VIDEO Marele zid românesc. Cum arată lucrarea de anvergură de pe Autostrada Lugoj - Deva, finalizată în trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O fântână a scăpat de demolare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
O fântână a scăpat de demolare. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

După aproape trei ani de excavări şi demolări, necesare construirii a doi kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, pe malul Mureşului, doar o fântână a fost cruţată din construcţiile care ocupau în trecut „Dealul Liliecilor”. În spatele ei a fost ridicat zidul uriaş de peste un kilometru pe care se sprijină noua autostradă.

Din primăvara anului 2017 au început lucrările la excavarea versantului de la marginea satului Şoimuş, pentru a face loc construcţiei a doi kilometri de autostradă din cei 22 ai Lotului IV Şoimuş - Ilia.

GALERIE FOTO

Pe „Dealul Liliecilor”, numit astfel din cauza unei grote cu lilieci din cauza căreia lucările au fost întârziate cu aproape doi ani, au avut loc cele mai complexe lucrări de pe acest tronson.

Dealul cu o înălţime de circa 200 de metri de la nivelul Mureşului, care curge la poalele lui, se află imediata vecinătate a Drumului Naţional 76 Deva – Oradea, astfel că soluţia excavării şi terasării sale a fost considerată cea mai adecvată pentru a poziţionarea viitoarei autostrăzi. În afară de problema „liliecilor”, care în cele din urmă au fost relocaţi, a fost nevoie de exproprierea mai multor familii care deţineau gospodării la poalele versantului.


VIDEO: ADEVĂRUL.

dealul liliecilor zid foto daniel guta

Casele şi anexele acestora au fost demolate, iar împreună cu grădinile acestora au lăsat locul unui zid uriaş, cu o înălţime de aproape 20 de metri şi cu o lungime de peste un kilometru. Doar o fântână a fost cruţată de la demolare şi a devenit locul din care muncitorii se alimentează cu apă. O mică alee a fost amenajată până la puţul rămas solitar în mijlocul noilor construcţii de pe versant.

VIDEO: CNAIR

Finalizarea lucrărilor de pe „Dealul Liliecilor” este aşteptată în luna august, iar odată cu ea tronsonul de 22 de kilometri, construit de o companie românească, ar putea fi deschis circulaţiei, împreună cu Lotul 3 Ilia – Holdea, de 21 de kilometri, ambele aflate în şantier din primăvara anului 2014. Vor mai rămâne, astfel, de construit circa 10 kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, între Holdea şi Margina, secţiune pe care vor fi înfiinţate cele mai lungi ecoducte.

dealul liliecilor zid foto daniel guta

VIDEO: ADEVĂRUL.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 3. Drumarii pregătesc recepţia celor 21 de kilometri construiţi cu întârzieri record

VIDEO Premieră pe Autostrada Lugoj - Deva, la cinci ani de la startul lucrărilor. Ce se întâmplă pe Dealul Liliecilor şi cât a mai rămas de construit din autostradă

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva la final. Au loc ultimele retuşuri la nodul rutier de la Dobra şi la podul peste Mureş. Cum arată construcţia începută în 2014

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite