VIDEO Clipe de coşmar pentru o familie de turişti polonezi, cu trei copii mici, aflată în vizită la Cetatea Devei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sejurul unei familii din Polonia s-a întrerupt brutal la poalele Cetăţi Devei, pe o stradă îngustă, abruptă şi întortocheată.

O familie din Polonia a trecut prin momente de coşmar, la poalele Cetăţii Devei. Cuplul de turişti străini însoţit de trei copii a încercat să urce spre Poarta I a monumentului medieval, pe Strada Cetăţii, îngustă, abruptă şi întortocheată, cu o maşină care tracta o rulotă. O manevră greşită a dus la răsturnarea rulotei, însă ocupanţii ei au scăpat teferi.

„Am fost mulţumit că am putut ajuta oameni aflaţi la ananghie: o familie de turişti din Polonia, cu trei copii mici, a avut un accident pe strada Cetăţii. Nimeni nu a fost rănit, am reuşit să repunem rulota pe roţi şi turiştii să-şi continue vacanţa”, spune primarul Florin Oancea.

Anul trecut, reprezentanţi primăriei plănuiau achiziţia a două trenuleţe turistice rutiere care să îi ducă pe vzitatori la parcarea din zona Porţii I a cetăţii medievale. Deocamdată măsura nu a fost pusă în aplicare. Strada Cetăţii, propusă ca traseu, are însă o declvitate mare şi este greu accesibilă pentru maşinile cu tonaj.

Imagine indisponibilă

Foto şi video: Primăria Deva.

Cetatea Devei datează, potrivit unor istorici, din secolul al XII-lea şi a fost una dintre cele mai greu de cucerit fortăreţe din Transilvania medievală. De la începutul secolului al XIX-lea a intrat în ruină, iar în anul 1849 o explozie a dus la dstrugerea ei aproape în întregime. Incintele sale exterioare au fost reabilitate în perioada 2013 – 2016, în urma unui proiect al municipalităţii, finanţat de Uniunea Europeană. Primăria Deva a obţinut o finanţare europeană de cinci milioane de euro pentru restaurarea Incintei I (Palatul) a aşezării, cea mai bogată în vestigii istorice.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Cetatea Devei, împodobită de iarnă, dar mai pustie ca niciodată. Ce îi lipseşte pentru a-şi aduce turiştii înapoi

VIDEO Clădirea misterioasă de sub Castelul Corvinilor. Imagini inedite cu aşezarea istorică transformată în ruină

Ioan de Hunedoara, omagiat în oraşul de la poalele Castelului Corvinilor. Au trecut 562 de ani de la moartea voievodului

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite