VIDEO Locul unde a început povestea „aurului negru”. Cum arată Mina Petrila la patru ani după închiderea definitivă

Mina Petrila, închisă din noiembrie 2015

Porţile Minei Petrila s-au deschis pentru oaspeţii interesaţi să afle povestea uneia dintre cele mai vechi exploatări carbonifere din ţară, închisă definitiv din toamna anului 2015.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Ultima tonă de cărbune din galeriile fostei exploatări miniere Petrila a fost scoasă la suprafaţă în 30 octombrie 2015. De atunci, mina de cărbune din Valea Jiului, înfiinţată în urmă cu peste un secol şi jumătate, a fost închisă definitiv, iar mai multe dintre clădirile ei au fost demolate.

Câteva construcţii vechi au fost salvate de la dispariţie, în urma presiunilor localnicilor care au dorit să le transforme în obiective culturale.

Vechea preparaţie, clădirea compresoarelor, Atelierul mecanic, Puţul centru şi Puţul cu schip au ajuns pe lista monumentelor istorice, însă clasarea lor nu le-a ferit de probleme. Sunt tot mai degradate şi vandalizate, iar bunurile pe care le adăpostesc au atras hoţii aflaţi în căutarea unor prăzi uşoare.

 

Ziua minei deschise
De 1 Mai, mina Petrila şi-a deschis porţile pentru oaspeţi din ţară şi chiar din afara ei. Oamenii au fost invitaţi de membrii Asociaţiei Planeta Petrila să participe la un tur ghidat prin clădirile pline de istorie ale fostei exploatări miniere. Primul popas a fost Muzeul Salvatorului Minier, inaugurat în 15 noiembrie 2018, la zece ani de la cel mai cumplit accident petrecut în Valea Jiului în ultimele decenii. În 15 noiembrie 2008, două explozii produse în mina Petrila, în urma acumulărilor în exces de gaz metan, au dus la moartea a 13 mineri şi rănirea altor 15. Peste 300 de mineri au murit în urma accidentelor petrecute de-a lungul timpului în mina Petrila.


Oaspeţii minei au putut afla informaţii despre istoria şi întinderea exploatării şi despre cum erau instruiţi ortacii la locul de muncă, în Şcoala de calificare şi în Mina şcoală. Un alt punct de atracţie al minei din Valea Jiului a fost Puţul Central, vechi de peste şapte decenii. Deşi a fost salvată de la demolare, clădirea puţului a rămas fără acoperiş, prăbuşit în mare parte după ninsorile din iarna trecută. Şi alte locuri cu istorie din vechea mină Petrila se află într-o situaţie asemănătoare.

Fostele săli de întâlnire ale conducerii exploatării şi ale salariaţilor au pereţii deterioraţi şi plini de igrasie, deşi au rămas împodobiţi cu fresce uriaşe care ilustrau artistic munca ortacilor. Alte spaţii au fost inundate parţial sau au rămas fără geamuri, iar singurele măsuri de conservare luate au fost punerea lor sub lacăt. Vagonetele abandonate în trecut în curtea minei au dispărut la fier vechi, însă movilele de cărbune de pe marginea căilor ferate industriale, acum dezafectate, mai amintesc încă de vremurile în care „aurul negru” atrăgea mii de oameni în oraşul de pe malul Jiului de Est.

 


Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Clădirea istorică a vechii mine Petrila s-a prăbuşit sub zăpadă, după ce fusese salvată de la demolare

VIDEO Mulţimea a rămas înmărmurită la dezvelirea statuii închinate minerilor. Omagiul salvatorilor, cu foc şi cenuşă

VIDEO Cum arată „Golgota minerilor”. Priveliştile post-apocaliptice ale minei pe care oamenii vor să o readucă la viaţă

Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 1

Imagini din aceeasi galerie
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 1
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 2
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL.3
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL.4
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 5
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 6
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 7
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 8
  • Mina Petrila, 2019. FOTO: Daniel Guță. ADEVĂRUL. 9
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: