VIDEO Ţurcana, Regina munţilor. Marea sărbătoare a crescătorilor de oi a avut loc la poalele cetăţilor dacice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de oameni au venit duminică la sărbătoarea oierilor din Munţii Orăştiei „Ţurcana  - Regina Munţilor”. Târgul de la poalele cetăţilor dacice a ajuns la cea de-a cincisprezecea ediţie.

Cea mai mare sărbătoare a ciobanilor a avut loc, duminică, la marginea satului Costeşti (comuna Orăştioara de Sus, Hunedoara).

GALERIE FOTO

Platoul de la poalele cetăţilor dacice a fost ocupat de dimineaţă de mii de oameni veniţi la „Ţurcana – Regina Munţilor” – un târg destinat producătorilor agricoli şi mai ales crescătorilor de oi.

Evenimentul a ajuns la a cincisprezecea ediţie şi s-a bucurat şi în acest an de un număr mare de participanţi. Oaspeţii târgului au fost invitaţi să guste produsele tradiţionale din zonă - balmoşul, pastrama de oaie şi tocana de oaie -  şi să petreacă la spectacolul folcloric. Au fost expuse cele mai frumoase oi din rasele româneşti, iar crescătorii de animale au putut afla noutăţi despre programele destinate lor.

image
image
image

Ţurcana este una cele mai cunoscute şi răspândite rase de oi din România. Este cunoscută pentru rezistenţa şi adaptabilitatea speciei, care face să poată fi crescută atât în zonele de munte, cât şi la câmpie. Oaia Ţurcană poare fi, la rândul ei, de mai multe soiuri: Ţurcană albă (Bele), oaie Oacheşe, oaie Bucălăi, oi Brezate sau oi Mărcuşe. Cea mai reprezentativă este oaia Ţurcană Bucălaie cu părul de pe faţă şi picioare de culoare castanie spre negru, crescută în Depresiunea Haţegullui şi Munţii Orăştiei.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Ministrul Petre Daea la târgul oierilor: „Am văzut o ciobăniţă care dacă într-o zi nu se întâlneşte cu lupul, a doua zi vine de două ori la stână”

VIDEO Ministrul Agriculturii, la „Miss Bălţata românească”. Ce cadou a primit Petre Daea de la crescătorii de animale

Fermele de animale şi grădinile ascunse după blocurile gri din Hunedoara

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite