VIDEO Lacul Cinciş la început de vară: starea şoselei alungă turiştii din locul de agrement de la marginea Hunedoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai mulţi ani, şoseaua spre Lacul Cinciş a rămas unul dintre cele mai degradate drumuri judeţene ale Hunedoarei. Zona de agrement din vecinătatea municipiului este afectată de lipsa unui drum modern, chiar dacă în ultimii ani pe malul lacului au fost ridicate numeroase pensiuni şi moteluri, în aşteptarea turiştilor.

Unul dintre cele mai rele drumuri judeţene leagă municipiul Hunedoara de Lacul Cinciş, zona de agrement aflată la 15 kilometri de Hunedoara. De câţiva ani, atât localnicii din satele Teliucu Inferior, Cinciş şi Topliţa, cât şi patronii pensiunilor şi motelurilor de pe malurile lacului aşteaptă cu nerăbdare modernizarea şoselei.

Oamenii au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu petecirea câtorva zeci de gropi de pe carosabil. Tronsonul de pe ultimii kilometri ai şoselei Hunedoara – Cinciş (DJ 687 D) este degradat şi denivelat, iar vegetaţia forestieră de pe marginile sale împiedică vizibilitatea şoferilor. Mai multe accidente s-au petrecut pe acest drum, cel mai grav în 27 aprilie 2015, când doi oameni au murit în maşina răsturnată într-o râpă. Zilele trecute, un alt accident rutier a avut loc, într-una din numeroasele curbe cu vizibilitate redusă ale drumului. Curios, din şoseaua de 50 de kilometri Hunedoara – Lunca Cernii de Sus, care ocoleşte lacul de acumulare, doar porţiunea de 30 de kilometri între Topiţa şi Lunca Cernii de Sus (până la limita judeţului Hunedoara) a fost modernizată, pe fonduri de la uniunea Europeană, tronsonul Hunedoara – Topliţa nefiind inclus în proiect.

Turiştii care ajung în zona de agrement a Lacului Cinciş sunt invitaţi să se cazeze fie la pensiuni, fie în locurile de camping private. Dacă în urmă cu un deceniu, cea mai mare parte a terenurilor de pe malul drept al lacului, de la şosea, erau libere, iar turiştii îşi puteau aşeza în voie corturile, în prezent puţine locuri au rămas neîngrădite de privaţi. Zeci de vile „împodobesc” malurile lacului, însă în majoritatea timpului, atmosfera zonei turistice a rămas una liniştită. La fel de liniştit este locul în care se afla o veche biserică părăsită, care în unele perioade este inundată de ape. Când nivelul lacului scade, se poate vedea ieşind din apă turla unei biserici străvechi.

Lacul Cinciş, iunie 2016

Lacul Cinciş, drumul care îl înconjoară

Lacul Cinciş - biserica

Lacul Cinciş, zona Casa Albă

Povestea lacului Cinciş
Lacul Cinciş a fost creat artificial prin construirea barajului Cinciş, la marginea municipiului Hunedoara. La începutul anilor 1960, cinci sate vechi, din Ţinutul Pădurenilor, au fost strămutate pentru a fi înfiinţată amenajarea hidrografică. Timp de mai multe decenii, Lacul Cinciş a fost sursa principală de alimentare cu apă a municipiului Hunedoara.

A fost, totodată, un loc de relaxare favorit al hunedorenilor. În prezent, chiar dacă zona de agrement de pe malurile apei s-a restrâns din cauza construcţiilor private, Cinciş rămâne un loc de camping important din judeţul Hunedoara. Pe malurile lacului se află mai multe moteluri şi zone de campare. În funcţie de condiţiile oferite, preţul cazării porneşte de la 80 de lei pe noapte şi poate ajunge la 150 de lei pe noapte. De asemenea, în zonele de camping amenajate, preţul aşezării corturilor porneşte de la 10 lei. Totuşi, există mai multe locuri în care turiştii pot campa gratuit. Principalul drum de acces spre Lacul Cinciş este drumul judeţean Hunedoara – Teliucu Inferior – Cinciş.

Sate înghiţite de ape
Între anii 1963 şi 1964, valea în care se aflau vechile aşezări Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia lui Crai, Moara Ungurului şi Ciuleni a fost inundată pentru a fi creat Lacul Cinciş, care a ajuns la o capacitate de aproape 30 de milioane de metri cubi de apă. În jurul apei care a înghiţit vetrele aşezărilor străvechi, atestate documentar încă din secolul XIV, şi a dus la devastarea bisericilor şi a cimitirelor lor, au fost născocite poveşti înfiorătoare. Unele dintre aceste relatări vorbesc despre faptul că lacul ar fi bântuit de spiritele oamenilor îngropaţi în cimitirele înghiţite de apă, că aici s-au înecat oameni, iar cadavrele nu au mai ieşit la suprafaţă, că în trecut animalele nu se apropiau să bea apă din lac ori că pe fundul lui, în apele tulburi, trăiesc şerpi, caracatiţe sau balauri pe fundul lui.


Vă recomandăm şi:

FOTO Lacul Cinciş, ultimele pregătiri înainte de startul sezonului turistic. Cum arată destinaţia favorită a hunedorenilor

Lacul Cinciş redevine de la începutul lunii mai una dintre principalele destinaţii turistice ale hunedorenilor. Faţă de anii trecuţi, când malurile lacului din vecinătatea Hunedoarei erau destinate amatorilor de ieşiri cu cortul, în prezent cea mai mare parte a terenurilor sunt proprietăţi private, ocupate de pensiuni şi zone amenajate pentru camping.

Locuri bântuite din România: poveştile sumbre despre Castelul Corvinilor din Hunedoara şi blestemul Lacului Cinciş

Castelul Corvinilor şi Lacul Cinciş se numără printre locurile din România care au aprins imaginaţia pasionaţilor de paranormal. Există numeroase poveşti despre cele două obiective turistice, în care acestea sunt prezentate ca fiind sălaşul unor spirite care le bântuie din vremuri îndepărtate.

FOTO Blestemul Lacului Cinciş: cât adevăr se ascunde în legendele lacului care a înghiţit cinci sate şi cimitirele lor

Lacul Cinciş a fost creat la începutul anilor 1960, pe vatra a cinci cătune de pe Valea Cernei, pentru a satisface nevoia industrială de apă a combinatului siderurgic din Hunedoara. Satele au fost inundate, iar localnicii au fost nevoiţi să se mute. Se spune că asupra lacului au fost aruncate blesteme, că este bântuit, iar trupurile celor care se îneacă aici nu au mai fost scoase la suprafaţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite