Viaţa în Certeju, cianuri sau foame

Viaţa în Certeju,  cianuri sau foame

Vechiul iaz de steril din Certeju de Sus ar putea avea un frate geamăn dacă se va redeschide mina

Acordul Agenţiei de Mediu Timişoara pentru exploatarea cu cianuri la mina Certeju înseamnă iad pentru ecologişti, pâine pentru localnici şi aur pentru investitori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comuna Certeju de Sus, aflată la nici 30 de kilometri de reşedinţa judeţului Hunedoara, arată ca un colţ în care omul şi natura nu s-au certat niciodată. Dar aparenţele înşeală: dintotdeauna, minerii au scormonit măruntaiele munţilor pentru a scoate la lumină aurul deasupra căruia locuiesc într-o sărăcie lucie. Şi n-au dat de bunăstare nici în trecutul îndepărtat, când săpau în galerii, nici în cel apropiat, când avansul tehnologiei a permis ca versanţii să fie raşi în întregime de pe faţa pământului. Au dispărut cu tot cu păduri şi animale, lăsând în loc halde de steril şi ape curgătoare toxice pentru localnici.


Vezi aici o GALERIE FOTO din zona minieră

Astăzi, peisajul selenar de lângă satul Hondol nu mai este vizat de statul român, deşi conţine sute de tone de aur şi de argint. Cel mai mare regret al localnicilor, în afară de faptul că nu au ce pune pe masă, este că metalele preţioase vor fi scoase din ţară de o firmă străină.

Lupta pentru aur

Mina de aur Certeju a funcţionat din 1745 până în 2006, când statul a decis că trebuie închisă. Angajaţii cu vechime ai Minvest Deva îşi amintesc momentul în care exploataţia a devenit o „gaură neagră" pentru economie în opinia guvernanţilor (deşi făcuse profit cu doar câţiva ani înainte) şi o excelentă oportunitate de afaceri pentru investitorii străini.

În prezent, pentru reînceperea mineritului cu cianuri se luptă Deva Gold, o companie deţinută în proporţie de 80% de canadienii de la Eldorado Gold Corporation, restul acţiunilor fiind ale statului român. Corporaţia s-a interesat de Certeju abia la sfârşitul anului trecut, când a preluat European Goldfields, companie creată de controversatul om de afaceri Frank Vasile Timiş. Acum miliardar, Timiş a plecat din România la vârsta de 16 ani, ajungând în Australia, unde a lucrat în domeniul minier.

Precedent periculos pentru Roşia Montană

După ce au aflat de acordul de mediu dat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Timişoara proiectului Certeju, ONG-urile ecologiste care îşi concentraseră eforturile împotrivindu-se celui de la Roşia Montană au reacţionat, surprinse, printr-un comunicat în care făceau legătura între cele două exploataţii aurifere. În opinia acestora, s-ar crea un „precedent periculos" pentru statul român. Nicolae Stanca, directorul Deva Gold, neagă însă cu vehemenţă acest fapt.

„Nu există nicio legătură între Certeju şi Roşia Montană, nici ca tehnologie, nici ca nimic. Deva Gold face parte din conceptul Eldorado, care are activităţi în opt ţări din lume, iar la Roşia este o companie independentă, singură, fără alte activităţi", a declarat Stanca. Legătura între cele două proiecte este însă uşor de găsit, chiar şi după o simplă accesare a site-ului lui Frank Timiş, care la secţiunea „companii istorice fondate" conţine atât European Goldfields, cât şi Gabriel Resources. O altă legătură o constituie chiar persoana sa, Nicolae Stanca fiind anchetat în privinţa neregulilor în negocierea asocierii între fosta Regie Autonomă a Cuprului Deva, în prezent Minvest, pe care o conducea, şi Euro Gold Resources (astăzi Roşia Montană Gold Corporation, unde Gabriel Resources deţine 80 % din acţiuni - n.r.). Stanca a primit rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.

