VIDEO Splendoarea satelor tăcute din Ţinutul Pădurenilor: „Oamenii mai ajung aici vara, adună flori pentru ceaiuri”
0
Mai multe sate din Ţinutul Pădurenilor au rămas în ultimii ani doar destinaţii de vară pentru foştii localnici. Cătunele pustii de pe dealuri, înconjurate de păduri întinse, se animă în această perioadă, când oamenii vin să îşi aibă grijă de vechile gospodării.
Lucreţia Ghiura se numără printre cei cinci localnici din Goleş, un sat pe cale de dispariţie din Ţinutul Pădurenilor.
Cătunul a fost înfiinţat pe un deal înconjurat de păduri întinse, prin care oamenii au croit un drum sinuos şi abrupt, de pământ, accesibil autoturismelor doar vara, însă cu mari difcultăţi. Urcuşul porneşte de la coada Lacului Cinciş, locul în care se intersectează văile râurilor Cerna şi Vălari, la poalele unor versanţi abrupţi.
Pe coamele dealurilor, spun localnicii, mai multe cătune părăsite cu timpul au fost „înghiţite” de pădure. Lucreţia a lucrat în combinatul din Hunedoara, iar după pensionare a decis să se retragă în liniştea aşezării din Ţinutul Pădurenilor, aflată la circa 25 de kilometri de oraş.
Foto: Lucian Ignat.
„În trecut, erau o mulţime de gospodării pe aceste dealuri, iar oamenii creşteau animale, aveau turme de oi şi munceau pământul, nu ca acum când este pădure surdă până în case. În curtea şcolii, se ţineau nedei şi hore la care veneau localnici din toate satele din împrejurimi. Acum, oamenii mai ajung aici doar în vacanţe. Adună flori să îşi facă ceaiuri şi vin să vadă dealurile acestea frumoase. Mai sunt şi turişti care urcă pe aici cu ATV-urile”, povesteşte Lucreţia.
La un kilometru de satul Goleş, pe un alt deal, un pâlc de case, unele dărâmate, altele părăsite, a mai rămas din cătunul Mladin. Singura gospodărie locuită pe timp de vară este a familiei Pupeză. Liviu a copilărit aici, iar după pensionare l-a atras liniştea şi frumuseţea casei părinteşti.
„Aici părinţii mei, care locuiau în Dăbâca, în vale, au avut pământ pe care îl lucrau şi şi-au făcut o căsuţă. Ieşind la pensie, m-am întors şi eu aici, pentru a repara casa şi a avea grijă de gospodărie. Am rămas, însă stăm mai mult vara, pentru că şi aşa drumul este inaccesibil, iar iarna e foarte greu să urci la Mladin. Dacă drumul ar fi fost făcut, cu siguranţă satul nu s-ar fi depopulat atât de mult”, spune Liviu. Satul Mladin oferă oaspeţilor priveliştea impresionantă a Munţilor Poiana Ruscă şi a Văii râului Cerna.
Satele depopulate
În împrejurimi, pădurile ascund o mulţime de cătune părăsite. Unul dintre acestea este Mosoru, rămas fără niciun locuitor. În primii ani ai regimului comunist, când a început depopularea cătunelor, în Mosoru locuiau peste 50 de oameni, iar în vecinătatea pâlcului de case funcţiona şi o şcoală. Lăsat fără iluminat electric, fără un drum accesibil, fără sursă de apă, alta decât un izvor ce străbate valea din apropiere, satul „s-a stins”. Simion Andrei a plecat ultimul, în urmă cu câţiva ani, la un azil, spun ciobanii care îl cunoşteau. Căsuţa lui a rămas cea mai bine întreţinută din clădirile ridicate la începutul secolului trecut pe creastă. Unele s-au dărâmat între timp, cu trecerea timpului, iar din altele au rămas fără acoperişuri şi ferestre.
De aproape jumătate de secol şi satul Curpenii Silvaşului din Munţii Poiana Ruscăi a rămas nelocuit. Mai are câteva case goale şi o biserică ruinată, pe care ctitorii au scris „Cu ajutorul lui Dumnezeu m-am îmbrăcat pe veci în 1942”. Drumul lui s-a acoperit cu uscături prăbuşite din pădure şi de vegetaţie şi a devenit cu timpul de nerecunoscut, iar puţini străini se mai încumetă să-l străbată.
Curpenii Silvaşului. FOTO: Lucian Ignat.
Ţinutul pădurenilor
Ţinutul Pădurenilor, o regiune pitorească mărginită de Munţii Poiana Ruscăi, Depresiunea Haţegului şi Valea Mureşului, şi învecinată Hunedoarei, Haţegului şi Devei, are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Sus şi Topliţa, cu peste 40 de sate şi cătune, înfiinţate pe creste şi pe văile Cernei şi a afuenţilor săi. Aşezările, vechi de peste cinci secole, păstrează încă atmosfera pitorească arhaică, deşi populaţia lor s-a diminuat în ultimele decenii. Peste 15.000 de oameni locuiau în Ţinutul Pădurenilor în anii 1970, iar în prezent numărul lor se ridică la 5.000. Mulţi dintre tineri au renunţat la creşterea animalelor, ocupaţia tradiţională de secole a localnicilor. Şi-au lăsat gospodăriile în grija bunicilor pentru a se muta în oraşe şi nu s-au mai întors. Exploatările miniere care asigurau cele mai bine plătite locuri de muncă s-au închis şi au contribuit la plecarea altor sute de familii, iar investiţiile în modernizarea vastei reţele de drumuri de pământ din zonă au demarat cu greu.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
