VIDEO Micul paradis din Ţinutul Pădurenilor, cu 100 de locuitori şi cu un primar ales „pe viaţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comuna Bătrâna. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Comuna Bătrâna. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Bătrâna, una dintre cele mai mici comune din România, numără puţin peste 100 de locuitori. De două decenii, Radu Herciu este primar în „micul paradis din Ţinutul Pădurenilor”, iar duminică a fost singurul candidat la alegerile locale.

Radu Herciu, fostul învăţător la şcoala din Bătrâna, în vremea în care comuna din Ţinutul Pădurenilor avea propria şcoală la care mai învăţau câţiva copii, a devenit primar în anul 2000.

GALERIE FOTO DIN COMUNA BĂTRÂNA

De atunci şi până în prezent, Radu Herciu a câştigat toate alegerile locale pentru funcţia de primar. Duminică, a fost singurul candidat la primărie, în „micul paradis din Ţinutul Pădurenilor”, o comună în care îşi au domiciliul puţin peste 100 de oameni, printre cele mai mici din România. Fostul învăţător ar fi avut nevoie de un vot pentru a-şi continua activitatea ca primar.

În schimb, până la orele amiezii, în comuna de la poalele Munţilor Poiana Ruscă au votat peste 110 oameni şi s-a înregistrat o prezenţă de peste 116 procente la alegerile locale.

Peste 60 de alegători au votat numai pe listele suplimentare – o situaţie neobişnuită dată fiind izolarea în care se află comuna hunedoreană faţă de comunele învecinate. Pentru a ajunge în Bătrâna, o aşezare cu patru sate (Bătrâna, Răchiţaua, Piatra şi Faţa Roşie), aproape depopulate cu excepţia Bătrânei, călătorii sunt nevoiţi să străbată cel puţin 30 de kilometri pe drum de pământ şi pietriş, pe singurul traseu accesibil autoturismelor, cel care leagă satul de munte de comuna Dobra.

image

Apă şi asfalt în vârf de munte

În Bătrâna, oamenii au luat în serios prezenţa la vot. Unii îşi doresc ca drumul care leagă satele din munţi de comuna Dobra să fie modernizat, alţii speră ca în viitor comuna să aibă un medic care să vină din când în când să îi consulte. Alţii spun că merg la vot pentru că sunt mulţumiţi de modul în care primarul s-a achitat de sarcini. Străzile din Bătrâna au fost asfaltate, iar localnicii au apă curentă deşi satul se află în vârf de munte, în timp ce alte comune aflate în zona de şes nu beneficiază de astfel de utilităţi. Nu toţi localnicii au fost mulţumiţi de faptul că au de ales un singur candidat la primărie.

„Eu am încercat acum patru ani să fac o echipă mai tânără şi să candidez, nu că nu e bun primarul şi că nu a făcut. A făcut atâta cât a ştiut dânsul, că dânsul este un om care a trăit doar la Bătrâna. Este fostul învăţător al meu. Eu stau în Oradea de 30 de ani. Mi-am făcut domiciliul aici pentru asta, pentru că văd cum pe zi ce trece moare satul. Aici este un aur neexploatat. Este o zonă superbă şi trebuie să împiedicăm dispariţia satului”, spune Cornelia Purcar.

image

Primarul Radu Herciu spune că îşi doreşte să continue investiţiile în infrastructura comunei Bătrâna, chiar dacă în ultimii ani nu a fost ajutat atât cât şi-ar fi dorit de autorităţile judeţene şi de parlamentarii hunedoreni. „Vreau să continui ce am început, dezvoltarea nivelului de trai al cetăţenilor, că de asta m-am născut aici şi m-au ales cetăţenii, să fac ceva pentru ei”, a relatat Radu Herciu.

image

Trăiesc din munca pământului

Majoritatea sătenilor din Bătrâna sunt vârstnici. În ultimele decenii, populaţia a fost într-o continuă scădere, la fel cum s-a petrecut cu toate aşezările din Ţinutul Pădurenilor. Oamenii trăiesc în cea mai mare parte din munca pământului şi creşterea animalelor. Păstrează tradiţii arhaice şi se bucură de frumuseţea unei aşezări de munte înconjurată de păduri seculare întinse.

Numele satului Bătrâna se pierde în negura vremurilor, spun localnicii. Unii cred că aşezarea ar fi fost locuită din vremea Daciei Romane, iar colonoştii i-au dat acest nume, pentru a aminti de veteranii stabiliţi aici. În anii trecuţi, în lunile de iarnă, până primăvara târziu, aşezarea rămânea izolată de restul lumii, din cauza zăpezilor mari şi a drumului impracticabil. Treptat lucrurile s-au mai schimbat. Iernile din ultimii ani au fost mai blânde, iar drumurile spre Bătrâna s-au mai reparat. Locul pitoresc din Ţinutul Pădurenilor este căutat de iubitorii de natură din Timiş şi Hunedoara, iar tot mai mulţi oameni şi-au cumpărat proprietăţi aici, case vechi de peste un secol, bine întreţinute, pe care le-au renovat pentru a fi locuri de vacanţă.


Vă recomandăm să mai citiţi:

VIDEO Noua şosea din munţi, în Ţinutul Pădurenilor. Priveliştile de basm de pe drumul spre Poiana Răchiţelii

VIDEO Drumul din munţi care sfidează sălbăticia. Cum s-a dezlănţuit natura pe noua şosea spre Vadu Dobrii

VIDEO „Transalpina pădurenilor” a fost finalizată. Şoseaua de munte cu privelişti de vis

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite