FOTO Vagoanele unui tren cu 120 de călători au sărit de pe şine: un om a fost aruncat din vagon. A fost activat Planul Roşu de Interveţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU HUNEDOARA.
FOTO ISU HUNEDOARA.

Ultimele două vagoane ale unui tren cu călători, care circula pe ruta Constanţa - Arad au deraiat, duminică dimineaţă, în judeţul Hunedoara.

GALERIE FOTO

UPDATE: Toţi pasagerii sunt în siguranţă, iar cele trei vagoane urmează să plece din gară către destinaţia finală, a informat Prefectura Hunedoara.

„În continuare, se iau toate măsurile pentru refacerea liniei de cale ferată afectate, precum şi a liniei de tensiune, afectată pe porţiunea a trei stâlpi. Până la remedierea acestora circulaţia nu va fi întreruptă, ci se va realiza prin transbordarea călătorilor de la porţiunea unde se află liniile deteriorate (între Subcetate şi Pui), iar unele trenuri vor fi deviate pe alte trasee.Pentru a se asigura de buna desfăşurare a acţiunilor de intervenţie şi a măsurilor pentru repunerea în funcţiune a liniei, este aşteptat să sosească în cel mai scurt timp la faţa locului si directorul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara (SRCF Timişoara)”, a informat Prefectura Hunedoara.

Ştirea iniţială:

Duminică dimineaţa, în zona localităţii Băieşti din judeţul Hunedoara, ultimele 2 vagoane din garnitura unui tren care transporta 120 de călători au deraiat.

Având în vedere numărul mare al ocupanţilor din cele două vagoane, aproximativ 20 de persoane, a fost imediat Activat Planul Roşu de Intervenţie.

„După sosirea la faţa locului a echipajelor ISU Hunedoara, au constat că în urma accidentului a rezultat o singură victimă, cu posibile fracturi la membrele superioare. Persoane respectivă se afla lângă una dintre uşi şi a fost aruncată din vagon, a explicat Raed Arafat. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă la faţa locului, victima va fi transportată la spital”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.


FOTO: ISU Hunedoara

tren deraiat


Totodată, s-au făcut verificări printre călători pentru identificarea şi altor persoane cu leziuni în urmă accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Trenul se deplasa pe ruta Constanţa - Arad. Pasagaerii vor fi preluaţi şi transportaţi în siguranţă la Petroşani.

Au intervenit la faţa locului 4 echipaje de pompieri şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara. „34 de călători au fost transportati în gara CFR Subcetate, trei călători la autogara Haţeg, 11 călători vor fi preluati de rude, prieteni de pe DN 66, iar trei vagoane cu călători se vor putea deplasa spre Subcetate (Haţeg)”, au mai precizat reprezentanţii ISU Hunedoara.

tren deraiat
tren deraiat

Mai puteţi citi şi:

VIDEO Detalii înfiorătoare din trenul deraiat: mecanicii au alertat înainte de a muri că garnitura nu mai avea frâne

Un tren de marfă s-a prăbuşit la Hunedoara într-o prăpastie adâncă de 10 metri. Dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce doi mecanici au murit

Marfarul morţii putea provoca un dezastru mult mai mare. Mecanic de locomotivă: „Trenul avea cel puţin 70 de kilometri pe oră la impact”

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite