VIDEO Povestea muzeelor Hunedoarei. Locurile inedite care atrag mii de turişti la poalele Castelului Corvinilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un muzeu al fierului şi un parc etnografic dedicat Ţinutului Pădurenilor vor fi înfiinţate în Hunedoara, municipiu unde în ultimii ani au fost deschise mai multe astfel de instituţii culturale.

Castelul Corvinilor primeşte anual peste 400.000 de turişti şi reprezintă cel mai mare muzeu al Hunedoarei. 

În Muzeul Castelului Corvinilor, cu o activitate de peste patru decenii, pot fi vizitate zeci de încăperi ale edificiului medieval, unele transformate în spaţii expoziţionale. 

În ultimul deceniu, în Hunedoara au fost deschise mai multe muzee şi spaţii expoziţionale, în special în jurul Castelului Corvinilor, iar altele urmează să fie înfiinţate. 

Din 2012, oaspeţii Castelului Corvinilor pot vizita o sală de tortură medievală, reamenajată şi transformată în spaţiu expoziţional. Camera şi bastionul de tortură datează din secolul al XV-lea şi cel puţin bastionul ar fi fost folosit ca loc de tortură, potrivit istoricilor. 

În beciul de la intrarea în castel, prizonierii erau torturaţi, iar unii chiar jupuiţi de vii, înainte de a fi executaţi. Bastionul de tortură este compus din două săli, ocupate în prezent de instrumentele cu ajutorul cărora prizonierii erau schingiuţi şi ucişi în chinuri.

Hunedoara


Foto Daniel Guţă 

Imagine indisponibilă

Din 2013, alte trei încăperi folosite în trecut ca pivniţe ale castelului, au fost transformate într-un lapidariu gotic, unde turiştii pot vedea piese de decoraţiuni din trecutul palatului, care împodobeau zidurile, intrările şi ferestrele acestuia, dar şi blazoanele familiilor nobiliare care au stăpânit castelul Hunedoarei. Până în 2008, când arheologii şi istoricii de la Muzeul Castelului Corvinilor au început demersurile pentru amenajarea lapidariului, multe dintre aceste piese de piatră erau abandonate, departe de privirile turiştilor. Fiecare dintre decoraţiunile gotice prezentate în sala lapidariului are povestea ei, pe care vizitatorii sunt invitaţi să o descopere.


Foto Daniel Guţă 

castelul corvinilor

Muzeele din curtea Castelului Corvinilor 

Din 2017, în Curtea Husarilor, din Ansamblul Castelului Corvinilor, funcţionează Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie din Hunedoara, cu două săli unde sunt expuse cele mai vechi artefacte descoperite în Hunedoara şi în zona Transilvaniei.

În expoziţia „Preistoria şi Protoistoria Hunedoarei”, turiştii pot vedea materiale arheologice datate în intervalul de timp cuprins între Paleoliticul Mijlociu şi Epoca dacică, dar şi reconstituiri ale unor contexte funerare din Epoca Fierului şi ale unor construcţii din Epoca Bronzului.

Al doilea spaţiu expoziţonal numit „Dacii de la Munte. Dacii de la Câmpie”, prezintă numeroasele artefacte din metal, corn, os, argilă şi piatră. Muzeul de Arheologie, Istorie şi Etnografie din Hunedoara a expus pentru prima dată osemintele unuia dintre zecile de copii înhumaţi în primul secol ale erei noastre la poalele unei aşezări dacice al cărui sit se află în prezent în grădina Castelului Corvinilor. Rămăşiţele pruncului provin dintr-un mormânt de epocă dacică. Au fost expuse lângă urna funerară a unui războinic dac incinerat şi înhumat apoi alături de pumnalul săi şi de armura sa.

Osemintele unui copil din vremea dacilor, îngropat în zona castelului şi ale unui războinic


Tot din 2017, o pivniţă veche din curtea exterioară a Castelului Corvinilor a fost transformată într-o sală imensă de tortură unde sunt prezentate cele mai cumplite instrumente medievale şi modul în care au fost folosite. 

Al doilea spaţiu expoziţional, după cel din castel, dedicat părţii întunecoase a Evului Mediu – torturii, vânătorii de vrăjitoare şi inchiziţiei – cuprinde zeci de instrumente folosite de torţionari în secolele trecute şi scene în care locul victimelor şi al călăilor a fost luat de manechine. 

Turiştii sunt invitaţi într-o călătorie în trecut, în care pot vedea cum erau pedepsiţi „ereticii”, „vrăjitoarele”, cum erau interogaţi şi „purificaţi” suspecţii şi chinurile trăite de Gheorghe Doja, unul dintre personajele istorice din trecutul românilor, ucis în prin tortură în anul 1514.

Sala de tortură din Curtea Husarilor


Din 2017, a fost deschis şi Muzeul Casa Breslelor. Acesta funcţionează în clădirea denumită Casa Administratorului, ce face parte din construcţiile care alcătuiesc Curtea Husarilor. În ultimii ani, clădirea din secolul al XVI-lea a fost reabilitată şi transformată în spaţiu expoziţional, printr-un proiect finanţat din granturi SEE. 

Muzeul Casa Breslelor include patru săli pentru prezentarea breslelor de ţesători, cizmari, tăbăcari şi cojocari, fiecare cuprinzând o zonă de lucru şi una de prezentare a produselor finite. La fel ca muzeul de arheologie, Casa Breslelor poate fi vizitată cu acelaşi bilet de vizitare a Castelului Corvinilor.

Casa Breslelor

Muzeele create din pasiune 

În zona Centrului vechi de la poalele Castelului Corvinilor, turiştii pot vizita alte două muzee inedite, deschise din acest an. Unul dintre acestea se numeşte „Paşii României prin socialism şi democraţie” şi reuneşte, în patru săli, câteva mii de exponate din „Epoca de Aur”, colecţionate de hunedoreanul Romică Bursan. Printre ele se numără piese de mobilier, uniforme şcolare şi militare, inscripţii, reclame, obiecte de uz casnic şi industrial.

Foto Daniel Guţă 

muzeu

O colecţie impresionantă de trenuleţe, garnituri şi maşini clasice în miniatură, deţinută de fostul campion naţional de raliuri, Valentin Banciu, decedat în 2018 la vârsta de 54 de ani, a fost transformată într-un muzeu al trenuleţelor, inaugurat în vara acestui an de apropiaţii săi, în vecinătatea Centrului Vechi al Hunedoarei, pe traseul turiştilor spre Castelul Corvinilor. Intrarea în sala de expozţie se face printr-o uşă de tren.

Foto Daniel Guţă 

muzeul trenuletelor valentin banciu

Muzeul fierului, aşteptat la Hunedoara 


Munizipalitatea a obţinut finanţare europeană pentru amenajarea unui muzeu al Fierului, într-o clădire din Centrul Vechi al Hunedoarei. Potrivit reprezentanţilor ADR Vest, proiectul în valoare de aproape 10 milioane de lei derulat în Hunedoara înseamnă amenajarea Muzeului Fierului, precum şi reabilitarea şi modernizarea Parcului Libertăţii din localitate.

„Muzeul Fierului va fi amenajat într-un imobil din Piaţa Libertăţii nr. 24 - două corpuri de clădire (288 de metri pătraţi), la care sunt prevăzute: reabilitarea faţadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie din lemn şi geam termoizolant, înlocuirea instalaţiilor termice, sanitare şi electrice, schimbarea învelitorii şi transformarea podului în mansardă. De asemenea, proiectul cuprinde amenajarea unui spaţiu expoziţional cu reconstrucţia unui furnal în miniatură în curtea interioară”, informa ADR Vest. În Hunedoara, fostul muzeu al fierului a fost înfiinţat în anul 1974, într-o clădire care a aparţinut fostului combinat siderurgic. Din 2006, clădirea care adăpostea muzeul a fost transformată într-un depozit.

Reprezentanţii Primăriei Hunedoara au anunţat recent că grădina din spatele Casei Breslelor de la Castelul Corvinilor va fi transformată într-un muzeu în aer liber – un parc etnografic dedicat Ţinutului Pădurenilor, cu ajutorul fondurilor europene.


Vă recomandăm să citiţi şi:

13 aprilie 1854, ziua neagră a Castelului Corvinilor. Povestea incendiului care l-a transformat în ruină

Hunedoara în secolul al XIX-lea, descrisă de Aranyi, savantul care a salvat Castelul  Corvinilor de la ruinare

FOTO Splendoarea Castelului Corvinilor. Numărul turiştilor la cetatea medievală a explodat în 2019

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite