VIDEO Mircia Muntean este cercetat penal după accidentul de la care a fugit. Dosarul va fi trimis la Parchetul ÎCCJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul rutier în care a fost implicat aseară deputatul Mircia Muntean nu a rămas fără urmări. El va fi cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă, iar dosarul va fi soluţionat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul în care acuzaţiile asupra deputatului PSD, că ar fi condus băut, vor fi confirmate, el riscă să fie trimis în închisoare. Mircia Muntean a negat că s-ar fi aflat la volanul maşinii sale.

Accidentul rutier în care Mircia Muntean a fost implicat aseară ar putea avea urmări grave pentru deputatul PSD, fost membru PNL, PD-L, independent şi UNPR, care timp de 16 ani a fost primar al Devei. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, în urma cercetărilor la faţa locului, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Dată fiind calitatea de parlamentar a uneia dintre persoanele implicate în accident, dosarul va fi trimis spre soluţionare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României”, au informat reprezentanţii IPJ Hunedoara. “Conducătorilor auto implicaţi li s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a completat IPJ Hunedoara. Printre cei care au fost supuşi testelor biologice se află şi Mircia Muntean.

În funcţie de rezultatele analizelor efectuate de Serviciul de Medicină Legală Hunedoara se va stabili dacă ancheta penală va fi extinsă şi pentru infracţiunea de conducere a unui vehicol sub influenţa băuturilor alcoolice. Mircia Muntean a declarat, la scurt după accidentul rutier în care a fost implicat, că nu se afla la volanul maşinii şi că aceasta era condusă de un apropiat de-al său, pe nume „Jenică”. Unul dintre ceilalţi şoferi şi alţi martori aflaţi la locul accidentului au precizat că deputatul conducea maşina, cu care a lovit un autoturism, un autobuz fără pasageri şi o autobasculantă, iar apoi a plecat de la locul accidentului.

Dacă se vor lua măsuri împotriva fostului primar al Devei, în urma accidentului petrecut aseară, el riscă o pedeapsă cu închisoarea. Deputatul Mircia Muntean a fost condamnat în urmă cu un an, printr-o sentinţă definitivă a magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, la patru ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de şase ani, şi la plata unor despăgubiri de peste 330.000 de dolari, într-un proces în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Infracţiunile de care a fost acuzat Mircia Muntean sunt legate de cedarea iegală a unor terenuri din domeniul public al Devei, pe care actualul deputat Mircia Muntean a aprobat-o în 1999, în vremea în care era primar al municipiului Deva. El şi-a păstrat însă locul în Parlamentul României.


Aseară, în jurul orei 18:20, aflat în maşina sa, Mircia Muntean a fost implicat într-un accident rutier, pe Calea Zarandului din Deva, în apropiere de blocul în care locuieşte. Mai târziu, deputatul a negat că se afla la volan, susţinând că o altă persoană a condus SUV-ul care a lovit un autoturism, un autobuz şi remorca unei basculante.

"Accidentul rutier fără victime a avut loc în municipiul Deva, pe Calea Zarandului, în zona Penny Market. Autovehiculele implicate au fost o autobasculantă, două autoturisme şi un autobuz fără pasageri", a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului. A fost urmărit de un cameraman, însă în momentul în care a fost întrebat ce s-a întâmplat, deputatul a lovit camera. Apoi, un apropiat de-al său l-a agresat pe operator, cerându-i să nu mai filmeze. Între timp, Mircia Muntean a luat-o la fugă şi s-a ascuns în tufişurile din apropierea locului accidentului.

image

La faţa locului a apărut un echipaj al Poliţiei Locale din Deva, iar oamenii au folosit lanternele pentru a-l depista pe fostul primar. Întâi au găsit câinele, pe care acesta îl purtase în braţe, apoi l-au descoperit şi pe parlamentar, după gardul viu. Un poliţist local a sărit peste tufişuri, pentru a-l întoarce din drum pe deputat. Ajutat de poliţistul local să treacă peste obstacolul de vegetaţie, înalt de peste un metru, Mircia Muntean a fost preluat de alţi localnici. Apoi a fost transportat la spital, cu o ambulanţă.

Primul lucru pe care l-a afirmat fostul primar al Devei a fost că nu el se afla la volan, ci un prieten de-al său. A recunoscut că băuse şi a fost contrazis de câţiva dintre martorii accidentului cu privire la locul ocupat în maşină.

Cu câteva ore mai devreme, Mircia Muntean a făcut parte din comitetul de întâmpinare al premierului Victor Ponta, care a vizitat Combinatul siderurgic din Hunedoara.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Deputatul Mircia Muntean a provocat un accident şi s-a ascuns de Poliţie. Fostul primar a fost găsit, cu faţa plină de sânge şi cu un câine în braţe

Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, în prezent deputat PSD, a fost implicat în această seară un accident rutier, pe centura municipiului. Ulterior, Mircia Muntean a plecat de la locul accidentului, dar a fost găsit, cu faţa plină de sânge. Mircia Muntean era băut, potrivit martorilor, lucru neconfirmat încă de IPJ Hunedoara.

Aleşii corupţi ai Hunedoarei. Mircia Muntean, Monica Ridzi şi Ovidiu Hada sunt condamnaţi în dosare ale DNA

Trei politicieni reprezentativi pentru judeţul Hunedoara au primit sentinţe în dosare de corupţie. Ovidiu Hada, fostul primar al Hunedoarei, va executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare, Mircia Muntean, fostul primar al Devei, a primit o sentinţă definitivă de patru ani, cu suspendare, iar deputata Monica Iacob Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare, sentinţa în cazul ei nefiind definitivă.

Deputatul Mircia Muntean, condamnat la patru ani de închisoare pentru afaceri ilegale făcute când era primar al Devei

Fostul primar al municipiului Deva, Mircia Muntean, a fost condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul de anchetă al unui schimb ilegal de terenuri, din 1999.

Accident suspect în Hunedoara: un tânăr e căutat de poliţişti după ce a fugit cu plăcuţele maşinii pe care a distrus-o

Un tânăr din Hunedoara a provocat un accident pe Bulevardul Dacia din municipiu şi apoi a fugit de răspundere, nu înainte de a lua cu el plăcuţele de înmatriculare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite