VIDEO Dezastru ecologic pe Lacul Cinciş. Insulele plutitoare de gunoaie distrug cea mai frumoasă apă a Hunedoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lacul Cinciş
Lacul Cinciş

Insulele de gunoaie plutesc pe Lacul Cinciş, transformându-l într-o întindere de apă neprimitoare pentru turişti.

Lacul Cinciş oferă în aceste zile turiştilor un peisaj dezolant, în special în zona din amonte. Nivelul apei a crescut, iar o dată cu inundarea malurilor în lac au ajuns tone de gunoaie aruncate de localnici, turişti şi pescari. Alte deşeuri au fost aduse de viiturile înregistrate pe râul Cerna, care traversează mai multe sate din Ţinutul Pădurenilor şi se revarsă în lacul de acumulare.

GALERIE FOTO

S-au format adevărate insule plutitoare de gunoaie, întinse pe sute de mii de metri pătraţi. Unul dintre punctele de atracţie pentru amatorii de fotografii, ruinele bisericii catolice de la coada barajului, a devenit o adevărată groapă de gunoi, sub care abia se mai vede luciul apei. Nivelul lacului de acumulare a crescut la 104 la sută în ultimele zile, susţin reprezentnţii Serviciului de Gospodărire a Apelor. O parte a gunoaielor care acoperă întinderea de apă vor fi deversate prin scurgerile barajului în râul Cerna care traversează Hunedoara, înainte de revărsarea în Mureş.

lacul cincis foto daniel guta adevarul

Nicio autoritate nu a anunţat măsuri pentru îndepărtarea gunoaielor din lac.

lacul cincis foto daniel guta adevarul

Povestea Lacului CInciş
Lacul Cinciş, cea mai populară destinaţie turistică din Ţinutul Pădurenilor, se află la 15 kilometri de Hunedoara şi este înconjurat de numeroase pensiuni, campinguri şi case de vacanţă. Barajul Lacului Cinciş a fost construit la începutul anilor ’60, iar lacul său de acumulare, care alimenta Hunedoara şi combinatul siderurgic, a dus la inundarea a cinci sate vechi din Ţinutul Pădurenilor. Oamenii locului au fost nevoiţi să se mute, luându-şi cu ei ce mai puteau salva, dar sub apă au rămas cimitirele străvechi şi mai multe biserici.

Biserica romano-catolică, unul dintre lăcaşele ruinate în anii ’60, a devenit un loc atractiv pentru turiştii veniţi la Cinciş. A fost ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din ordinul împărătesei Maria Tereza, iar în jurul ei, acoperite de pădure şi ape se găsesc ruinele mai multor case şi ateliere de fier din satul dispărut Baia de Crai. Zidurile altei biserici, ortodoxe, au rămas şi ele în picioare şi au devenit atracţiile neobişnuite pentru excursionişti şi amatori de fotografii. Un alt lăcaş stă scufundat în ape, iar uneori, în vremurile secetoase, când nivelul lacului de acumulare scade vertiginos, i se poate vede turla ieşind din apele tulburi ale Cincişului.

lacul cincis foto daniel guta adevarul

Toate stau mărturii pentru povestea amenajării lacului de acumulare, una cu care localnicii s-au împăcat, deşi mai păstrează legende despre spiritele morţilor din cimitirele inundate, care bântuie aceste locuri şi alungă animalele şi despre blestemele aruncate de bunicii lor asupra apei. Pe un alt mal al Lacului Cinciş, Nicolae Ceauşescu a avut propria casă de vacanţă, o vilă construită în anii ’70 în complexul „Casă Albă“, înconjurată de pădure şi închisă în prezent.

lacul cincis foto daniel guta adevarul

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO „Locul unde se naşte fierul”. Ce a mai rămas din marea exploatare minieră cu o istorie de peste două milenii

VIDEO Satul pustiu din munţi care atrage străini: „Chiar şi oameni din Luxemburg şi-au cumpărat case aici”

FOTO Imaginile de basm ale iernilor de altădată din satele României. Cum s-au transformat locurile de vis din anii '30


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite