FOTO VIDEO Patru kilometri ai şoselei de vis spre Sarmizegetusa Regia, pe care mulţi turişti îi parcurg pe jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biciclişti pe şoseaua spre Sarmizegetusa Regia. ADEVĂRUL.
Biciclişti pe şoseaua spre Sarmizegetusa Regia. ADEVĂRUL.

Ultimii patru kilometri spre Sarmizegetusa Regia sunt cel spectaculos tronson ai şoselei din Munţii Orăştiei, iar tot mai mulţi turişti preferă să îi parcurgă pe jos.

Drumul Judeţean 705 A Costeşti – Sarmizegetusa Regia, în lungime de 18 kilometri, a fost modernizat în perioada 2015 – 2016, în urma unei investiţii a Consiliului Judeţean Hunedoara finanţată cu fonduri europene.

GALERIE FOTO CU DRUMUL SPRE SARMIZEGETUSA REGIA

În decembrie 2015 a fost deschis circulaţiei tronsonul de 14 kilometri, între Costeşti şi MHC Godeanu, până la intersecţia cu sectorul de drum care urcă pe Valea Albă spre aşezarea de pe Grădiştea Muncelului. Cei patru kilometri rămaşi, cea mai dificilă şi spectaculoasă parte a traseului, au fost inauguraţi în mai 2016, însă turiştii pot circula cu maşinile doar pe trei kilometri. Ultimul kilometru, de la parcare până la poarta capitalei dacilor, a fost transformat într-o alee pietonală din pavaje de piatră.

În timpul verii, creşte numărul turiştilor care preferă să îşi lase maşinile în intersecţia de la poalele Dealului Grădiştii, pentru a parcurge pe jos sau cu bicicletele drumul de patru kilometri, până la Sarmizegetusa Regia.

„Acest urcuş de circa o oră, numai prin pădure, pe malul pârâului de munte,  sporeşte farmecul călătoriei spre Sarmizegetusa Regia. Ne odihnim în cetatea dacică, bem apă din izvorul ei, iar la întoarcere spre maşinile lăsate jos, drumul pare mai uşor”, spune Maria, una dintre turistele care au parcurs traseul pe jos.

Ultimii kilometri ai şoselei spre Sarmizegetusa Regia

Vara, în zilele de sfârşit de săptămână, adesea parcarea de la Sarmizegetusa Regia este plină de maşini, iar mulţi turişti sunt nevoiţi oricum să îşi găsească loc mai jos de ea, pe marginea şoselei. Blocajele din vârf de munte sunt frecvente, mai ales când autocarele pe şoseaua îngustă. Unii dintre oaspeţii sitului arheologic cred că excursia pe jos, deşi mai obositoare, va dăuna mai puţin naturii, care are prea mult de suferit din cauza aglomeraţiei din parcarea de la poalele Sarmizegetusei Regia.

Traseul Costeşti - Sarmizgetusa Regia

În cei aproape cinci ani de existenţă a şoselei spre Sarmizegetusa Regia, aceasta a fost afectată de viituri şi alunecări de teren, iar pagubele produse de furia naturii au dus de mai multe ori la închiderea ei provizorie. Iarna, urcuşul cu maşina pe cei patru kilometri de pe Valea Albă este adesea restricţionat din cauza pericolului pe care îl reprezintă. Şi atunci mulţi turişti preferă să parcurgă drumul pe jos, lăsându-şi maşinile la poalele dealului.

drumsarmizegetusa
drumsarmizegetusa
drum sarmizegetusa regia adevarul

Mai puteţi citi şi:

VIDEO Răzbunarea naturii din tărâmul dacilor: drumul Sarmizegetusei Regia a fost devastat, iar accesul maşinilor a fost interzis. Sute de turişti urcă pe jos

VIDEO Noua şosea spre Sarmizegetusa Regia nu a rezistat „răzbunării” naturii. Stâncile prăvălite au adus distrugeri pe drumul construit cu bani de la UE

Şirul uriaş al dezastrelor de pe şoseaua Sarmizegetusei Regia. Drumul din munţi deschis de trei ani nu rezistă ploilor

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite