VIDEO Cum a fost demolată „clădirea fantomă” din Parcul Corvin. Operaţiunea a durat o săptămână

Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ

Clădirea fantomă din Parcul Corvin a fost pusă la pământ într-o săptămână, după mai mult de un deceniu de la construcţia ei.

Ştiri pe aceeaşi temă

La o săptămână de la începerea lucrărilor de demolare a clădirii cu două etaje din Parcul Corvin, construcţia a fost pusă la pământ.

GALERIE FOTO

Urmează ca dărâmăturile să fie luate din perimetru şi ca terenul să fie ecologizat. Cel mai probabil, potrivit reprezentanţilor Primăriei Hunedoara, în locul imobilului care ocupa peste 900 de metri pătraţi vor fi plantaţi copaci.

Construcţia clădirii cu două etaje, care urma să fie fie folosită ca pizzerie şi restaurant, a început în 2006, în urma unei asocieri semnate în 2005 de o firmă privată cu Consiliul Local Hunedoara.

 

Din 2008, lucrările de construcţie a complexului de servicii au fost oprite, iar în 2015, contractul de asociere dintre Consiliul Local şi firma privată a fost reziliat. În 2016, primăria a primit în instanţă dreptul de a demola construcţia, pe cheltuiala societăţii private. În ultimii ani, clădirea a rămas abandonată şi a fost vandalizată. Parcul Corvin, întins pe aproape 35.000 de metri pătraţi, a fost înfiinţat în anii ’50, când au fost ridicate primele blocuri din cartierul O. M. (Oraşul Muncitoresc) al Hunedoarei.


Vă recomandăm să citiţi şi.

Centrul pietonal din municipiu va avea încărcătoare solare pentru telefoane şi tablete. Cât costă investiţia

Cum a eşuat „promenada” din centrul istoric al municipiului. Zona turistică a fost interzisă degeaba maşinilor

Construcţia fântânilor de cinci milioane de lei a fost amânată. Licitaţia a fost contestată, iar ofertele vor fi reevaluate


 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: