VIDEO ŞOCANT Hingherii acuzaţi de uciderea brutală a unui maidanez riscă închisoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii serviciului de ecarisaj din Vulcan înregistraţi cu o cameră video în timp ce ar fi torturat şi ucis un maidanez, pe o stradă din localitate, au fost puşi sub urmărire penală pentru infracţiuni la legea privind protecţia animalelor. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă o pedeapsă de până la un an de închisoare.

O asociaţie pentru protecţia animalelor a depus o plângere penală împotriva angajaţilor serviciului de ecarisaj, înregistraţi într-una din nopţile trecute, în timp ce au chinuit un maidanez, stangulându-l şi lovindu-l în cap cu un par, o violenţă gratuită de o perversitate cum rar s-a mai întâlnit, susţin membrii asociaţiilor pentru protecţia animalelor.

Câine maidanez torturat şi omorât cu un par de hingheri în plină stradă, în Vulcan

„Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care persoanele acuzate de maltratarea şi uciderea câinelui vor fi cercetate, pentru a se stabili dacă se fac vinovate la legea pentru protecţia animalelor”, a precizat inspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Cruzime faţă de animalele fără stăpân: maidanezi împuşcaţi pe străzile oraşului Deva

O haită numeroasă de maidanezi stăpâneşte şi terorizează centrul municipiului Deva

Un maidanez a devenit poştaşul judecătorilor din Petroşani

Dacă hingherii vor fi găsiţi vinovaţi de cruzime împotriva maidanezului riscă până la un an de închisoare.

ATENŢIE, IMAGINI EXPLICITE!

Cercetaţi disciplinar
În această dimineaţă, angajaţii serviciului de ecarisaj din Vulcan au fost chemaţi pentru a da explicaţii în faţa conducerii Primăriei Vulcan. Gheorghe Ile, primarul oraşului, a declarat pentru Adevărul de Seară Hunedoara că din imaginile şocante surprinse de un camareman amator nu se vede că animalul ar fi fost ucis, ba mai mult, câinele este teafăr şi se află într-un adăpost.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite