VIDEO Românul care trăieşte „în secolul al XIX-lea”, în satul pustiu, rupt de lume. Reţeta supravieţuirii ultimului sătean
0
Singurul localnic din satul Roşia trăieşte ca în secolul al XIX-lea, într-o căsuţă de chirpici, luminată cu lampa de petrol. Soarta locului izolat din Munţii Metaliferi se schimbă, treptat, după ce un om de afaceri a cumpărat terenurile şi casele vechi.
Vasile Utan are 63 de ani şi a rămas singurul localnic din Roşia, un cătun ascuns în munţi, pe Valea Geoagiului, la circa 70 de kilometri de municipiile Deva şi Hunedoara.
În Roşia, în urmă cu jumătate de secol trăiau peste 40 de familii, care munceau în agricultură, exploatări forestiere şi la creşterea animalelor. În zilele de târg, oamenii din Roşia (numită şi Burtuca) traversau pădurea deasă din Munţii Metaliferi şi coborau în Săcărâmb şi Hondol, sate aflate la circa 10 - 15 kilometri, în ţinutul minelor de aur, sau înspre Geoagiu, oprindu-se la Balşa, aflată la cinci kilometri.
Acum drumul de la Săcărâmb la Roşia poate fi parcurs doar pe jos, prin pădurea ocupată deseori de TAF-uri, în timp ce drumul forestier de la Balşa la Roşia este aproape inaccesibil.
Căsuţa din satul natal
Vasile locuieşte într-una din primele case răsfirate în văile Roşiei. Căminul său din chirpici are o doar cameră şi două ferestre mici prin care abia trec razele soarelui.
O lampă cu motorină luminează încăperea, soba cu lemne este folosită pentru gătit şi căldură, iar izvorul din curte asigură alimentarea cu apă. Un stâlp de curent electric este plantat în bătătura casei lui Vasile însă omul spune că nu are la ce să folosească electricitatea, nici măcar pentru telefon. În zonă nu este semnal de telefonie mobilă.
În ultimii ani, spune localnicul, s-a descurcat cu un ajutor social de circa 140 de lei şi a mai lucrat cu ziua la stână sau la tăiatul lemnelor, iar drumul pe jos spre Balşa l-a mai scos din singurătate. Uneori a trebuit să se păzească de turmele de mistreţi care mişună prin zonă, de lupi şi chiar de urşi de talie mică, din ce în ce mai mulţi, spune săteanul.
„Tatăl meu a ridicat această căsuţă prin anii 1970 cu ce a putut. Aici a locuit cu mama mea, până a murit. Eu am lucrat ca şofer vreo 20 de ani, în Deva, pe vremea lui Ceauşescu, însă după 1990, după ce am rămas fără loc de muncă, m-am întors aici. Cu timpul m-am obişnuit cu acest loc, chiar dacă treptat toată lumea a plecat din sat”, povesteşte Vasile. În satul învecinat, Galbina, au mai rămas câteva familii. În Galbina este biserică, iar în trecut, a funcţionat o şcoală pentru copii, poate singurele avantaje ale locului „de peste deal”, faţă de satul Roşia.
Ultimul om plecat din Roşia
În Roşia, câţiva dintre foştii localnici se mai întorc uneori pentru a-şi vedea moşiile. În unele locuri au apărut construcţii noi. O stână şi un saivan au fost înfiinţate pe deal, nu departe de căsuţa lui Vasile, o cabană de lemn se află în construcţie pe un alt versant, iar uneori liniştea locului e tulburată de zgomotul TAF-urilor şi al drujbelor din exploatările forestiere. Până anul trecut, în satul de munte a locuit Aron Truţă, un vârstnic de 80 de ani, ultimul localnic plecat definitiv din sat.
„L-au luat copiii să aibă grijă de el, căci le era prea greu să vină la Roşia”, povesteşte Vasile Utan. Aron Truţă locuia într-o casă frumoasă de cărămidă roşie, cu o gospodărie cu vaci, găini şi chiar o turmă de oi în grijă, iar în ultimii ani se încăpăţânase să rămână în satul natal, în care s-a întors după ieşirea la pensie, în 1998. Familia însă nu a putut să îl lase singur aici.
„În trecut, satului i se spunea Burtuca. Existau mine de aur la marginea satului. Alţi localnici lucrau în minele de la Săcărâmb şi Certej, astfel că satul devenise destul de bogat. Nici nu a fost colectivizat, astfel că ne-am putut creşte în voie animalele. Totuşi, în vremea comunismului, unui şef de partid nu i-a convenit numele de Burtuca pe care îl purta locul şi le-a cerut sătenilor să îl schimbe. Oamenii au ridicat din umeri, dar i-au îndeplinit dorinţa. I-au spus satului Roşia, după Valea Roşcaniului şi după pâraiele ce străbat pământul roşiatic al muntelui“, relata fostul localnic.
Soarta satului pustiu s-a mai schimbat în ultimii ani, după ce mai multe terenuri, unele cu tot cu case vechi, au fost cumpărate Emil Părău, un om de afaceri din Valea Jiului, a cărui casă părintească s-a aflat în Roşia. Ternurile au fost curăţate de vegetaţie, pârâul care traversează satul a fost decolmatat şi curăţat pentru a preveni inundaţiile, au fost înfiinţate stânele, iar planurile lui Emil Părău includeau transformarea acestui loc într-un muzeu viu al satului, în care oamenii să îşi petreacă vacanţele, trăind ca în vremurile în care locul era animat de foştii săteni.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
