Viaţa deţinuţilor politici din anii '50. Metodele odioase de exterminare folosite pentru sute de mii de români

Viaţa deţinuţilor politici din anii '50. Metodele odioase de exterminare folosite pentru sute de mii de români

Lucrări la Canalul Dunăre - Marea Neagră, un loc destinat deţinuţilor politici.

Sute de mii de oameni au trecut prin teroarea temniţelor destinate deţinuţilor politici, organizate de un regim comunist hotărât să-i extermine pe românii care puteau fi consideraţi periculoşi pentru el.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primele decenii de comunism, peste 500.000 de români au fost arestaţi şi întemniţaţi pe motive politice, potrivit unor istorici.

Închisorile şi lagărele de muncă destinate deţinuţilor politici din România anilor ’50 nu erau cu nimic mai prejos, în ce priveşte teroarea, faţă de mult mai mediatizatele lagăre staliniste din Uniunea Sovietică, arătau mărturiile celor care au avut de suferit în ele.

Cel mai mult au avut de suferit elitele ţării, supuse unui regim de exterminare căruia puţini i-au supravieţuit. Iată câteva aspecte din viaţa de zi cu zi a deţinuţilor politici:

Stigmatul „deţinuţilor politici”
La fel ca în Gulag-ul sovietic, a fi deţinut politic în România primilor ani de comunism aducea omul lipsit de libertate pe cea mai joasă treaptă a ierarhiei din închisori. Deţinuţii de drept comun aveau mai multe privilegii, iar mulţi dintre ei se temeau de a fi asociaţi „duşmanilor regimului”. Corneliu Coposu, fostul lider ţărănist închis 17 ani în temniţele comuniste, relata cum a reacţionat un coleg de temniţă inclus „din greşeală” în rândul deţinuţilor politici.

„La un moment dat s-a deschis uşa celulei şi a intrat un domn cu aspect prosper, îmbrăcat în haine impecabile, care n-a încetat să protesteze, spunând: „Să vină procurorul, eu nu am ce să caut aici, eu sunt escroc, nu sunt deţinut politic şi vreau să beneficiez de regimul escrocilor, pentru că nu am de gând să îmi las oasele aici, sunt considerat în mod abuziv deţinut politic!” Lucru pe care l-a făcut în fiecare zi. A făcut nenumărate greve ale foamei, a cerut să vină procurorul, iar în cele din urmă, după vreo două luni de zile, a reuşit să obţină transferul lui la închisoarea de drept comun, care, aşa cum spunea el, era o salvare pentru că, cu banii pe care îi avea, o boierea. Fiind considerat deţinut politic era supus la toate torturile, presiunile morale şi regimul sălbatic al deţinuţilor politici”, rememora Corneliu Coposu, în volumul „Dialoguri cu Doina Alexandru” (ed. Anastasia, 1996).

Criminalii conduceau detaşamentele de muncă
Aproape 100 de lagăre de muncă în care au fost trimişi deţinuţi politici au funcţionat în România anilor ’50. „Elementele duşmănoase” regimului erau trimise în detaşamente de muncă forată pentru a fi folosite la cele mai istovitoare lucrări, în adevărate locuri ale morţii.

„În fruntea detaşamentelor erau de obicei numiţi criminalii înveteraţi, oameni brutali, interesaţi să se reabiliteze pe seama deţinuţilor politici şi care erau cinici şi complet lipisţi de conştiinţă”, îşi amintea Corneliu Coposu. Un astfel de loc era Canalul Dunăre – Marea Neagră, cu cele aproape 20 de lagăre de muncă ale sale, unde au fost aduşi peste 20.000 de deţiuţi politici. Aflaţi sub pază armată, sub soarele dogoritor sau gerul năprasnic ale Bărăganului şi Dobrogei, cei mai mulţi lucrau la săpatul şanţurilor, cu unelte rudimentare.

„Fiecare prizonier munceşte opt ore, se odihneşte opt ore şi apoi munceşte din nou pentru opt ore. Prizonierii locuiesc în barăci, dorm pe paie şi nu au mâncare suficientă. Rata mortalităţii este foarte ridicată printre ei”, arăta un document din iunie 1953, păstrat în arhiva CIA. Minele de uraniu deschise de la începutul anilor ’50, minele de plumb şi ocnele se aflau, de asemenea, pe lista celor mai periculoase locuri unde regimul comunist îşi trimitea prizonierii politici.  

Moartea prin înfometare
Din cauza hranei insuficiente şi slabă în calorii care le era alocată deţinuţilor politici, după 17 ani petrecuţi în închisoare, Corneliu Coposu ajunsese de la 114 kilograme la o greutate de doar 51 de kilograme. Mulţi alţi prizonieri care au trecut prin acelaşi regim nu au suprevieţuit foametei. „Mâncarea era sub orice nivel de existenţă şi consta, în special, din zeamă de varză murată cu o bucăţică de mămăligă sau pâine ce totaliza, după calculul unora din noi, în jur de 800-1000 de calorii. În scurt timp am început să ne clătinăm pe picioare, ceea ce însă nu ne-a descurajat”, relata Aurel Vişovan, fost deţinut politic la închisoarea din Piteşti. Mâncarea era constituită din arpacaş, orz decorticat, rar fasole, varză, dovleci, gulii, cartofi, care nu se vindeau, şi napi porceşti. Iar carnea – resturi nevandabile: copite, bojoci, buze, pieliţe şi capete de animale care, în ţările capitaliste nu s-ar fi dat nici măcar câinilor. Şi toate acestea erau în bună parte alterate, scria fostul deţinut politic Dumitru Bordeianu, despre regimul de la Gherla.

„Îmi aduc aminte de un fapt pe care nu-l voi uita toată viaţa mea. Eram în curtea închisorii la Gherla, nu departe de bucătărie, când am văzut cum deţinuţii de drept comun scoteau din beciul secţiei a II-a capete de bovine intrate în putrefacţie. Cu un băţ lung introdus prin ţeste, că să fie ţinute la distanţă, – atât era de insuportabil mirosul – cărăuşii fugeau cât îi ţineau picioarele până la bucătărie. Aici le azvârleau într-un butoi cu apă, unde erau spălate şi puse în cazane, pentru hrana deţinuţilor politici. Cei de drept comun aveau un alt meniu. Din cauza acestor deşeuri mulţi deţinuţi s-au îmbolnăvit de ficat, de rinichi şi de stomac, în special cei în vârstă şi cei care în libertate avuseseră un regim alimentar mai deosebit. Ce elemente nutritive puteau conţine aceste alimente?”, scria Dumitru Bordeianu, în „Mărturisiri din mlaştina disperării”.

La Canalul Dunăre- Marea Neagră, deţinuţii primeau dimineaţa 250 de grame de pâine neagră, o cană de ceai şi 35 de grame de marmeladă. La prânz primeau 250 de grame de pâine neagră, 350 de grame de supă, 300 de grame de fasole sau cartofi şi, de trei ori pe săptămână, 150 de grame de carne. La cină primeau 400 de grame de pâine de mălai şi 200 de grame de fasole sau cartofi. Mai primeau cinci ţigări şi 250 de grame de săpun pe lună, arăta o notă secretă a CIA, din 1952.

Torţionarii, „demonii închisorilor”
Munca istovitoare, înfometarea şi umilinţele de zi cu zi din temniţele destinate deţinuţilor politici se adăugau violenţelor fizice şi psihice le care aceştia erau supuşi de torţionarii cărora regimul le lăsase „mână liberă” se se comporte în cele mai sinistre moduri. Metodele de tortură folosite de Securitate în prmii ani de comunism erau inspirate din cele la care erau supuşi prizonierii Poliţiei Politice sovietice, iar mulţi nu le supravieţuiau.

„Securitatea are câteva aşa numite laboratoare în Bucureşti unde prizonierii sunt supuşi la şapte etape de tortură: a) bătaia la tălpile goale; b) supunerea victimei la aşa numita cursă „Manej”: deţinutul este pus să alerge în pielea goală în camera de interogare între 24 de ore şi 60 de ore fără oprire; c) bătaia cu o bară de fier la tălpi în timp ce victima este încălţată; d) „crăparea” victimei: mâinile deţinutului îi sunt legate de genunchi şi este suspendat de tavanul celulei, iar din când în când este lăsat să cadă pe podea cu o brutalitate teribilă; e) bătaia la piept: victima este silită să se aşeze pe podea şi apoi o masă de lemn este aşezată pe pieptul ei. Apoi doi sau trei agenţi lovesc continuu masa cu bastoanele, ore în şir; f) înfigerea acelor sub unghiile prizonierului; g) bătaia la testicule: sunt puse într-un săculeţ strâmt, legat de o tablă specială şi lovite ritmic cu un bici (telescop) de metal pliabil”, se arăta în nota secretă păstrată în arhivele CIA. Unele experimente ale terorii, cum a fost cel al „reeducării de la Piteşti” erau impementate chiar de către ceilalţi deţinuţi, cu complicitatea administraţiei închisorilor.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Mărturii terifiante despre opresiunea din comunism: pastorul închis doi ani în morga închisorii, chiaburul mort în temniţă după ce a înjurat partidul

Filmul crimelor comise de Armata Roşie în România după 23 august: femei împuşcate în cap sau călcate cu camionul de sovietici, execuţii mafiote, violuri

Bancul interzis de comunişti pentru care românii erau trimişi în închisoare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: