VIDEO Prăvăliri de versant pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva. O gaură imensă a fost semnalată pe „Dealul Liliecilor”

Şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva, lucrări pe Dealul Liliecilor

Constructorii Lotului IV al autostrăzii Lugoj – Deva lucrează la consolidarea versantului de la Şoimuş. Mai multe imagini publicate pe Facebook arată o nouă prăvălire a unei porţiuni din „Dealul liliecilor”.

Ştiri pe aceeaşi temă

O nouă surpare a fost înregistrată pe „Dealul Liliecilor” de la marginea satului Şoimuş, unde versantul este excavat pentru a face loc unui sector de doi kilometri al Lotului IV din Autostrada Lugoj – Deva, arată imaginile publicate pe pagina de Facebook Deva 24 Live. 

Fotografiile au fost realizate sâmbătă, de pe malul Mureşului. În ele se vede cum o bucată din versant a luat-o la vale, lăsând în urma ei o gaură uriaşă.

Nu se poate vorbi de o alunecare de teren, susţin reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.

„Am verificat situaţia semnalată cu inginerul nostru care se afla pe şantier, la lotul 4. Este vorba de o prăvălire de material, în speţă, un bolovan. Astfel de evenimente sunt inerente într-un şantier, mai ales când se sapă în deal.Respectiva prăvălire nu a afectat cu nimic derularea lucrărilor. Ultima dată când a fost domnul ministru Răzvan Cuc pe şantier, constructorul a dat asigurări că a găsit soluţia tehnică pentru stabilizarea dealului”, a transmis Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, pentru adevarul.ro.

Marţi, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a publicat imagini din zona Dealului Liliecilor, menţionând că sunt efectuate lucrări de consolidare: „Imagini de pe şantierul Autostrăzii A1, Lugoj-Deva, Lotul 4. Se lucrează la consolidarea zonei de rambleu a versantului Soimuş”, a informat DRDP Timişoara.

 

Alunecările de teren

Probleme de stabilitate a versantului au fost semnalate în mai multe zone pe sectorul de doi kilometri încă din toamna anului trecut, când s-au înregistrat alunecări de teren. Aceste fenomene nu au afectat corpul autostrăzii, ci doar versantul, iar în ultimele luni muncitorii au lucrat la consolidarea peretelui de rocă. „Inginerii mi-au spus că până la urmă este bine că se întâmplă acest lucru acum, pământul vine în vale, buldozerele îl iau şi cu atât mai bine, după ce va fi deschisă această secţiune vor fi eliminate aceste riscuri. Este prima lucrare de asemenea anvergură şi în condiţii atât de grele pe care o efectuăm în România în ultimii 20 de ani cel puţin”, declara atunci fostul ministru al Transporturilor, Lucian Şova.

Problemele „Dealului Liliecilor”
Lotul IV al viitoarei autostrăzi Lugoj - Deva se află în şantier din primăvara anului 2014. Pe „Dealul Liliecilor” au avut loc cele mai complexe lucrări de pe acest tronson, dintre Şoimuş şi Ilia. Excavările au durat mai mult de doi ani, iar începerea lucrărilor pe sectorul de doi kilometri al versantului a fost întârziată în urma descoperirii unei peşteri populată cu câţiva lilieci. Grota a fost cercetată vreme de un an, iar în final autorităţile au decis mutarea celor mai puţin de zece lilieci comuni, care se adăposteau în ea, şi continuarea proiectului. „Problema peşterii cu lilieci de la Şoimuş bloca lucrările încă din anul 2014”, informau recent reprezentanţii Companiei Naţională de Infrastructură Rutieră. Lotul IV, de 22 de kilometri, este construit de asocierea Tehnostrade, Spedition UMB, iar costurile iniţiale, potrivit contractului din 2013, au fost de 419,4 milioane lei fara TVA. Până în luna august, potrivit drumarilor, atât lotul IV, cât şi Lotul III, în lungime de 21 de kilometri, aflat în continuarea acestuia, vor fi date în folosinţă.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO „Dealul Liliecilor“ de pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: cum se lucrează pe ultimii doi kilometri rămaşi

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva: primul ecoduct a fost realizat pe Lotul IV. Leagă Munţii Apuseni de Valea Mureşului

VIDEO Imaginile de pe Autostrada Lugoj - Deva care arată cât au avansat lucrările. Când va fi finalizat Lotul 3

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: