VIDEO Podul de fier al Mureşului care dă fiori. Ce pericole de moarte ascunde construcţia din timpul austro-ungarilor

Podul peste râul Mureş de la Ilia

Podul de fier peste Mureş de la Ilia a fost construit în anii Imperiului Austro-Ungar. A ajuns într-o stare avansată de degradare, iar prin una dintre spărturile sale un om s-a prăbuşit în râu şi a murit. Construcţia a rămas un monument fascinat de pe Valea Mureşului.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Un pod uitat al râului Mureş impresionează prin vechimea şi prin arhitectura sa, dar în acelaşi timp dă fiori celor care îl traversează, din cauza stării sale de degradare. A fost construit în urmă cu mai mult de un secol la Ilia, pe piloni de beton şi cu o structură de fier, pentru a lega satul Ilia de Brâznic şi Săcămaş. Acum este o rută secundară peste Mureş, între Drumul Naţional 7 Deva – Arad şi Drumul Naţional 68 A Deva – Timişoara, aflată la circa doi kilometri de intersecţia celor două magistrale rutiere.

În Primul Război Mondial, podul lung de peste 100 de metri, proiectat de ingineri din Imperiul Austro-Ungar, a rezistat bombardamentelor, dar timpul şi-a lăsat amprenta peste el. În deceniile următoare utilitatea lui a devenit secundară, sarcinile fiindu-i preluate de un alt pod construit peste Mureş, în vecinătate  pe DN 7.

 

 

Podul de fier austro-ungar
Podul de fier între Ilia şi Brâznic este folosit de locanici, care îl traversează fie pe jos, fie cu maşinilie sau bicicletele. Oamenii au de trecut câteva obstacole, însă au parte, pe lângă fiorii daţi de vechea construcţie, de priveliştile frumoase ale râului.

 

Gropi imense au apărut în carosabil, care se transformă în bălţi întinse după fiecare ploaie, iar o mulţime de găuri lasă să se vadă sub ele apele tulburi ale Mureşului. Într-una dintre acestea, un localnic a căzut într-o seară de decembrie, în 2017, iar trupul său a fost găsit după aproape trei luni în râu. Oamenii au cerut autorităţilor acoperirea spărturii din pod, care oricând şi mai ales noaptea poate deveni un pericol fatal pentru cei care îl folosesc. La capătul lui, pe marginea şoselei Deva – Lugoj, a fost amenajată o un o parcare, de unde cei care circulă cu maşinile au umplut zona şi malul apei de gunoaie.

Gabriel Omotă, primarul comunei Ilia, susţine că de mai multe ori au fost puse pancarte şi chiar o barieră la intrarea pe pod prin care s-a interzis accesul pe acesta, din cauza riscurilor pe care le prezintă. Localnicii nu au ţinut cont de avertizări, iar bariera şi pancartele au dispărut în scurt timp. „În urmă cu câţiva ani, am fost înştiinţaţi de o firmă din Austria că podul a ieşit din garanţie. Are o vechime de aproape 150 de ani. Noi am vrea să îl reabilităm, dar nu este administrat de primărie. Are o situaţie neclară”, afirmă primarul.

Soarta vechiului pod de fier din Ilia rămâne incertă. În Şoimuş, la circa 20 de kilometri în amonte, un alt pod de fier construit peste Mureş în vremea Imperiului Austro-Ungar s-a prăbuşit parţial, iar cea mai mare parte a sa a ajuns la fer vechi. Ruinele rămase, care constau în peste 500 de tone de fier vechi aşteaptă dezmembrarea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Calea ferată realizată în 50 de ani şi distrusă după un deceniu. Cum a eşuat mega-proiectul „epocii Ceauşescu” început cu prizonierii sovietici

VIDEO Şantierul uriaş al căii ferate de mare viteză. Unde se lucrează intens şi ce termen a dat ministrul Transporturilor pentru finalizarea investiţiei

Tunelul impresionant din vremea austro-ungarilor va fi transformat într-un mod inedit, la zece ani de la abandonarea sa

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: