VIDEO Cursa infernală a unui autocar pe DN 7. Cum a evitat un şofer tragedia în ultimul moment

Cursa riscantă a unui autocar pe DN 7

Pasagerii unui autocar au trecut prin momente de spaimă în timp ce şoferul maşinii a fost la un pas să provoace o tragedie pe Drumul Naţional 7.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aflat într-o coloană de maşini care circula pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Zam (judeţul Hunedoara), şoferul unui autocar s-a aventurat într-o depăşire neregulamentară care se putea transforma într-o tragedie.

Un şofer care circula din sens opus a reuşit să evite la timp impactul dintre autoturismul pe care îl conducea şi autocarul afla pe contrasens, în depăşirea unui autotractor care transporta autoturisme.

Bărbatul care circula regulamentar a frânat brusc pentru a-i da posibilitatea celui aflat la comanda autocarului să se replieze. Scenele au fost filmate de Lucian Ignat, cu ajutorul camerei de bord a maşinii.

„Siguranţa pasagerilor şi a tuturor participanţilor la trafic este prioritatea numărul unu pentru FlixBus şi nu tolerăm niciun fel de abatere de la regulile de siguranţă rutieră. Fiecare partener de transport este obligat contractual să respecte prevederile legale şi regulile de circulaţie rutieră. Toţi şoferii FlixBus beneficiază de pregătire completă şi regulată în domeniul măsurilor de siguranţă. FlixBus a transmis un avertisment către partenerul de transport local care a anunţat că va începe o cercetare disciplinară pentru şoferul implicat”, au informat reprezentanţii companiei Flixbus.

„FlixBus consideră inacceptabilă nerespectarea regulilor de circulaţie rutieră şi astfel de incidente nu sunt tolerate. După ce am trimis un avertisment oficial către partenerul nostru de transport local, a fost începută o cercetare disciplinară şi putem confirma că şoferul respectiv a fost exclus de pe liniile operate în colaborare cu FlixBus”, au completat reprezentanţii companiei.

 

VIDEO: Lucian Ignat

Astfel de evenimente ar fi mai rare, potrivit şoferilor, dacă tronsonul de autostradă care „dublează” acest sector al DN 7, respectiv Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj - Deva, ar fi fost dat în folosinţă. Cei 21 de kilometri ai autostrăzii urmau să fie inauguraţi în luna august, însă recepţia lucrărilor nu a mai fost realzatăde Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.


Mai puteţi citi şi:

Accident pe un bulevard din Hunedoara: o femeie a fost lovită de maşină în timp ce traversa pe trecerea de pietoni

Revoltă după tragedia şoferului intrat pe contrasens pe DN 7. Indicatorul care a creat confuzia criminală

Tânăr motociclist mort într-un accident rutier. O pasageră de 25 de ani a ajuns în stare gravă la spital

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: