VIDEO Ciudanoviţa, oraşul-fantomă ridicat de sovietici unde oamenii sunt dependenţi de uraniu. „Se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici“
0
Fosta colonie muncitorească de la Ciudanoviţa, înfiinţată la poalele minelor de uraniu din Munţii Banatului, s-a transformat într-un oraş fantomă, din care însă mulţi dintre localnici refuză să plece, în ciuda avertizărilor cu privire la pericolul radiaţiilor.
Până la mijlocul anilor ’90, când minele de uraniu din Munţii Banatului s-au închis, colonia muncitorească de la Ciudanoviţa se înfăţişa oaspeţilor ei ca un orăşel de munte, izolat de restul lumii.
„Şantierul”, după cum îi spun localnicii, găzduia în urmă cu jumătate de secol aproape 10.000 de oameni. Minerii aduşi din zona Moldovei, a Câmpiei Române şi chiar şi din Uniunea Sovietică locuiau în blocurile cu două şi trei etaje şi în nenumăratele barăci de la poalele Dealului Golgota, unde se afla exploatarea minieră.
În vale, la câţiva kilometri de colonia muncitorească, se află vetrele satelor Ciudanoviţa şi Jitin, cu case vechi de piatră locuite şi ele în trecut de numeroase familii de mineri.
Întreaga zonă, aflată între Reşiţa şi Oraviţa, s-a depopulat o dată cu declinul mineritului. Orăşelul ascuns de lângă zăcămintele şi haldele de uraniu s-a ruinat în ultimele decenii, iar câteva dintre cele aproape 20 de blocuri din cărămidă, ridicate de la începutul anilor ’60, s-au prăbuşit. Clădirile rămase în picioare sunt locuite de vreo 400 de oameni. Locuri de muncă nu sunt, iar de turism nici nu poate fi vorba, în ciuda centrului de informare turistică înfiinţat în mijlocul coloniei: accesul dinspre Reşiţa şi Oraviţa este dificil, iar puţini străini zăbovesc în zonă.
Mulţi dintre foştii ortaci au decis să nu plece din Ciudanoviţa, în ciuda nenumăratelor avertizări ale specialiştilor cu privire la efectele radiaţiilor de uraniu înregistrate în zonă şi la reziduurile periculoase care pot ajunge în apa freatică.
De ce nu pleacă oamenii din Ciudanoviţa
Vasile Voloca (60 de ani) a lucrat 20 de ani la mina de uraniu din Ciudanoviţa şi a locuit timp de două decenii într-unul dintre blocurile de la marginea coloniei, acum ruinat. A venit din Botoşani pentru a se angaja la mina de uraniu, ademenit de salariul bun, însă după ieşirea la pensie s-a temut să plece.
„Poate există radiaţii de la haldele de uraniu care înconjoară satul, însă pe noi nu ne afectează. În schimb, se petrec lucruri ciudate cu cei care pleacă de aici, după mai mulţi ani în care s-au obişnuit cu aerul acestui loc. Se îmbolnăvesc repede o dată ce îl schimbă. Un coleg de-al meu de la mină, întors în Botoşani, în câteva luni s-a uscat de tot... S-a îmbolnăvit grav şi devenise de nerecunoscut”, povesteşte Vasile. Fostul miner are în grijă aproape 100 de stupi, pe dealul din vecinătatea blocului în care locuieşte. Are o pensie de 2.500 de lei, din care plăteşte o chirie de 10 lei primăriei, pentru locuinţă. Apa captată prin cădere de la un izvor din munte este gratuită, iar localnicii mai achită circa 10 lei de familie, pentru ridicarea gunoiului.
Petrică Pătrău (62 de ani) a lucrat la mina din Lişava, învecinată coloniei, aproape 20 de ani. S-a născut în Ciudanoviţa, iar câţiva ani i-a petrecut în Valea Jiului, muncind în exploatarea minieră de la Vulcan. Putea rămâne în Valea Jiului, dar a decis să se înoarcă în locurile natale.
„Am lucrat mulţi ani în subteran, până la aproape 750 de metri adâncime, în mina de uraniu. Pentru noi mina a fost un lucru bun, ne-a dat un loc de muncă şi locuinţă. Păcat de spitalul din Ciudanoviţa, care s-a închis din anii ’90, o dată cu mina, şi apoi s-a prăbuşit cu totul. Era mai mare decât cel din Oraviţa şi avea medici mai buni, iar acum la câtă lume este bolnavă aici, nu numai din cauza uraniului, noi nu mai avem niciun medic”, povesteşte pensionarul. Spune că s-a întors în Ciudanoviţa de dragul locurilor în care a copilărit, altă dată pline de viaţă, dar şi pentru că în orice alt loc nu i-ar fi priit.
„S-au mai întors şi alţii. Un bătrân de 82 de ani s-a mutat la Ciudanoviţa şi a povestit că în tinereţe a lucrat la construcţia blocurilor de aici, împreună cu sovieticii. A venit să moară aici”, adaugă Petrică.
Secretele coloniei de la poalele minei de uraniu
Povestea coloniei muncitoreşti de la Ciudanoviţa păstrează nenumărate mistere. A fost înfiinţată în anii ’50 de sovietici, care conduceau Sovrom Kvartit (societatea româno-sovietică a uraniului), iar mina s-a aflat şi sub controlul Ministerului de Interne al acelor ani.
Sovromurile au fost companii româno-sovietice înfiinţate după 1945, în urma unui acord economic semnat între statul român şi Uniunea Sovietică. În anii 1950, o dată cu înfiinţarea Societăţii româno-sovietice „Sovrom Kvartit“, România se angaja să exploateze zăcămintele de uraniu, pentru furniza materialul necesar sprijinirii programului nuclear militar sovietic. Până la începutul anilor 1960, susţin unii cercetători, România a livrat Uniunii Sovietice aproape 20.000 de tone de uraniu metal).
Localnicii nu ştiau cât de nocive erau condiţiile în care munceau şi cât de bogat este zăcământul.
„În vremurile noastre puţini s-ar mai apropia de o astfel de mină de uraniu, dar în trecut lumea nu ţinea cont de radiaţii. Mulţi mineri se angajau aici, spre exemplu, doar pentru a avea un loc călduţ unde să stea iarna. Au venit într-un an 17 oameni, luaţi de pe stradă. Li s-au dat haine, masă, cazare. Unii îşi amenajaseră, din cartoane, un loc unde să doarmă în minp. După vreo trei luni, când s-a încălzit vremea, unul singur a mai rămas. Mai mult a cheltuit mina cu ei, decât au produs ei”, povesteşte Vasile Voloca.
Pensiile foştilor ortaci reprezintă sursa principală de venit a oamenilor din Ciudanoviţa. Pe strada din pavaje de piatră care înşiră blocurile „Şantierului”, liniştea e tulburată doar de copiii care se joacă fără griji, în timp ce câţiva adulţi taie lemne pentru a-şi încălzi locuinţele sau hrănesc păsările de curte lăsate să zburde pe drum.
Înspre Golgota, dealul ocupat de haldele exploatării de uraniu, clădirile mărginaşe au rămas tot mai pustii şi dărăpănate. Este lumină doar la ferestrele unui „modul” tratare a apelor de mină contaminate, o clădire veche, de care cei care se apropie sunt avertizaţi de pericolul radioactivităţii.
Motive de îngrijorare
Urmările exploatării de la Ciudanoviţa, care a funcţionat între 1952 şi 1997, au fost considerate catastrofale de organizaţiile ecologiste. Acestea au reclamat că haldele fostelor mine de uraniu au rămas neacoperite în totalitate, iar rezidurile periculoase ajung în apa freatică. Conform organizaţiilor de mediu, în anul 2016, la Ciudanoviţa, radiaţiile de uraniu depăşau de 100 de ori limita de alertă şi că neecologizarea celor peste 20 de halde din zonă reprezintă un pericol permanent nu doar pentru cei câteva sute de localnici din Ciudanoviţa, dar şi pentru populaţia din zona Caraş-Severinului. Recent, oficialii Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin ofereau asigurări că sănătatea oamenilor nu este pusă în pericol, iar fondul natural radioactiv se încadrează în limitele normale.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
