VIDEO „Locul unde se naşte fierul”. Ce a mai rămas din marea exploatare minieră cu o istorie de peste două milenii
0Ruinele minelor de fier de la Ghelari oferă călătorilor o privelişte dezolantă, dar şi o lecţie de istorie despre vechimea şi întinderea fostului centru industrial.
Fierul s-a extras şi prelucrat la Ghelari de peste două milenii. În Antichitate, aşezările de la poalele Munţilor Poiana Ruscă au compus unul dintre cele mai importante districte miniere din Dacia. Potrivit istoricilor, zona bogată a Ghelariului furniza minereu chiar şi pentru atelierele din Sarmizegetusa Regia. După cucerirea romană, în ţinutul înconjurat de pădure, de la câţiva kilometri de Hunedoara, exploatarea fierului a luat amploare. Stau mărturile dovezile arheologice.
La Ghelari s-au descoperit camere de abataj antice, gropi de suprafaţă, unelte din epoca romană, dar şi o inscripţie în limba latină: „Natus Ibi Ubi Ferum Nascitum”, tradusă în „Născut acolo unde se naşte fierul”. Din secolul IX datează cuptorul de prelucrare a fierului, descoperit în Valea Caselor, la marginea comunei, care a ajuns în patrimoniul British Museum din Londra.
Ţinutul cosmopolit al fierului
În secolul al XVII-lea, vechile aşezări din jurul minelor de fier au primit colonişti germani, unguri, slovaci, sârbi, munteni şi ţigani. În Ţinutul Pădurenilor, iobagii din secolul al XVIII-lea aveau ca îndatorire şi lucrul în minele de fier. În secolul al XIX-lea, Ghelariul (Gyalar) era o aşezare cosmopolită, în care s-au stabilit oameni din întreg Imperiul Austro-Ungar şi care au zidit biserici pentru diferite confesiuni.
Din minele sale, porneau căruţele cu minereu către furnalele şi topitoriile din văile râurilor. Mai târziu, întreaga zonă a fost împânzită de linii de cale ferată îngustă şi de funiculare. „Binecuvântare si noroc Hunedoarei! Prima şarjă de fontă a curs deja, dealul Ghelariului se topeşte la Hunedoara”, informa în 1884, ziarul Huniad, la înfiinţarea Uzinelor de fier ale Hunedoarei. Zăcămintele din jurul oraşului puteau da 17 milioane de tone, potrivit unui raport al Departamentului ştiinţific şi de cercetare britanic de la începutul secolului XX, iar concentraţia de fier din minereu era de până la 40 de procente.
Declinul mineritului şi ruinele
Până în anii 1950, minele şi exploatările forestiere din Ţinutul Pădurenilor au reprezentat principala sursă de materii prime a Uzinelor de fier din Hunedoara. Zona s-a dezvoltat forţat, iar blocurile de locuinţe muncitoreşti au apărut pe dealuri, lângă casele pitoreşti ale localnicilor. Din anii 1950, când combinatul aflat în expansiune importa minereu de la Krivoi Rog (fosta URSS), exploatările din zonă şi-au păstrat importanţa pentru industria locală. În anii 1960 – 1970, minele de la Ghelari şi din împrejurimi aveau aproape 4.000 de angajaţi, cărora li se alăturau muncitorii de la minele din Teliuc şi Vadu Dobrii, carierele de talc şi dolomită din Lelese, fabrica din Zlaşti, cariera de marmură de la Alun, exploatările forestiere. Declinul industrial a cuprins zona în ultimii ani ai regimului comunist, iar după 1990, s-au închis treptat toate unităţile industriale din Ţinutul Pădurenilor.
O mulţime de ruine împânzesc acum văile Ghelariului. În locul minei centrale se întind rămăşiţele unor clădiri vechi de peste un secol, din vremea austro-ungarilor, lângă care au rămas resturile construcţiilor din beton şi cărămidă din anii regimului comunist. Toate au fost abandonate şi doar câinii rătăciţi prin zonă spulberă liniştea care le cuprinde. Pe Valea Reţişoarei, alte foste construcţii miniere, dar şi guri de mine, amintesc de vremurile apuse ale mineritului.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