Cum în Certeju de Sus nu prea găseşti om care să se împotrivească proiectului Eldorado, era greu de crezut că primarul va fi de altă părere. Petru Cîmpian a fost şi rămâne un aliat de bază al Deva Gold, oferindu-se să amplaseze pe teritoriul comunei încă un uriaş iaz de decantare pentru zecile de mii de tone de reziduuri toxice rezultate din exploatarea aurului. Iniţial, s-a dorit ca acesta să fie construit lângă satul Voia, din comuna vecină Balşa, însă ideea poluării apelor, aerului, a solurilor şi posibilitatea unor accidente au fost respinse de localnici în urma unei dezbateri publice, chiar dacă li se promiteau peste 100 de locuri de muncă.

Subtilitatea „şerifului"

Compania nu a avut însă mari probleme, „Şeriful", aşa cum este strigat în primărie Petru Cîmpian, fiind pregătit să găzduiască un nou iaz de decantare similar celui deja existent, unde urmele pârjolului toxic sunt încă perfect vizibile.

Alături de Stanca, acesta aproape că se arată încântat de faptul că poluarea cu cianuri va afecta în continuare o zonă şi aşa greu încercată, motivul repetat mereu fiind acela că proiectul are prevăzut sub o treime din normele în domeniu maximum admise în Uniunea Europeană.

Subtilitatea cu care se laudă „Şeriful" este, de altfel, şi unul dintre motivele pentru care ecologiştii au rămas surprinşi la aflarea deciziei ARPM Timişoara de a da acordul de mediu. Petru Cîmpian s-a lăudat că paşii spre realizarea proiectului s-au făcut, intenţionat, într-o cât se poate de mare tăcere. „Am văzut ce s-a întâmplat la Roşia Montană. Excesul de media este foarte dăunător", a declarat Câmpian. Deşi ar acorda pe loc şi autorizaţiile de construire, practic ultimul pas înainte de startul exploatării, primarul din Certeju de Sus aşteaptă deznodământul acţiunilor demarate în justiţie de ministrul Mediului, Rovana Plumb, care consideră că acordul dat de ARPM Timişoara este ilegal. Cei doi oameni politici fac parte, ce-i drept la scară diferită, din Uniunea Social Liberală.

Dincolo de interesele mai mici, cum ar fi suma de doar trei milioane de euro plătibili în 20 de ani pentru care au fost concesionate 57 de hectare de teren la Certeju, sau mai mari - compania canadiană vrea să scoată din pământ în fiecare an peste patru tone de aur şi 20 de tone de argint -, rămân aproximativ 3.000 de certejeni. Oamenii trăiesc într-o sărăcie pe care ar vrea să o vadă alungată cu orice preţ, chiar şi cu ameninţarea cianurilor.

„Vom ajunge canibali"

„Copiii noştri n-au unde lucra. Uite (arată spre un bărbat care stă jos pe bordură - n.r.), are 40 de ani şi-l ţin eu din pensia de 1.000 de lei. Unii n-o au nici pe asta, care au lucrat în mină, şi stau cu cinci copii", explică Nicolae Vlad, în vârstă de 72 de ani. „Băiatul" se scarpină la ceafă şi ascultă sfios ce vorbeşte părintele, dar nu scoate niciun un cuvânt. La închiderea minei din Certeju, numeroşi mineri au trăit o vreme cu salarii compensatorii, iar apoi n-au mai rămas cu nimic. Mulţi s-au trezit că le-ar mai fi trebuit să lucreze câte un an pentru a ieşi la pensie, după 19 petrecuţi prin galerii. Ei şi tinerii care nu au altă posibilitate decât să lucreze la negru ca drumari aşteaptă cât mai curând redeschiderea minelor.

„E rău de tot dacă nu începe. Nu am loc de muncă, lucrez o săptămână aici, o săptămână dincolo. S-a săturat lumea să ne vadă pe străzi. În stilul ăsta, vom ajunge canibali", a spus Andrei Batal, 24 de ani. Dacă acordul de mediu nu va fi retras în instanţă, el şi celelalte 500 de persoane din localitate care îşi caută serviciu vor avea ocazia să mai radă din versanţii cu care se învecinează, scormonind după aur, pe salarii româneşti, pentru compania canadiană.

"Am văzut ce s-a întâmplat la Roşia Montană. Excesul de media este foarte dăunător."
Petru Cîmpian primar

"Nu am loc de muncă, lucrez o săptămână aici, o săptămână dincolo. S-a săturat lumea să ne vadă pe străzi."
Andrei Batal şomer

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: