VIDEO Drumul spre Lacul Cinciş, pericol pentru şoferi. Ce soartă va avea şoseaua turistică ignorată în ultimii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoseaua Hunedoara – Lacul – Cinciş – Topliţa se numără printre cele mai aglomerate drumuri judeţene turistice din judeţ, însă a rămas şi una dintre cele mai degradate.

Începutul anului 2019 s-a arătat descurajator pentru turiştii care se îndreaptă spre Lacul Cinciş. Drumul Judeţean 687 Hunedoara – Teliucu Inferior – Lacul Cinciş – Topliţa este degradat şi plin de gropi, şi nu sunt şanse de a intra în reparaţii capitale în acest an.

În urma numeroaselor reclamaţii ale localnicilor, drumul a fost reparat parţial, iar un strat nou de asfalt a fost turnat în zona serpentinelor de la barajul Lacului Cinciş. Lucrările nu au acoperit însă zona cuprinsă între Motel şi izvoarele lacului.

Pe acest sector de circa şapte kilometri, care înconjoară Lacul Cinciş, au loc lucrări de amenajare a noii reţele de apă şi canalizare pentru localităţile din zonă. Marginea şoselei este ocupată de şanţuri, iar reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara susţin că abia după finalizarea lucrărilor se va putea interveni pentru refacerea carosabilului.

Imagine indisponibilă

Între timp, un sector de 15 kilometri al drumului judeţean a fost inclus pe lista celor zece şosele turistice, pe care CJ Hunedoara intenţionează să le modernizeze cu fonduri accesate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Cele zece drumuri  pentru care autorităţile speră să primească finanţare au fost împărţite în patru loturi, iar reabilitarea lor este estimată la aproape 200 de milioane de lei. Lotul I cuprinde reabilitarea DJ687D Teliuc – Topliţa (15,1 kilometri) şi a DJ687E Hunedoara -Teliucu Inferior – Ghelari - Poeniţa Voinii - Vadu Dobrii (30 de kilometri), din zona Lacului Cinciş. Costurile estimate de execuţie se ridică la 51,6 milioane de lei.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Bisericile „fantomă”, atracţiile bizare ale Lacului Cinciş. Ultimele rămăşiţe ale satelor aflate sub apă ascund poveşti înfiorătoare

Cele 10 şosele care vor fi modernizate pentru turişti. Drumul spre Lacul Cinciş şi cel al Mănăstirii Prislop sunt pe listă

VIDEO Cum se circulă pe scurtătura spre Mănăstirea Prislop, şoseaua construită între Lacul Cinciş şi Dealurile Silvaşului


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite