VIDEO Centrul municipiului îşi schimbă înfăţişarea. Cum arată primele suprafeţe de pavaj turnate pe noua pietonală

Centrul pietonal îşi schimbă înfăţişarea

După trei luni de lucru la noul centru pietonal din Hunedoara, echipele de pavatori au putut, în sfârşit, să înceapă montarea pavajelor.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

După mai mult de trei luni, în care Bulevardul Corvin şi zona Casei de Cultură din Hunedoara s-au aflat în şantier, miercuri au început lucrările de montare a pavajelor, în zona uneia dintre fântânile de pe bulevard.

O dată cu montarea noilor pavaje, zona intrată în şantier pe o suprafaţă de 11.000 de metri pătraţi îşi va schimba cu totul înfăţişarea. De asemenea, se va reduce disconfortul localnicilor. Lucrările de montare a pavajelor vor dura câteva săptămâni, în funcţie de vreme. În unele locuri pavajele vor reprezenta motive populare.

În ultimele zile, au fost plantaţi o parte din cei peste 80 de arbori din zona de promenadă, au fost montaţi noii stâlpi de iluminat şi au continuat lucrările la fântâna muzicală, în valoare de un milion de euro, din faţa Casei de Cultură.

 

Investiţia de peste două milioane de euro prevede transformarea Bulevardului Corvin, pe tronsonul dintre Casa de Cultură şi Parcul Copiilor, într-o zonă pietonală, în care va fi permis doar accesul maşinilor care aprovizionează magazinele şi localurile din zonă.

Noua arteră pietonală va fi dotată cu mobilier urban şi iluminat ambiental, dar şi cu trei fântâni arteziene, dintre care una muzicală.


Vă recomandăm să citiţi şi.

Centrul pietonal din municipiu va avea încărcătoare solare pentru telefoane şi tablete. Cât costă investiţia

Cum a eşuat „promenada” din centrul istoric al municipiului. Zona turistică a fost interzisă degeaba maşinilor

Construcţia fântânilor de cinci milioane de lei a fost amânată. Licitaţia a fost contestată, iar ofertele vor fi reevaluate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: