 GWh) şi la Bretea Română.

Alte 4 hidrocentrale vor fi înfiinţate în zona localităţilor Strei, Călan, Băcia şi Simeria, pe ultimii 15 kilometri ai râului, potrivit planurilor Hidroelectrica.

 „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei constă în realizarea a trei baraje şi şapte hidrocentrale care asigură regularizarea debitului râului Strei pe o lungime de 32,5 km. Obiectivul de investiţii AHE Strei, din care face parte CHE Bretea, a fost gândit pentru valorificarea potenţialului hidroenergetic al cursului inferior al râului Strei, prin realizarea de hidrocentrale cu o putere instalată totală de 84.25 MW şi o producţie de energie electrică, de 164.52 Mwh”, informa Ministerul Energiei.

Râul Strei izvorăşte din Munţii Şureanu şi se varsă după 90 de kilometri de la izvoarele sale, în Râul Mureş. Mărturii istorice arătau că în albia sa şi-ar fi îngropat regele Decebal comorile uriaşe, o parte descoperite de romani, altele scoase la iveală în secolul al XVI-lea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Sarmizegetusa colonelului Constantin Zagoriţ. Povestea ipotezei controversate despre locul capitalei dacilor

Fabuloasa comoară a regelui Decebal, ascunsă în apele Sargeţiei. Cât adevăr este în povestea descoperirii ei

Istoria fabuloasă a românilor, relatată de „The Times” în 1867: „Sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii!”

Imagini din aceeasi galerie
  • Râul Strei, la Bretea. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: