Viaţa ultimilor grofi din cea mai bogată familie din Transilvania. Ce se petrecea în luxosul castel al urmaşilor de cneji

Viaţa ultimilor grofi din cea mai bogată familie din Transilvania. Ce se petrecea în luxosul castel al urmaşilor de cneji

Familiile grofilor la vânătoare, la începutul secolului trecut. Printre ei se află şi Lajos Kendeffy (dreapta). Sursa: Archive.org

Mărturiile culese de la localnici oferă detalii inedite despre viaţa ultimilor grofi rămaşi în România, din faimoasa familie Kendeffy.

Ştiri pe aceeaşi temă

Kendeffy, cea mai bogată familie din istoria Transilvaniei, avea rădăcini româneşti (cnejii Cândea din Evul Mediu) şi ar fi stăpânit, înainte de Legea Reformei agrare din 1921, potrivit presupuşilor urmaşi ai acesteia, peste 200.000 de hectare pe actualul teritoriu al României.

Comorile medievale ale Ţării Haţegului: cele mai vechi biserici de piatră şi castele făcute de cneji VIDEO

Prăbuşirea unui castel faimos din Ţara Haţegului. Conacul celor mai bogaţi grofi a ajuns un loc de groază VIDEO

Tenebrele castelului Nopcsa. Locul plin de secrete întunecoase trece prin mari transformări VIDEO

Reforma agrară care a urmat Marii Uniri din 1918 a dus la expopierea de către Statul român a numeroase şi întinse suprafeţe deţinute până atunci de nobilimea maghiară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

„Prin această lege s-au expropriat parţial moşiile celor rămaşi în ţară şi în totalitate moşiile (domeniile) celor plecaţi (în terminologia legii cei declaraţi “absenteişti”). În ceea ce priveşte pădurile, exproprierea s-a făcut în scopul formării pădurilor şi păşunilor comunale. Fără excepţie, exproprierea s-a făcut prin acordare de despăgubiri, Statul Român plătind sume imense”, informa un raport al Curţii de Conturi, din 2013.

Printre cei declaraţi „absenteişti”, pentru că au părăsit definitiv România, s-a numărat Lajos Kendeffy, unul dintre ultimii mari latifundiari din familia Kendeffy. Fratele său Gabor (1875-1962) şi soţia acestuia Susana Kendeffy (fostă Banffy) au decis să rămână în ţară şi au locuit până în 1946 în castelul din Sântamaria Orlea.

 

Soţii Kendeffy au păstrat, până la naţionalizarea averilor impusă de regimul comunist în 1948, mai multe moşii în ţinutul Haţegului şi aproape 10.000 de hectare de teren forestier şi păşuni în Retezat şi împrejurimile masivului. În ciuda averii şi prestigiului de care se bucura înainte de Al Doilea Război Mondial, familia grofilor ducea o viaţă modestă, în afara zileleor de sărbătoare. Acest lucru rezultă din potrivit mărturiilor foştilor lor slujbaşi şi a documentelor de arhivă cercetate de preofesorul Iancu Badiu, autorul mai multor monografii ale Haţegului.

 

 


Castelul Kendeffy, la începutul secolului XX. Sursa Ilustrată Wikipedia

Calul cu măsea de aur

În adolescenţă, Vinereana Vasiu – o localnică din Sântamaria Orlea, lucrase ca slujnică la castelul nobiliar, aflat în vecinătatea oraşului Haţeg. Spăla rufe, îngrijea grădina de zarzavaturi, mulgea vacile grofilor şi făcea curăţenie în curtea imensă a castelului. Potrivit mărturiei sale, groful Gabor Kendeffy, pe care îl cunoscuse când acesta avea 50-60 ani, era mic de statură şi vorbea perfect româneşte.

„Când era bine dispus, ca să-şi atragă simpatia oamenilor din sat şi a slugilor, spunea că familia sa are origini româneşti. Dimineaţa, se plimba pe moşia sa întinsă pe un cal minunat, căruia îi pusese o măsea de aur. Dacă un om din sat dădea de o nenorocire şi avea nevoie de bani, mergea la castel şi era întotdeauna ajutat printr-un împrumut pe care putea să-l plătească şi prin muncă. Dacă vreun om era lovit şi avea o rană, mergea la castel unde era pansat şi îngrijit gratuit”, relata fosta slujnică, potrivit profesorului Iancu Badiu.


Castelul Kendeffy Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Soţia grofului, Susana Banffy, era o fire închisă, tăcută şi nepopulară printre români. Patru copii au avut cei doi nobili – trei băieţi şi o fată, relata fosta slujnică. Cea din urmă, Clara, a decedat în 2006, iar cenuşa ei a fost adusă într-un vas care a fost depus în mormântul tatălui ei, aflat în cimitirul din Haţeg.

„Mobilierul aflat în castel nu era aşa de bogat cum se spunea, în holul principal era un urs şi un vultur împăiat alături de alte trofee de vânătoare, arme, scuturi, armuri medievale. Pentru ”tanti Vinerica” mobilele erau vechi, fără valoare, cu mesele şi scaunele având picioare care se mişcau. Când s-a măritat fata Klara, o parte din mobilier a fost dus cu un camion şi îşi aminteşte că nu era într-o stare prea bună. La castel, geamurile nu aveau perdele, iar dantele aşezate pe mobilier erau în stil unguresc, având culorile roşu şi negru. Camerele erau mobilate modest cu un pat, o masă, o somieră. ”Tanti Vinerica” se miră cum puteau sta iarna în ele, că erau foarte friguroase. Baia era într-o clădire separată şi nobilii trebuiau să vină de acolo la castel îmbrăcaţi după ce se îmbăiau”, scrie Iancu Badiu.


Tanti Vinerica. Sursa: prof. Iancu Badiu

Autorul monografiilor Haţegului aminteşte că grofii mâncau de obicei modest şi puţin, spre bucuria slugilor care se înfruptau din rămăşiţele rămase de la mese.

„La ora patru după-masa se servea pâine cu unt, presărată cu ceapă tocată, alături de o cană de ceai cu lămâie. Meniul pe toată săptămâna era afişat în holul castelului. Alimentele erau păstrate într-o încăpere specială, numită ”gheţar”, unde se clădeau pereţi din gheaţă, adusă de la râu în timpul iernii, şi acoperiţi cu baloturi de paie pentru a nu se topi în timpul verii”, afirma fosta slujnică, citată de Iancu Badiu.

Sărbători fastuoase

Doar înaintea sărbători aveau loc pregătiri speciale. Atunci, în aşteptarea oaspeţilor înstăriţi, argintăria era curăţată, curcanii erau pregătiţi cu rom, iar porcii ţinuţi pe moşia de la Râu de Mori erau sacrificaţi. Pe mese erau aşternuţi purceii fripţi, de lapte, pivniţele cu vin şi ţuică ale grofului erau deschise, iar prăjiturile erau comandate de la un cofetar din Haţeg, apropiat familiei. Oaspeţii veniţi la castel petreceau în holul acestuia, unde fumau şi jucau cărţi. Apoi coborau pe terenul din spatele clădirii, pentru a juca tenis. Zeci de copii din sat se adunau să îi privească.

„Groful avea o mare gospodărie fiind foarte bogat. Lucrau la el zece birişi -  servitori care aveau în grijă fiecare câte patru vaci şi alte animale. În fiecare primăvară, ara 50 de hectare. O parte dintre ele le dădea oamenilor din sat să le lucreze în schimbul unei jumătăţi din recoltă. Avea batoză, tractor, care erau foarte scumpe în vremea aceea. În sat avea o mică fabrică de produse lactate, o fabrică de pâine şi una de mobilă. În fiecare zi trimitea un vagon de produse lactate la vânzare în Valea Jiului. În Munţii Retezat, contele Kendeffy avea munţii Galbena, Săcări, Borăscu Mic, Borăscu Mare, Drăcşanu şi Berhina, rămase moştenire de la strămoşi. Satele care aveau nevoie de păşunat pentru turme, în primăvară făceau târgul cu groful, dând în schimb produse, bani sau oamenii participau la lucrările agricole toamna”, relata slujnica, potrivit profesorului Iancu Badiu.

Gabor Kendeffy a murit în 1962, la Haţeg, deposedat de avere, iar soţia sa a părăsit apoi ţara.

Mai puteţi citi şi:

Secretele Castelului Kendeffy. Orgiile cu minore l-au dus la închisoare pe ultimul moştenitor

Marea retrocedare din Retezat către două austriece, un întreg şir de nereguli. Ce se întâmplă cu cele 10.000 de hectare

VIDEO „Bijuteriile“ din Ţara Haţegului. Povestea bisericilor medievale de piatră clădite din ruinele romane

Monumentul dedicat prinţului Rudolf al Austro-Ungariei, venit la vânătoare în Retezat, în 1882 VIDEO

Retrocedările controversate din Retezat. Decizie importantă în dosarul celor peste 10.000 de hectare VIDEO

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările