VIDEO Drumul feeric din munţi care a luat locul vechii căi ferate. Turiştii caută senzaţii tari în tunelul de 800 de metri
0La un deceniu de la dezafectarea uneia dintre cele mai vechi căi ferate din vestul ţării, terasamentul ei s-a transformat într-un drum neobişnuit, căutat de turişti pentru senzaţiile tari oferite de tunelul şi priveliştile sale.
Terasamentul celei mai vechi căi ferate înguste din Hunedoara a devenit un drum cu totul neobişnuit. Linia pe care în trecut circulau mocăniţele a fost dezafectată în urmă cu un deceniu, însă numeroase traverse de lemn care o susţineau au rămas înfipte în pământ şi s-au contopit cu noul drum, folosit cel mai adesea de căruţaşi, conducători de atv-uri şi motociclete KTM şi de biciclişti.
Calea ferată începea din vecinătatea Castelului Corvinilor, unde a funcţionat cea mai veche gară a oraşului Hunedoarei.
Acum în locul ei au rămas câteva ruine industriale, la poalele cărora este construit un hotel. De la castel mocăniţele cu minereu, buşteni şi dolomită, vagoanele care duceau oamenii din Hunedoara spre satele din Ţinutul Pădurenilor, circulau câţiva kilometri pe valea Zlaştiului, treceau apoi pe sub munte, printr-un tunel de aproape 800 de metri, ajungând pe valea Govâjdiei, şi se opreau la Furnalul de la Govâjdia, vechi de peste două secole. Întregul traseu de peste zece kilometri oferea călătorilor privelişti impresionante.
Primul punct de atracţie era podul de fier lung de peste 150 de metri, ridicat la înălţime peste şosea şi râul Zlaşti. Înaintea sa, lângă vechiul depou, trenurile treceau peste un pod curb, masiv, şi el vechi de peste un secol. În ultimul deceniu, clădirile depoului de vagoane s-au ruinat, podul curb a fost tăiat şi vândut la fier vechi, iar din podul cel mare a rămas doar scheletul.
Cel mai spectaculos traseu de cale ferată îngustă / VIDEO: Daniel Guţă, ADEVĂRUL
Marele tunel
Câteva cantoane părăsite se înşiruie pe valea Zlaştiului, pe marginea fostului traseul al mocăniţei, care trece pe deasupra unei fabrici imense şi a cerierei sale de talc şi dolomită. De la poalele versantului, vechiul traseu de cale ferată se distinge doar prin mulţimea de pini bătrâni care au fost plantaţi de-a lungul lui şi se ridică unul lângă altul deasupra pădurilor.
Ultimul canton de pe Valea Zlaştiului a fost locuit până în urmă cu câţiva ani de o vârstnică. Femeia trăia în izolare, fără curent electric şi fără utilităţi, având drept sursă de apă o fântână săpată în faţa casei. Acum clădirea pustie a intrat în ruină, iar interiorul i-a fost devastat. Dintr-o altă construcţie ridicată în apropiere au mai rămas câteva cărămizi şi molozul. De la casa solitară, drumul mocăniţei străbate câteva păşuni şi livezi, până la intrarea în cel mai spectaculos loc, tunelul de aproape 800 de metri. Tunelul care leagă dealurile Zlaştiului de valea Govâjdiei impresionează prin lungimea sa, dar şi prin starea sa bună de conservare.
În aproape 120 de ani de la construcţia lui, cărămizile cu care a fost izolat au rămas intacte, chiar dacă pe alocuri apa izvoarelor din munte s-a infiltrat în tavanul său.
Tunelul mare se numără printre foarte puţinele construcţii de pe traseul mocăniţei păstrate în întregime, în timp ce în ultimii ani clădirile haltelor şi ale depourilor, viaductele, podurile, podeţele şi linia ferată au fost distruse şi au dispărut. A devenit una dintre atracţiile turistice ale zonei şi dă fiori vizitatorilor care se aventurează prin el. Cei care vor să îl parcurgă sunt sfătuiţi să aibă o lanternă la îndemână. De la celălat capăt al tunelului, drumul mocăniţei îi aduce pe turişti la zeci de metri deasupra văii Govâjdiei într-un decor sălbatic.
La capăt de linie se află Furnalul de la Govâjdia, cel mai important monument vechi de arhitectură industrială din Hunedoara. Furnalul a fost ridicat în urmă cu două secole, de austro-ungari, la confluenţa pâraielor Runc şi Nădrab.
Investiţia a contribuit la dezvoltarea economică a zonei, chiar dacă furnalul nu a fost rentabil decât pentru câţiva ani. Scos din funcţiune definitiv în 1924, vechiul furnal a rămas în grija localnicilor, iar din anul 2000 a intrat pe lista monumentelor istorice.
Marile investiţii de la sfârşitul secolului al XIX-lea
Linia de cale ferată îngustă de la Hunedoara a fost construită la sfârşitul secolului XIX, fiind una dintre cele mai vechi din Transilvania. Povestea căii ferate care lega Hunedoara de Ţinutul Pădurenilor a început în 1899, iar investiţia a fost inaugurată în 29 septembrie 1900.
Linia înfiinţată pentru transportul călătorilor şi al minereului de fier, a fost realizată de societăţile austriece „Gfrerer”, „Schoch” şi „Grossmann”. Pornea de la Hunedoara, trecând prin valea Zlaştiului, valea Govăjdiei şi e valea Retişoarei, având staţia finală în Retişoara (Ghelari), aflată la 16 kilometri de Hunedoara.
În anii construcţiei căii ferate, Hunedoara trecea prin mari transformări. Începuse construcţia Uzinelor de fier, inaugurate în 1884 o dată cu deschiderea primului furnal. Oraşul donase 20 de hectare de teren şi pentru construcţia acestora. Până în anul 1902 au fost ridicate cinci furnale, iar până în 1906, în Uzinele Hunedoarei au fost puse în funcţiune 46 de cuptoare în care era prelucrat minereul destinat producţiei de fier şi de fontă şi, pentru câţiva ani, a celei de oţel.
Tot la sfârşitul secolului al XIX-lea, a avut loc inaugurarea liniei ferate care a legat nodul feroviar Simeria de Hunedoara. Şi tot atunci Castelul Corvinilor a trecut prin cel mai amplu proces de restaurare. Calea ferată îngustă a funcţionat aproape neîntrerupt timp de peste un secol. În 1990, la depou lucrau 120 angajaţi cu tot cu personalul de întreţinere, manevranţi şi mecanici. Declinul combinatului siderurgic a pecetluit soarta liniei de cale ferată îngustă. Din 2009, ultimii kilometri ai tronsonului feroviar au fost dezafectaţi, iar materialul a fost dat la fier vechi sau revalorificat în construcţii. În prezent, din tronsonul feroviar a rămas doar terasamentul şi două tuneluri.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
