Vârf de sezon la Castelul Corvinilor. Câţi bani au adus cei peste 18.000 de turişti care l-au vizitat în minivacanţă
0Castelul Corvinilor a înregistrat peste 18.000 de vizitatori în zilele minivacanţei de Sfânta Maria. A fost vârf de sezon turistic în cetatea medievală.
Peste 18.000 de turişti au ajuns în perioada 15 – 18 august la Castelul Corvinilor, iar veniturile obţinute de primărie din taxele de vizitare au depăşit 400.000 de lei.
„La Castelul Corvinilor din Hunedoara au ajuns 18.127 de vizitatori, care se „traduc” în încasări de 419.091 de lei. Recordul absolut de vizitatori a fost înregistrat vineri, 16 august, când 4.996 de persoane au vizitat monumentul medieval din municipiul de pe Cerna. Cei aproape cinci mii de turişti au adus la bugetul local 116.139 de lei”, a informat Primăria Hunedoara.
În weekend, în curtea exterioară a Castelului Corvinilor a avut loc un târg de produse locale.
Reprezentanţii Muzeului Castelului Corvinilor estimează că până la sfârşitul anului monumentul istoric va înregistra peste 400.000 de vizitatori în 2019.
Vă recomandăm să citiţi şi: