Vânătorul de comori dacice condamnat la închisoare şi la plata daunelor de 2,6 milioane de euro a ajuns în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a amânat soluţionarea dosarului în care hunedoreanul Adi Stoicoi a fost condamnat la opt ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri de 2,6 milioane de euro, pentru furtul traficarea mai multor tezaure de comori dacice.

Procesul hunedorenului Adrian Stoicoi, acuzat de trafic de comori dacice, furate din siturile arheologice din Munţii Orăştiei, s-a mutat la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce în decembrie 2014, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe acesta la opt ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri importamte.

Soarta hunedoreanului va fi descisă în iunie, după ce astăzi instanţa Curţii de Apel Alba Iulia a amânat soluţionarea cauzei. Adi Stoicoi a contestat decizia tribunalului, care îl condamnase pentru pentru patru infracţiuni de furt calificat: fapta din martie 1999 cu prejudiciul estimat la 1.000.050 euro, fapta din februarie 2001 cu prejudiciu estimat la 6.323 euro, fapta din perioada 16 - 17 iunie 2007 cu prejudiciu estimat la 1.560.000 euro şi fapta din februarie - mai 2013 cu prejudiciu estimat la 35.550 euro.

Braconierul dotat cu hărţi militare
Procurorii care au instrumentat dosarul au precizat că, în perioada 1998 – 2013, Adrian Stoicoi a aderat la o asociaţie infracţională având ca scop comiterea de infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, în urma cărora a valorificat ilegal pe piaţa neagră a antichităţilor mai multe tezaure monetare (stateri Lysimach, Koson şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din situl arheologic Sarmizegetusa Regia cu o valoare de peste 2,5 milioane de euro.

„În cursul urmăririi penale, s-a reuşit recuperarea unei părţi din tezaurul traficat pe piaţa neagră, respectiv 37 monede antice – din care 25 denari romani şi 12 tetradrahme dacice – în valoare de 6.323 euro, 149 monede Koson - 142 recuperate în România, 2 din Dublin, Irlanda, iar 5 din Munchen, Germania – în valoare de 2750 euro; 3 monede Lysimach, din aur, în valoare de 2.850 euro; un depozit de 22 unelte dacice în valoare de 13.050 euro”, a comunicat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Avere din braconaj
Potrivit anchetatorilor, printre piesele traficate de braconieri, care nu au fost recuperate, se numără o brăţară (450.000 euro) oferită spre vânzare la casa Christie’s, New York, aflată în urmărire internaţională, 800 monede Lysimach, din aur (600.000 Euro), 27 monede Lysimach, din aur (20.250 euro); 1051 monede Koson din aur (578.050 euro) – din care 145 piese sunt indisponibilizate de autorităţile britanice la British Museum, Londra – şi 2 brăţări spiralice din aur (2 x 450.000 euro).

„În vederea recuperării prejudiciului adus părţii civile, Statul Român, precum şi pentru confiscarea specială a bunurilor şi valorilor care au format obiectul infracţiunii de spălare a banilor, în cauză s-au luat măsuri asigurătorii, indisponibilizându-se prin sechestru asigurător bunurile mobile şi imobile ale inculpatului, în valoare totală de 30.000 de Euro: apartamentul situat în municipiul Orăştie, casa de vacanţă din satul Grădiştea de Munte, autoturismele de teren Suzuki Vitara, ARO 244 şi IMS”, a comunicat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.


Vă recomandăm şi:

Kosoni din aur proveniţi din tezaurele de comori sustrase din Sarmizegetusa Regia au fost repatriaţi din Belgia

Trei kosoni din aur au fost recuperaţi din Belgia de autorităţile statului român. Monedele dacice fac parte dintr-un tezaur furat de braconieri din Sarmizegetusa Regia.

Ce făceau dacii cu banii şi de ce nu îi foloseau niciodată pentru comerţ? Secretele monedelor Koson din aur, descoperite în Sarmizegetusa Regia

Cele mai importante tezaure monetare descoperite în România provin din antichitate. Kosonii din aur au fost găsiţi doar pe teritoriul vechii Dacii, în schimb cele mai multe dintre piesele monetare scoase la iveală în urma săpăturilor arheologice sunt monede de import. Dacii nu erau interesaţi de folosirea banilor în comerţ, potrivit istoricilor.

Copilul care a descoperit o comoară de galbeni în valoare de 500.000 de euro

Flavius are 11 ani şi se poate considera unul dintre cei mai norocoşi copii din satul hunedorean Ocolişu Mic de la poalele cetăţilor dacice. A dat peste o comoară de galbeni, în valoare de aproape 500.000 de euro, însă nu s-a gândit nicio clipă la valoarea ei. S-a bucurat doar de descoperire şi a dat banii familiei, care i-a predat apoi autorităţilor.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite